Politic

Păle: ,,Personalul ANSVSA își va primi drepturile”

Proiectul de Lege pentru completarea articolului 39 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice a fost adoptat marți de plenul Camerei Deputaților. Acest proiect, inițiat de deputatul social-democrat buzoian Dănuț Păle, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, are ca obiect de reglementare acordarea sporurilor specifice pentru personalul din cadrul Autorității Naționale Sa­nitare Veterinare și pentru ­Si­guranța Alimentelor și al unită­ților subordonate care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat.

„Adoptarea Legii-cadru 153/2017 a dus la discrepanțe în acordarea sporurilor specifice pentru condițiile de muncă în rândul personalului ANSVSA. Astfel, acestea se acordau doar celor care ajunseseră la salariul maximal din 2022, iar restul nu beneficiau de sporuri, deoarece nu le aveau în plată în decembrie 2019. Vorbim despre persoane care lucrează în același compartiment, se expun la același tip de riscuri, la condiții deosebit de pe­ri­culoase, cum ar fi desfășurarea activității în focare de boli infecțioase. Aveam în cadrul ANSVSA o formă de discriminare, și nu este un termen pe care îl utilizez metaforic, discriminarea fiind constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 797/6.11.2019, care trebuia ­eli­minată atât din punct de vedere legal cât și moral pentru a avea un cadru echitabil și just pentru toți cei care lucrează în subordinea Autorității”, spune deputatul Dănuț Păle

Proiectul, adoptat cu 245 de voturi, prevede că „pentru personalul din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, care ocupă funcții și își desfășoară activitatea în condiții ce impun acordarea sporurilor specifice, stabilite potrivit prezentei legi, personal care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se acordă prin raportare la salariul de bază aflat în plată”.

Un comentariu

  1. Este adevarat! Respect pentru domnul deputat ca face dreptate intr-un domeniu de activitate vital pentru populatie, dar unde specialistii sunt discriminati printr-o lege aberanta si prost inteleasa. Este inaccptabil ca doi medici veterinari care lucreaza in acelasi compartiment la ANSVSA, unul cu o vechime mai mare, altul abia angajat, sa primeasac salarii diferite (culmea, cel cu vechime primeste mai putin).In ce tara traim? Si cum de psd care a initiat legea salarizarii bugetare a putut sa faca o lege atat de proastra si discriminatorie? Nu mai vorbim de aberatia ca salariile functionarilor din primarii sa fie la bunul plac al primarilor si sa fie excluse din grila acestei legi proaste.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker