Administrație

Pierderi de peste un milion de lei pentru RAM TermoVerde

RAM TermoVerde a încheiat sezonul de furnizare a energiei termice către populație marți, 26 aprilie, iar acum a venit momentul contorizării pierderilor. Pe parcursul ședinței ordinare a Consiliului Local de joia trecută, a fost supus votului proiectul de hotărâre privind aprobarea și acoperirea pierderilor masice induse de pres­tarea serviciului public de termoficare, în perioada octombrie 2020-decembrie 2021.

Cum era de așteptat, consilierul USR Irinel Cîrstea a avut câteva nelămuriri cu privire la conținutul proiectului, mai exact referitor la suma totală a pierderilor, care, în opinia acestuia, nu era stipulată clar în document. Directorul RAM TermoVerde, Giani Gabriel Matei, a explicat ce înseamnă aceste pierderi, atât în gigacalorii, cât și din punct de vedere financiar. El a explicat că în document este trecută valoarea pierderilor masice, adică a acelora dintre energia termică produsă și cea vândută, care înseamnă o diferență de 13.000 de gigacalorii, adică 1.352.056 lei pentru intervalul de referință octombrie 2020-decembrie 2021. Pierderile sunt, însă, mai mari decât atât, dar o parte sunt acoperite și de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar diferența este completată din bugetul local.

„Pierderile masice sunt pierderile dintre gigacaloriile produse și gigacaloriile vândute. Noi în 2021 am produs circa 37.000 de gigacalorii și am vândut 24.000. Prin proiectul de hotărâre de astăzi se acoperă doar pierderile nete, contabile, care au fost realizate în perioada octombrie 2020-decembrie 2021. Conform actelor normative în vigoare, aceste pierderi pot fi acoperite din bugetele locale ale UAT. Astea sunt masice, dacă se acopereau pierderile financiare, suma era mult mai mare, era de vreo șase ori mai mare (…) Pierderile tehnologice au fost stabilite prin bilanțul energetic de anul trecut, în medie sunt de 35 la sută. Acestea sunt prinse în tariful realizat de ANRE, nu sunt acestea pierderi reale. Ele variază de la sezon la sezon”, a precizat Giani Matei.

Explicațiile directorului RAM TermoVerde nu au fost edificatoare pentru consilierul USR, iar directorul tehnic al Primăriei Buzău, Ileana Bănucu, a intervenit și a detaliat modul cum se împart aceste pierderi, în funcție de mai multe categorii. Aceasta a explicat că pierderea masică, așa cum a fost denumită în proiectul de hotărâre supus aprobării, se referă la diferența dintre ce se produce și ce ajunge la consumator, care se ridică, în acest caz, la 35 la sută.

„Avem mai multe pierderi și să nu le confundăm, pentru că fiecare are câte un impact. Avem o pierdere tehnologică acceptată în preț de către ANRE, în tarif. Aceasta se ia în considerare pe baza standardelor existente și are legătură cu componența rețelelor. Adică există o pierdere dacă țeava este din metal, dacă este izolată sau nu, dacă este la o adâncime și, în funcție de lungimea acestor rețele, acestea sunt pierderi tehnologice, sunt incluse în tarif. Avem aceste pierderi masice pe care ANRE încearcă acum să le pună într-o ordonanță, pentru că ele sunt reale. Pierderile masice de fapt sunt pierderile reale, pentru că la producție se produce o anumită cantitate, măsurată în gigacalorii. La consumatorul final ajunge o cantitate exprimată tot în gigacalorii. Diferența dintre ce ajunge la consumator și ce se produce este de 35 la sută și reprezintă, într-adevăr, o pierdere reală, neinclusă în tarif și este denumită în propunerea noastră de hotărâre pierdere masică». Consiliul Local are posibilitatea să acopere în întregime această pierdere, iar noi propunem, în acest proiect de hotărâre, acoperirea parțială a acesteia, la nivelul pierderii financiare. Pierderea masică este în valoare de 6.300.000 (lei, n.r.), pierderea financiară este în valoare de 1.100.000, cât se acoperă acum”, a spus Ileana Bănucu.

Irinel Cîrstea nu s-a lăsat convins de spusele celor doi directori buzoieni și a declarat că proiectul este „ilegal, așa cum este realizat”, iar explicațiile acestora nu se traduc într-o cifră exactă a pierderilor masice. În ciuda obiecțiilor acestuia, însă, proiectul a fost aprobat, primind 14 voturi „pentru”, trei „împotrivă” și două abțineri.

RAM TermoVerde și-a început activitatea în octombrie 2020 și a fost înființată deoarece RAM Buzău, fosta societate care asigura agentul termic, a intrat în insolvență, acumulând datorii de 20 de milioane de euro. Pentru că mai erau abonați care primeau căldură de la Regia Autonomă Municipală, autoritățile locale au decis să înființeze o nouă societate, care să preia ceea ce era viabil din vechiul sistem de centralizare al orașului. RAM TermoVerde are, în prezent, circa 4.000 de abonați, localizați în cartierele Micro XIV, Micro III, în blocurile ANL și Contactoare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker