Actualitate

Peste 90 de incendii de la începutul anului din cauza surselor de încălzire

În perioada rece numărul incendiilor care au drept cauză sursele de încălzire crește, iar autoritățile atrag atenția ca populația să respecte anumite reguli, pentru a nu se mai ajunge la astfel de cazuri. Peste 90 de incendii care au avut loc în primele 9 luni ale anului 2023 au avut drept cauză sursele de încălzire.

Potrivit ISU Buzău, principala cauză a incendiilor care se produc în locuinţe în perioada sezonului rece este folosirea coşurilor şi burlanelor de fum defecte sau necurăţate. În anul 2022 au fost înregistrate peste 100 de incendii din pricina surselor de încălzire, iar în anul 2023, numărul evenimentelor înregistrate a depăşit cifra de 90

„Conform datelor statistice, în anul 2022 s-a înregistrat o medie de 31,39 intervenţii pe zi, astfel: 2.757 intervenţii în situaţii de urgenţă (24,06 la sută), 8.702 cazuri de urgenţă asistate de SMURD (75,94 la sută). Pe timpul sezonului rece, ca urmare a problemelor la sursele de încălzire s-au produs 103 incendii (87 rural şi 16 urban) din care 99 au avut loc la locuinţe individuale şi celelalte 4 s-au produs la societăţi. După împrejurare, incendiile de la sursele de încălzire sunt clasificate astfel: coş, burlan de fum defect sau necurăţat – 79 de cazuri, jar căzut din sistemele de încălzit – 18 cazuri, mijloace de încălzire nesupravegheate sau improvizate – 5 cazuri, amplasarea necorespunzătoare faţă de materiale combustibile – un caz. Conform datelor statistice, în primele nouă luni din anul 2023 s-a înregistrat o medie de 27,05 intervenţii pe zi. Pe timpul sezonului rece, ca urmare a problemelor la sursele de încălzire s-au produs 94 incendii (81 rural şi 13 urban) din care 92 au avut loc la locuinţe individuale şi o grădiniţă şi o fermă. După împrejurare, incendiile de la sursele de încălzire sunt clasificate astfel: coş, burlan de fum defect sau necurăţat – 76 de cazuri, jar căzut din sistemele de încălzit – 10 cazuri, depozitarea cenuşei şi jarului nestins în apropierea materialelor combustibile – un caz, amplasarea necorespunzătoare faţă de materialele combustibile – șase cazuri, mijloace de încălzire nesupravegheate sau improvizate – un caz”, a transmis, pentru Agerpres, ISU Buzău.

Pentru salvarea bunurilor şi evitarea pierderii unor vieţi omeneşti, specialiştii ISU recomandă atenţie deosebită în timpul folosirii surselor de încălzire şi obligaţia respectării unor norme de apărare împotriva incendiilor. „În scopul prevenirii incendiilor specifice sezonului rece, provocate în cea mai mare măsură de exploatarea sistemelor de încălzire, fără asigurarea supravegherii sau având coşuri de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura construcţiilor, precum şi de suprasolicitarea instalaţiilor şi aparatelor electrice, ISU ‘Neron Lupaşcu’ al judeţului Buzău reaminteşte obligativitatea respectării următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor: asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul a sobelor şi coşurilor de fum de către o persoană specializată, asiguraţi izolarea coşurilor de fum faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri. Nu aşezaţi materiale combustibile în apropierea surselor de încălzit. Amplasaţi în faţa uşiţelor sobelor o cutie metalică sau o foaie de tablă, aceasta asigurând protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului. Nu introduceţi în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul”, a informat instituţia.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker