Actualitate

Peste 1.000 de sportivi la Campionatul Național de Karate de la Buzău

Sala Sporturilor Romeo Iamandi a fost gazda Campionatului Național de Karate. Participanții s-au întrecut în cadrul a două stiluri, Shotokan și Goju-Ryu. Participarea la acest eveniment a fost una remarcabilă, peste 1.000 de sportivi fiind înscriși. 56 de cluburi, din toată țara, au ținut să se prezinte la Campionatul Național de Karate.

Buzăul a fost reprezentat excelent pe tatami-ul de concurs, sportivii de la cluburile locale reușind să obțină nu mai puțin de opt medalii, la mai toate categoriile de vârstă.

Matei Goață, de la Gloria Buzău, a fost unul dintre performerii competiției, cu trei medalii de aur și una de argint. Două dintre distincții au fost obținute la seniori, deși sportivul buzoian are doar 19 ani. De altfel, imediat după Campionatul Național, Goață va merge în Turcia, la Konya, pentru a participa la una dintre cele mai puternice întreceri continentale, Serie A.

Tot de la Gloria Buzău, Sebastian Alixăndroiu a obținut două medalii de aur, la categoria – 40 kg, 10-11 ani. De asemenea, Sebastian Bratu, component al aceluiași club, a urcat de două ori pe prima treaptă a podiumului, la categoria 12 ani.

Gloria Buzău a reușit să facă performanță și la fete, prin Andreea Divoiu. Adolescenta de 17 ani a obținut două medalii de aur, la categoria 16-17.

Dincolo de performanțele sportiviulor buzoieni, organizatorii s-au bucurat și de participarea fără precedent la această competiție.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker