Educație

Petruț Dinu, șef de promoție la Facultatea de Filosofie a Universității București: ,,Am simțit nevoia să mă închin când am trecut pe lângă Hasdeu”

În ziua de astăzi rar mai întâlnim persoane care să fie foarte pasionate de cărți și, mai mult chiar, să scrie. Printre puținele excepții se află și Petruț Dinu, șef de promoție al Facultății de Filosofie de la Universitatea București, unul dintre elevii de excepție pe care i-a avut și i-a format Colegiul Național ,,B.P. Hasdeu”, școală despre care tânărul buzoian spune că a fost ca o revelație pentru el.

,,O revelație – o spun fără urmă de idealizare. Într-o zi, prin anul al doilea de facultate, treceam pe lângă clădirea liceului și am simțit nevoia să mă închin. Eu am descoperit ceva sacru în Hasdeu, poate pentru că mi-am dorit să găsesc. Se spune că Miche­langelo l-a văzut pe David dinainte în blocul de piatră și că a auzit chemarea de a-l aduce la viață. Nu știu sigur dacă David era sau nu ­dinainte în piatră, dar sunt sigur că faptul că Michelangelo l-a văzut acolo a contat foarte mult pentru opera finală. Așa a fost și cu Hasdeul pentru mine. Intrarea pe porțile acestei mici cetăți, fapt sugerat și de arhitectura sa, a activat în mine forțe nebănuite: o mai mare încredere în propria persoană, o stimă de sine mai ridicată, bucuria ­stu­diului, dar și o pasiune pentru Cuvânt, sub toate formele sale. Dar, mai ales, o melancolie a timpului care nu vrea să plece. Dar trebuie. Așa că este nevoie să fie sedus prin artă, prin cunoaș­tere, prin credință. Caută să i se dea motive să mai rămână. Cred că la Hasdeu elevii învață, prin­tre multe altele, acest secret: cum să dai timp timpului”, mărtu­risește Petruț.

Născut și crescut la Si­riu, acesta povestește cu drag de locurile copilăriei și de amintirile care îl leagă de locul natal: ,,M-am născut și am copilărit într-un loc unic, în Siriu, județul Buzău. Copilăria mea a fost parcă extrasă din poveștile lui Creangă: toată vara la scăldat, toată iarna cu sania pe dealuri. Au fost ani cu experiențe formative. Fiind un loc cu multe tradiții și obiceiuri, am luat contact cu marele teme existențiale – iubirea, familia, prietenia, credința, moartea – în cadrul unor ritualuri complexe. Munții, apele, păsările, drumurile bătătorite, pădurea… strigau ceva din propria-mi ființă. Îmi amintesc ce mi-a spus cândva o persoană foarte dragă mie: <Se spune că, după căderea adamică, Raiul s-a ridicat de la pământ și s-a urcat la Cer. De la Siriu n-a plecat de tot>.

Am ajuns apoi la Buzău, unde am învățat aproape opt ani la Școala Gimnazială <G.E. Palade>. Cred că am avut, în mare parte, o adolescență normală, cu multe descoperiri, dar și cu te­meri, cu bucurii, dar și cu tristeți. Ca orice tânăr, am oscilat deseori între dorința de a aparține unui grup și nevoia de a mă păstra pe mine. Am descoperit bucuria cititului și m-a des­coperit bucuria scrisului. A fost o perioadă intensă. Uneori, am impresia că avem cele mai puternice emoții atunci când suntem cel mai puțin pregătiți să le exprimăm față de ceilalți. De aceea apare artistul din noi în adolescență”, poves­tește acesta.

Proaspăt absolvent, Pe­truț Dinu mărturisește că profesorii din liceu i-au îndrumat pașii către aceas­tă facultate. ,,Îmi amintesc că am fost foarte impresionat de întâlnirea cu domnul profesor Dănuț Solcan, ale cărui ore m-au fascinat. De la dumnealui am auzit prima dată despre cogito-ul cartezian, omul ca <trestie cugetătoare> la Pascal, dar și despre Platon. Atunci când vorbea despre acest filosof grec, întreaga ființă i se aprindea ca o făclie. Îmi aduc aminte și acum cuvintele sale: <Eram în anul I de studenție și citeam dialogul Phaidon. Făceam ture de mers prin camera de cămin, cu cartea în mână. Simțeam că nu mai pot sta într-un singur loc, că urmează să mă urc pe pereți>. Ulterior, domnul profesor a scris și publicat o teză de doctorat despre Apărarea lui Socrate din perspectiva lui Platon. Am oglindit în mine această stare de imponderabilitate a ființei, de poetică a zborului și ceva în mine a spus: îmi doresc și eu să trăiesc astfel de experiențe. Indirect, domnul profesor Solcan m-a orientat spre filosofie prin ­exemplul propriei sale vieți. Cred că asocierea care s-a realizat în mintea mea în cazul dumnealui, la fel cum s-a întâmplat și cu alte persoane, a fost: <Oamenii care studiază filosofia sunt foarte frumoși, îmi face plăcere să vorbesc cu ei și să-i ascult>. Și lucrurile au venit natural.

Dar influența cea mai puternică din liceu a avut-o, în această privință, domnul meu diriginte, Gheor­ghe Tarara, doctor în filosofie, de asemenea. Pe la finalul clasei a VIII-a, am luat contact cu un mit în ceea ce privește acest nume: mulți foști elevi, acum adulți, vorbeau despre dumnealui ca despre un mentor. Se simțea din modul în care vorbeau că ceva se schimbase radical în viața lor după întâlnirea cu dumnealui. Îmi doream și eu să întâlnesc un astfel de om, aveam nevoie să întâlnesc un astfel de om. Eram, însă, suspicios. Așa că la Ziua Porților Deschise de la Hasdeu, în 2014, l-am căutat cu privirea în timpul turului prin Colegiu. ­Me­mo­rez și acum foarte bine imaginea dumnealui: îmbră­cat într-un tricou albastru, vorbea cu câțiva elevi. Îmi amintesc starea de seni­nătate exprimată de chipul său și că mi-a transmis foarte multă lumină. A fost de ajuns pentru mine. Mi-am dorit pe loc să vin la Hasdeu și să-i devin elev. Ceea ce s-a și întâmplat. Iar dumnealui mi-a fost nu doar diriginte, ci și mentor. M-a îndrumat pe căile întortocheate ale filosofiei. A avut încredere în mine și mi-a dat de citit cărți foarte grele la o vârstă timpurie. La 16 ani, citeam Prolegomenele lui Kant și Despre conștiința filosofică a lui Blaga. Au fost lecturi care m-au ajutat în tot parcursul meu ulterior și la facultate. Ca să nu mai vorbesc despre sacra listă de lecturi pe care o așterne pe tablă la începutul fiecărei generații și care aduce în atenția elevilor autori precum Joyce, Hesse, Marquez, Thomas Mann, Eco, Steinhardt, Dostoievski, Kant, Blaga, Voiculescu. Și care se deschide, desigur, cu Cartea Cărților – Biblia.

Ce am apreciat însă, cu adevărat, mai presus de orice, la domnul Tarara, a fost acea naivitate simulată a mentorului care știe dinainte răspunsul. Dar nu se lasă pradă capcanei de a spune ceea ce știe, ci lasă lucrurile să se desfășoare natural, să-și urmeze cursul lor. De câte ori nu mi-am exprimat față de dumnealui disperarea de a nu ști ce să fac pe mai departe! ­Cău­tam, inconștient, să-mi ofere o soluție gata livrată, pe care să o urmez apoi orbește, pentru a nu ieși din zona de confort. Nu mi-a spus nici măcar o dată să merg la Facultate de Filosofie. Dar nu mi-a zis nici să nu merg sau să mă înscriu la altă facultate. Ci îmi repeta aceleași cuvinte din nou și din nou: <Mai vedem>. Care, desigur, mă iritau la culme! Dar de care aveam, de fapt, cea mai mare nevoie. Până la urmă i-am spus că mă voi înscrie la Litere. A răspuns la fel: <Mai vedem>. M-am înscris la Filosofie”, a declarat Petruț.

În anul 2017, Petruț Dinu lansa la Buzău, în aula Colegiului ,,B.P Hasdeu”, cel de-al patrulea său volum ,,În pieptul umbrei”;  acum el promite  că vor mai urma și alte cărți.

Drumul pe care acesta l-a parcurs pentru a ajunge să devină șef de promoție la Fa­cultatea de Filosofie nu a fost unul ușor, dar a fost frumos, spune el. Cei trei ani de fa­cultate au reprezentat ,,o foarte intensă căutare de sine, o alergare continuă, sentimentul că viața mă trăiește pe mine și că mă duce exact acolo unde am nevoie să ajung – toate acestea, căro­ra li se adaugă o sete uriașă de viață, de adevăr, de Dumnezeu.”

Acum, după atâta mun­că, pentru Petruț urmează o perioadă de liniște, iar mai apoi un master în  Psihotraumatologie și asistare clinică la Facultatea de Psihologie, Universitatea din București. ,,Îmi doresc ­odih­nă multă, romane bune, filme frumoase și muzică din belșug, să călătoresc și să descopăr filosofia din oameni și din natură, acum că am văzut cât de cât cum apare prin cărți. În ceea ce privește planurile profesionale, în prezent sunt în formare ca psihoterapeut integrativ și voi continua cu acest demers. Mă pregă­tesc, de asemenea, pentru un master în Psihotraumatologie și asistare clinică la Facultatea de Psihologie, Universitatea din București. Și îmi doresc să continui cu studiul filosofiei, chiar dacă voi avea numele și pe ușa unui cabinet într-o bună zi. Astăzi am avut susținerea examenului de licență și am discutat despre acest subiect cu domnii mei profesori. Am ­pri­mit semne bune din partea lor, care mi-au inspirat încredere. Le mulțumesc pe această cale. Dialogurile și orele de curs cu dumnealor mi-au arătat paliere de profunzime ale ființei pe care doar le întrezăream înainte. Momentan, David încă se străduiește să se elibereze din piatră. Este nevoie să-l ajut”, spune Petruț Dinu.

Articole similare