Jurnalistul Pamfil Șeicaru s-a născut în Beceni. A urmat cursurile gimnaziale la Tecuci şi cursul superior la Liceul „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad, absolvit în 1914. A devenit student la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, şi-a întrerupt studiile pe durata războiului, în 1916, apoi le-a terminat la Iaşi în 1918, potrivit lucrării „Dicţionarul general al literaturii române”, apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).
Aflat pe front în timpul Primului Război Mondial, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” în rang de Cavaler şi cu „Croix de Guerre” din partea guvernului francez. A debutat în 1911, în revista „Freamătul” din Tecuci, cu o încercare dramatică intitulată „Pe nemâncate”. Publică cronici şi recenzii literare în publicaţiile „Răsăritul”, „Junimea literară”, „Văpaia”, „Ramuri”, „Doina”, „Lumina”, „Steagul”, „România viitoare”, „Lumea” ş.a. În 1919 a scos la Bucureşti, apoi la Cernăuţi, împreună cu Cezar Petrescu, revista „Hiena” (1919-1924).
A fost director al cotidianului „Ora” din Bucureşti (1921), apoi s-a aflat la conducerea ziarului „Cuvântul”. A iniţiat, în ianuarie 1928, editarea unui nou cotidian, „Curentul”, pe care l-a condus până în 1944. Prin efortul său zilnic, „Curentul” şi publicaţiile satelit ale acestui trust de presă au impus în jurnalistica românească interbelică o ţinută, rivalizând cu cele mai importante jurnale europene, menţionează sursa citată. A fost ales de trei ori (1928, 1931, 1933) deputat independent în Parlamentul Românei. În 1944, a părăsit ţara, iar în 1945 s-a stabilit în Spania, până în 1974, apoi în Germania. Şi-a continuat activitatea publicistică în străinătate, colaborând cu mai multe ziare şi reviste spaniole şi germane. La Munchen, în ianuarie 1978, a făcut să apară o nouă serie a ziarului „Curentul”. A scris şi lucrări de istorie, precum „Istoria partidelor politice în România” (1958) sau „Istoria partidelor Naţional, Ţărănist şi Naţional Ţărănist”
(I-II, 1963). A murit la Dachau, în Germania.
