joi, 21 ianuarie 2021

Ovidiu Ionescu: ,,La prima participare am zis să savurez experienţa, dar de la a doua ediţie a Jocurilor Olimpice vreau mult mai mult!”

FANATIK a demarat, la început de an, un proiect editorial de amploare, dedicat Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Astfel, până pe 23 iulie, ziua de debut a JO, publicaţia va oferi 100 de interviuri, poveşti şi reportaje cu foşti şi actuali campioni, medaliaţi şi participanţi la cea mai mare competiţie sportivă a lumii. Seria materialelor a fost deschisă de gimnastul Marian Drăgulescu, iar pentru episodul al doilea al proiectului FANATIK l-a ales pe buzoianul Ovidiu Ionescu, cel care are deja experienţa olimpică a Jocurilor de la Rio de Janeiro, din 2016, unde a ajuns până în turul 3 al probei individuale a turneului masculin de la tenis de masă. Ovidiu este considerat una dintre speranţele României la o medalie olimpică la Tokyo în proba de dublu mixt, alături de Bernadette Szocs. La simplu, şansele sunt mult mai mici, buzoianul având de înfruntat concurenţa teribilă a sportivilor asiatici, în special a chinezilor. În interviul pentru FANATIK, Ovi­diu a explicat cum a apărut şi cum s-a consolidat supremaţia asiaticilor în acest sport, de ce România n-a apelat la varianta naturalizărilor, ce şanse sunt la Tokyo şi de ce depind ele şi, nu în ultimul rând, cu ce senzaţii a rămas după experienţa Rio 2016.

Reporter: Ovidiu, ai mai fost la Jocurile Olimpice în 2016, ce aşteptări ai de la Tokyo?

Ovidiu Ionescu: La Tokyo chiar cred că putem obţine o medalie olimpică în proba de dublu mixt, acolo unde voi concura alături de Bernadette Szocs. Sigur, mai avem de trecut de o rundă de calificări, dar cred că am demonstrat în ultimul timp prin rezultatele pe care le-am avut. Cu puţină şansă la tragerea la sorţi, cu o formă bună în acea zi, se pot întâmpla lucruri mari. Eu nu mă consider un outsider, dar dacă ai încredere şi te pregăteşti bine se pot întâmpla lucruri frumoase.

R: În România sunt mulţi amatori de tenis de masă, dar foarte puţini fac pasul la profesionişti. Este greu de făcut pasul? 

O.I.: Tenisul de masă s-a dezvoltat mult în România, mai ales datorită cluburilor nou-înfiinţate. Este loc de mai bine întotdeauna, dar cred că suntem pe drumul cel bun. Trebuie să ai norocul să fii într-un oraş mai mare. Acesta este punctul nevralgic, partea negativă. Nu sunt în toate oraşele cluburi de tenis de masă profesioniste. În comparaţie cu vremea în care m-am apucat, sportul nostru este mult mai dezvoltat. Încă nu am ajuns însă la nivelul tenisului de câmp.

R: La nivel individual, în 2018 ai reuşit să joci prima ta finală europeană, pierdută în faţa unui jucător legendar, Timo Boll. Simţi că atunci a fost momentul în care ţi-ai dat seama că te poţi bate de la egal la egal cu cei din elită?

O.I.: Nu atunci mi-am dat seama. Cam începând din anul 2016, când am intrat în prima sută mondială pentru prima dată. Automat, m-am calificat şi la Jocurile Olimpice unde am reuşit să înving jucători mai bine cotaţi ca mine. În 2017 am reuşit să înving la Mondiale campionul european en-titre cu 4-0. Atunci am pierdut în ultimii 32 cu Ma Long. Atunci am realizat că mă pot bate de la egal la egal cu ei. Mi-am spus: «Ok Ovi, ai ajuns aici! Cu multă muncă, se pot întâmpla lucruri». Înainte de Campionatul European a fost momentul în care am avut cea mai mare încredere. Cu câteva săptămâni înainte am învins doi jucători. Ei mă învingeau întotdeauna. Dar acum am reuşit să îi bat şi la Europene, chiar am jucat împotriva unuia în semifinale. Acest lucru mi-a dat multă încredere. Ca să fiu sincer, atunci am plecat pe medalia de aur la dublu mixt, din păcate nu am reuşit. Apoi am vrut medalie la dublu băieţi. Nici acolo nu am reuşit. La individual nu pot să zic că mă aşteptam la o medalie. Am ajuns în sferturi şi mi-am spus că de acolo depinde numai de mine, de forma din ziua respectivă, de starea de spirit.

R: Ai avut experienţa olimpică în 2016. Ce senzaţie ai când eşti acolo? 

O.I.: Este total altă competiţie. Ţin minte când am intrat prima dată în boxă, nu se vedea nicio reclamă, erau doar cercurile olimpice şi mi-am dat seama că tot ce am făcut până în acel moment a meritat. Să îmi urmez visul de mic, să cred în el şi să particip la Jocurile Olimpice mi-a dat încredere spre viitor. Să stai în satul olimpic, să treci pe lângă mari atleţi precum Usain Bolt, Michael Phelps sau Rafa Nadal, să îi studiezi şi să vezi cum se comportă… Pentru mine, să stau acolo alături de ei a fost o sursă de energie către viitor. La prima participare am zis să savurez experienţa, dar de la a doua ediţie a JO vreau mult mai mult, cu alte aspiraţii.

,,Îmi doresc o medalie la dublu mixt!”

R: Deci obiectivul la Tokyo este medalia olimpică?

O.I.: Da, îmi doresc la dublu mixt. Acolo chiar se poate. Sunt doar 16 perechi calificate. Să fiu sincer, ai nevoie de o tragere favorabilă. Un culoar favorabil poate fi o şansă. Dar trebuie să mă calific la ambele probe deocamdată. La individual orice este posibil şi un sfert de finală este un obiectiv realist.

R: La Europene mai e cum mai e, dar la Mondiale şi la Jocurile Olimpice vin chinezii şi fac legea. Ce fel de pregătire ­există la ei pentru dominaţia asta autoritară?

O.I.: În primul rând trebuie să fim conştienţi că ei de la 10-12 ani sunt în centre olimpice, unde se antrenează între 6 şi 10 ore. Mai fac şi şcoală, dar se antrenează foarte mult. Nu avem tehnica lor. E ceva ce nu există în Europa. Când vine câte un antrenor chinez sau un jucător chinez este bătaie pe ei. Ei au alte tehnici de antrenament. Mai au şi materia­lele folosite. Este un aspect pe care lumea îl neglijează. Feţele lor de palete sunt speciale. Noi nu le putem procura. Două puncte pe set sunt câştigate şi datorită echipamentului.

R: Vrei să spui că nimeni din Europa nu are acces la unele materiale pe care le au chinezii? Pare puţin ciudat…

O.I.: Avem acces, le putem cumpăra, dar la ei sunt pe calităţi. Avem calitatea 1, care este doar pentru lotul naţional al Chinei. Este calitatea a doua, care este pentru loturile de tineret, a doua echipă şi câţiva asiatici cu care ei se înţeleg bine. A treia categorie este pentru restul lumii şi din păcate este altceva. Ei investesc foarte mult. Este sport naţional în China. Oriunde ai merge, oricine ştie să joace tenis de masă. Şi infrastructura este la un alt nivel faţă de Europa.

,,Mândru că sunt român!”

R: Am văzut că multe naţiuni europene au importat jucători asiatici. România este una dintre puţinele naţiuni care merge la competiţie cu jucătorii născuţi în ţara noastră. Pentru voi este ciudat să jucaţi împotriva unor chinezi care reprezintă Germania sau Olanda?

O.I.: Naţionalizarea chinezilor este mai mult la fete. Dar, vă daţi seama că nu sunt de acord cu acest lucru. Unele ţări au…Ei spun că s-au născut în Germania sau în ţările respective, dar bineînţeles că sunt şiretlicuri. Regulamentele sunt foarte încâlcite. Un sportiv născut în China poate juca la Jocurile Olimpice pentru altă ţară, dar nu poate juca Europenele sau Mondialele. Este puţin ciudat. Nu ştiu exact care dintre ele, dar nu au voie la unul dintre turneele finale.

R: Regulamentul este dife­rit de la competiţie la competiţie.

O.I.: Exact. Dar este puţin ciudat. La noi, la băieţi, în Europa cred că sunt unul sau doi chinezi. şi mai mare frustrare pentru mine a fost că am întâlnit unul dintre ei la calificările pentru Jocurile Olimpice în proba de echipe. Am pierdut în faţa Slovaciei cu 2-3, ei având un chinez. Acolo recunosc, am fost foarte frustrat, foarte supărat. Noi ne-am descurcat cum am putut în ţările noastre, ei importă şi îşi asumă meritele. De asta sunt mândru că sunt român şi Federaţia, şi Ministerul, şi COSR investesc în noi, pentru că atunci când obţii o medalie, ştii că este 100% a ta.

R: Amânarea Jocurilor Olimpice te-a afectat sau a fost de bun augur?

O.I.: Pe mine m-a afectat mult pentru că în calificările pentru proba de dublu mixt eram foarte aproape de JO. Când am văzut că s-au anulat, am fost foarte trist, pentru că mă simţeam în formă, simţeam că pot reuşi şi la individual. Când ştii doi-trei ani de zile şi dintr-o dată se amână, e greu să accepţi la început. Nu ştii cum să îţi planifici. A fost o incertitudine totală. Câteva luni nu ştiai ce faci. Încă este un haos, multe necunoscute. Încerc să îmi planific perioada următoare astfel încât vârful să fie în luna iulie.

 

loading...
error: Content is protected !!