Administrație

Parcările din cartierele buzoiene intră în reabilitare

Din păcate pentru unii buzoieni, șantierele nu vor dispărea odată cu finalizarea reabilitării bulevardelor Unirii, Industriei și a străzii Transilvaniei, ci lucrările se vor muta în altă zonă a orașului. Primăria Buzău și-a propus să înceapă reabilitarea parcărilor din cartierele Dorobanți II și Broșteni, aflate într-o stare nu tocmai bună, care nu au fost asfaltate de ani buni și care testează adesea răbdarea șoferilor și rezistența mașinilor acestora. În vizorul municipalității este și vasta parcare din jurul Clubului Polițiștilor, care, de asemenea, este o provocare pentru orice șofer, cu o capacitate de circa 300 de locuri mai mult decât folositoare, dat fiind că pe Bulevardul Unirii nu se va mai putea parca după finalizarea lucrărilor.

Pe lângă acestea, alte două străzi din oraș, care au preluat mare parte din traficul deviat în ultima perioadă, vor intra, de asemenea, în reabilitare, iar străzile Independenței și Crizantemelor sunt prevăzute în proiectul de hotărâre al Primăriei Buzău. Cât privește banii pentru reabilitări, aceștia vor proveni, în mare parte, din rămășițele unui proiect eșuat în primă fază, res-pectiv construirea unui nou cimitir municipal. Anul trecut, primarul Constantin Toma anunța că a demarat pașii necesari pentru înființarea unui nou cimitir, dat fiind că Buzăul se confruntă cu lipsuri și la acest capitol. Terenul pe care urma să se amplaseze acesta se afla în cartierul Micro XIV și era o donație din partea Armatei, implicit, a Ministerului Apărării Naționale.

Însă, din cauza faptului că avizele nu au sosit la timp, Primăria a trebuit să renunțe la acest proiect, pentru că nu se mai încadra în termenul de finalizare a lucrărilor propus și agreat de ambele părți. Cu toate că proiectul nu a fost cu totul abandonat, el a fost pus pe pauză de întârzierile birocratice, iar Primăria a decis să folosească banii alocați acestuia pentru asfaltarea parcărilor. Valoarea totală a reabilitării obiectivelor se ridică la aproape 37 de milioane de lei, bani proveniți din bugetul local sau alte fonduri constituite legal.

„A intrat din nou în circuitul de avizare, birocrația este extrem de lungă. Este vorba despre cimitirul municipal. A trebuit hotărâre de Guvern ca să renunțăm la terenul pe care l-a dat Armata. S-a întâmplat treaba asta și a durat foarte mult, acum a intrat în circuitul de avizare, să ne dea înapoi 5,7 hectare, dar noi am rămas cu banii de la cimitir și acești bani încercăm să îi folosim și să îi consumăm pe acest lot, care înseamnă Dorobanți II, toate parcările de acolo, vreo 70.000 de metri pătrați, Broșteni. În spate la Clubul Polițiștilor este o parcare imensă, de vreo 300 de locuri și, bineînțeles, Independenței. Pentru aceste lucrări vom da încredințare, ca să nu mai ținem licitație, la Urbis și vor fi atacate în acest an și sper să facem cât mai multe dintre ele. Cel puțin, pe Independenței, care a devenit foarte circulată”, a declarat Constantin Toma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker