Politic

PLUS a zdrobit USR și la alegerile pe județ

Moraru a fost ales președinte, iar prefectul Iordache prim-vicepreședinte

Convenția Județeană a USR-PLUS de sâmbătă s-a lăsat cu rezultate parcă trase la indigo după cele de la alegerile pe municipiu de la sfârșitul săptămânii trecute.

Liderul organizației județene a Partidului Libertății, Unității și Solidarității, Mihai Moraru, a obținut 70 la sută dintre voturi, surclasându-l net pe contracandiatul din Uniunea Salvați România, Valeriu Mocanu, care nu a prins loc nici măcar în structura colectivă de conducere  a organizației. În ceea ce privește componența Biroului Județean, din 20 de membri aleși sâmbătă, 16 provin din PLUS și 4 din USR.

Așadar, organizația județeană a USR-PLUS va fi condusă de președintele MIhai Moraru, care va fi secondat de prim-vicepreședintele Silviu Iordache, prefectul județului Buzău, și de vicepreședinții Constantin Anton, Daniela Badea, Ivan Cristina, Baldovin Corneliu și Florin Drăgulin. Biroul Județean este completat de Claudiu Constantin (singurul primar USR-PLUS, al comunei Lopătari), Mihai Pruteanu, Constantin Petriceanu, Marilena Cîrstian Săcuiu, Auraș Vasile Mihaiu, Claudia Cristea, Marius Șindrilaru (USR), Liliana Șerbănică (USR), Cătălin Zainea, Ștefan Gabriel Ionică (USR), Dumitru Marius Popa (USR), Cristian Prunică, Gheorghe Miu și Denisa Çoban (președintele organizației municipale USR-PLUS Buzău).

Obiectivele noastre sunt clare: dezvoltarea filialelor locale, creșterea numărului de membri, susținerea proiectelor pentru creșterea calității vieții în județul Buzău (proiecte în sănătate, în educație, protecția mediului, dezvoltarea rurală și smart city), susținerea marilor proiecte pentru județul Buzău: în infrastructură, un spital nou, un hub pentru antreprenori și crearea locurilor de muncă, susținerea tinerilor pentru a rămâne și pentru a construi aici, susținerea turismului pentru că avem un imens potențial dar și susținerea persoanelor defavorizate, pentru că din păcate, Jud Buzău se află pe primele locuri la nivel național, cu importante probleme sociale. Avem nevoie de dumneavoastră pentru a reuși!”, a scris Mihai Moraru pe Facebook imediat după încheierea Convenției Judene a USR-PLUS.

 

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker