Educație

Planurile olimpicilor buzoieni: de la schimbarea mentalităţii rromilor, la cariere în medicină şi actorie

Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean i-a găzduit miercuri, 11 decembrie, pe cei mai buni olimpici buzoieni, care s-au remarcat la competiţiile naţionale şi internaţionale de anul acesta. Tradiţionala festivitate de premiere a elevilor merituoşi şi a profesorilor lor îndrumători a reunit 56 de olimpici şi 38 de cadre didactice, cărora preşedintele Consiliului Jude­ţean, Petre Emanoil Neagu, le-a înmânat premii în bani. Valoarea totală a premiilor a fost de 39.600 lei.

Încântaţi de gestul autorităţilor de a le recunoaşte meritele, olimpi­cii au vorbit despre câtă muncă se află în spatele unui premiu la o olimpiadă naţională sau ­internaţio­nală, şi despre ce îşi propun să facă în plan profesional.

„Visul meu în viaţă se schimbă în fiecare zi. Momentan, plănuiesc să merg la Facultatea de Medicină”

„Privind în urmă, la toate competiţiile la care am obţinut premii, cele mai dificile examene mi s-au părut barajele de selecţie pentru olimpiada de matematică. Iar dintre olimpiade, cea mai dificilă a fost cea din Tuymaada, Pentru mine urmează acum din nou olimpiada de chimie pentru clasa a XI-a iar anul acesta mă pregătesc şi mai intens pentru a mă califica la faza internaţională  din Turcia. În ceea ce priveşte visul meu în viaţă, acesta se schimbă în fiecare zi. Momentan, plănuiesc să merg la Facultatea de Medicină. E prea devreme să mă gândesc la o specializare anume. Mai întâi trebuie să ajung acolo şi apoi voi calcula totul pas cu pas. Premiul oferit astăzi de Consiliul Judeţean repre­zintă un impuls, un stimulent bun”, a declarat Eugen Piron (Colegiul Hasdeu) deţinător al premiului II la Olimpiada pluridisciplinară Tuymaada din Yakuţia, Siberia, şi premiului II la Olimpiada Naţională de Chimie. Eugen a fost pregătit de profesorul Viviana Gaitano­vici.

„Studiul limbii rromani ne modernizează mentalitatea. Vrem să facem o şcoală, să avem o carieră, nu să ne căsătorim de la 13 ani”

„Învăţarea limbii rromani mi se pare cam la fel de dificilă ca şi învăţarea limbii române, doar că, fiind limba mea maternă, trebuie să o ştiu şi pe aceasta. Olimpiada de Limba Rromani constă în probe de literatură şi gramatică. Pot spune că gramatica limbii rromani este mai grea decât cea a limbii române. Dificultatea este dată de existenţa altor cazuri gramaticale, avem cazul ablativ, cazul social-instrumental… De asemenea, trebuie să înveţi cum se pronunţă şi cum se scrie. Am fost interesată să învăţ limba rromani şi din punct de vedere gramatical, nu doar să o vorbesc, pentru a putea comunica cu alţi rromi. De exemplu, în România exi­stă mai multe dialecte ale limbii rromani. La noi în zonă (n.r., în Calvini) este zona de ursari, mai sunt zone de căldărari etc. Limba noastră este una internaţională şi ne putem înţelege indiferent de ţara în care locuim. Practic în funcţie de zonă, limba rromani împrumută câte ceva din fiecare dialect. Deci, probabilitatea ca eu să mă înţeleg cu un rrom dintr-o altă ţară este foarte mare. Pentru a obţine ­pre­miul II la olimpiadă m-am pregătit zilnic. Câte o oră jumătate-două pe zi. Nu ştiu exact ce vreau să fac în viaţă. Vreau mai întâi să ajung la liceu. Studiul limbii rromani cred că ne modernizează mentalitatea. Mentalitatea rromilor acum mulţi ani făcea ca fetele să se căsătorească la 13 ani. Acum mentalitatea s-a schimbat. Vrem să facem o şcoală, să avem o carieră, nu mai suntem aşa cum eram altă dată”, a declarat Ana Maria Drezaliu (clasa a VIII-a, Şcoala „Dumitru I. Ionescu” Calvini), deţinătoare a premiului II la Olimpiada Naţională de Limba Rromani. Ana Maria a fost pregătită de profesorul Călin Răzvan Ionuţ.

„O confirmare că ne facem treaba bine şi că merită să mergem înainte”

„Eliza Lungu, pregătită de mine, a luat premiul II la Olimpiada Naţională de Arta Actorului. Anul acesta a fost mai modest pentru noi, dar anul trecut am luat foarte multe premii. Tot anul acesta, Andrei Cojanu, pregătit de colega mea Viorica Radu, a luat premiul I la Olimpiada Arta Actorului. În cadrul acestei olimpiade există probă individuală, monolog, povestire, poezii. Pentru noi premiile acestea reprezintă o reuşită, o confirmare că ne facem treaba bine şi că merită să mergem înainte”, a declarat actorul Cristi Martin, profesor de actorie la Liceul de Arte „Margareta Sterian”

„Premiul acesta este un ajutor pentru ce voi face la facultate”

„Premiul obţinut la Olimpiada de Arta Actorului reprezintă o reuşită că am ajuns acolo, şi, tot­odată, un ajutor pentru ce voi face la facultate. Cred că este un plus pentru când voi ajunge la facultate. Pregătirea pentru această competiţie a durat mai mult timp. Începe la începutul anului. E şi greu şi uşor, e frumos… Pentru olimpiadă eu am pregătit monologul lui Dorel din piesa <Haina de om> de Cristian Bîrsan, am mai avut o poezie de Matei Vişniec, <O tragere cu arcul>, şi o fabulă de Constantin Iordache, <Mare tărăboi>” a declarat Andrei Cojanu (clasa a XII-a la Liceul de Arte), deţinător al premiului I la Olimpiada Naţională Arta Actorului. Andrei a fost pregătit de profesorul Viorica Radu.

„Sper ca în fiecare an să avem mai mulţi elevi pe care să îi premiem. Cred că noi, autorităţile locale, dar şi cele naţionale, facem prea puţin pentru aceşti elevi şi pentru profesorii lor. O societate needucată şi cu probleme medicale nu poate fi una sănătoasă. Ar trebui să trecem peste declaraţii de presă şi momente de festivism, şi să ne dăm mâna pentru viitorul României, dacă ne iubim această ţară. Ei sunt viitorul României”, a declarat preşe­dintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker