Polițist buzoian agresat de un individ acuzat de furt, umilit și de instanță

Haina statului și, în mod special, uniforma de Poliție este nesocotită tot mai des în ultimul timp în România.

S-a ajuns aici din cel puțin două motive: lipsa de profesionalism a unor polițiști și o lege inechitabilă, favorabilă cetățeanului care atacă uniforma. Uneori și judecătorii pun umărul la scăderea acestei credibilități prin sen­tințele pronunțate în do­sarele de ultraj.

Aceste motive au consecințe extrem de grave în societate. Poliția este slăbită, nu mai este credibilă, ca atare nu impune respect, iar cetățeanul de rând își permite, cu ajutorul legilor permisive, să scuipe la propriu uniforma. Și asta în timp ce polițistul care ripostează unui potențial infractor este drastic pedepsit.

În județul Buzău, ca­zurile de ultraj s-au înmulțit în ultimul an, iar agresivitatea cu care acționează autorii faptelor este din ce în ce mai mare. De la amenințări, la lovire ori tentativă de omor, toate astfel de cauze ajung în atenția judecătorilor care trebuie să aplice legea întocmai. Uneori deciziile nu fac decât să slăbească încrederea în oamenii statului.

Spre exemplu, un polițist de la Poliția Municipiului Buzău a fost despăgubit de instanță cu 1.000 de lei drept daune morale pentru umi­lința suportată din partea unui individ suspectat de furt care l-a agresat fizic și l-a amenințat în momentul în care a intervenit să aplaneze conflictul dintre el și membrii unei familii care acuzau sustragerea unui telefon mobil.

Judecătorii au apreciat că polițistul nu este îndreptățit să fie despăgubit cu 250 de lei, pe care îi ceruse drept daună pentru uniforma ruptă de individ în momentul în care polițistul a încercat să îl imobilizeze. De asemenea, instanța nu i-a acordat omului legii nici 10.000 lei daune morale ca urmare agresiunii fizice și psihice la care a fost supus. Iar explicația este halucinantă. „În ceea ce privește cheltuielile legate de obiectele de vestimentație în valoare de 250 lei, deteriorate, instanța a apreciat că această cerere nu este fondată în condițiile în care, agenții de poliție  primesc o sumă de bani pentru ținută.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța reține că, față de specificul prejudiciului moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul circumstanțelor de fapt ale cauzei, să se stabilească o sumă globală care să ofere o compensație persoanei vătămate pentru consecințele prejudiciabile su­ferite ca urmare a faptei inculpatului, având în vedere și faptul că despăgubirile acordate pentru daune morale nu sunt menite a avea un caracter represiv, ci reparator, fără a constitui totuși o sursă injustă de îmbogățire sau un pretium doloris (preț al durerii).

În consecință, la stabilirea întinderii despăgubirilor morale, instanța are în vedere faptul că, în mod evident, prin natura acțiunilor inculpatului, i-au cauzat părții civile nu suferințe fizice ci suferințe psihice, ca urmare a șocului suferit de persoana vătămată, determinat de împrejurările violente în care a fost ame­nințată, de calitatea sa în care a acționat și de faptul că imaginea sa a fost afectată, precum și încrederea în sine, așa cum a rezultat din declarația martorului, coleg de serviciu. Neacordarea unor despăgubiri în astfel de situații și de infracțiuni ar conduce la crearea unui sentiment de lipsă de apărare în rândul forțelor de ordine, care sunt nevoite să acționeze în cele mai complexe situații.

Astfel, în latură civilă, în baza art. 397, alin. (1) Cod procedură penală cu referire la art. 25, alin.1, Cod procedură penală,  raportat la art. 1349 și art. 1357, Cod civil va admite, în parte, acțiunea civilă și va obliga inculpatul  la plata către partea civilă a sumei de 1.000 cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale.

Pentru a dispune astfel, în sensul stabilirii întinderii despăgubirii, instanța a  apreciat că este  neîndoielnic că fapta culpabilă a inculpatului de lovire și ame­nințare a fost de natură să cauzeze persoanei vătămate prejudicii de ordin moral, constând în su­ferințele psihice, însă întinderea re­parației trebuie analizată în concret și prin prisma pregătirii speciale la care sunt supuși agenții statului, dar și la faptul că prin alegerea unei astfel de cariere, înțeleg și acceptă riscurile la care sunt supuși”, se precizează în soluția instanței.

Agresiunea asupra po­lițistului a avut loc în decembrie 2019, iar dosarul de ultraj a fost soluționat în perioada stării de urgență impusă de pandemia de coro­na­virus, nefiind contestată însă nici de inculpat și nici de partea civilă.

Pe 11 decembrie 2019, agentul de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a intervenit pentru aplanarea conflictului între agresor și membrii unei familii care acuzau furtul unui telefon mobil. Polițistul a încercat să-l imobilizeze pe individul de 22 de ani care a reacționat agresiv asupra agentului de poliție, prinzându-l cu putere cu mâna dreaptă de gât iar cu mâna stângă i-a smuls insigna de identificare din piept, rupându-i uniforma iar ulterior, l-a lovit cu pumnul în spate.

Actele de ultraj asupra agentului de poliție au continuat și după imobilizarea inculpatului, acesta aducând injurii polițistului, în timp ce se deplasau cu autospeciala de poliție către sediul Poliției  municipiului Buzău, amenin­țându-l că o să îl prindă în timpul liber, o să  „îl facă el”, o „să-l dezbrace de hainele de poliție”. Pentru fapta sa, agresorul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 3 ani, cu obligarea la prestarea de muncă în folosul comunității timp de 100 de zile lu­crătoare.