Politic

PICĂTURA DE OTRAVĂ | Un fost prefect atacă „rondul la bidon”

„În campania parlamentară din 2020, rondul situat în localitatea Spătaru, la intersecția DN2 cu DN2B, a fost realizat în grabă și inaugurat cu fast de un deputat PNL. În România lucrului bine făcut imaginată de PNL, acest sens giratoriu a fost construit din bidoane de plastic, fără marcaje pe asfalt, fără iluminat specific și fără un diametru corespunzător, motiv pentru care, la virajul tirurilor covorul asfaltic se degradează accelerat, fiind necesară reasfaltarea sa în fiecare an. În anul 2021 Ministerul Transporturilor a proiectat aici un sens giratoriu definitiv cu dimensiuni corecte și a realizat exproprierea terenurilor necesare construirii sale însă de peste un an demersurile au fost stopate, așteptând probabil următoarea campanie electorală deși aici săptămânal au loc accidente, dovadă stând parapeții dărâmați sau bidoanele deformate. Astfel, România lucrului bine făcut de PNL este de fapt România lui lasă că merge și așa, o Românie a indolenței și a neputinței”.

Nu, nu este un articol din OPINIA, așa cum s-ar putea crede, ci ultima postare pe Facebook a președintelui USR Buzău, Silviu Iordache, fost prefect, care a aflat, după doi ani de când șampania a curs valuri pe marginea Drumului Morții, de marea realizare liberală. Semn că sunt mari dureri de burtă la nivelul organizației-trotinetă buzoiene, ai cărei responsabili s-au trezit, la început de an pre-electoral, că nu prea știu ce să combată din politica locală; mai ales că Petrică și-a luat găletușa cu lături destinate capului primarului Toma și a vărsat-o în găleata cea mare, galbenă, de care profită acum tandemul de pe axa „spatele Hotelului Pietroasa – Casa Albă”.

Așa că liderul USR a început o documentare temeinică din OPINIA, cu scopul de a-și potoli foamea de subiecte. Deocamdată a ajuns la final de 2020. Ca să-i ușurăm munca, îi reamintim o țîpuritură galbenă de prin mai 2022, puțin adaptată: „Cu șefii noștri în frunte / Vom avea victorii multe: / Foaie verde electron / Giratoriu la bidon / Facultate de bonton / Și rond fără avion! / Să trăiască nea Ion!”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker