De-a lungul celor 33 de ani de existență, OPINIA și-a făcut o datorie de onoare din a prezenta în paginile sale oamenii de valoare ai Buzăului. De la copiii care se disting în diverse domenii și promit o carieră de succes, la tinerii de nota 10 la examenele care le hotărăsc destinul și până la oamenii maturi care fac cinste, prin activitatea lor profesională, locurilor unde s-au născut. Bineînțeles că, stând mai mereu cu (măcar) un ochi în ograda altuia – ce să facem, deformație profesională! – omitem câteodată să cinstim așa cum se cuvine valorile de lângă noi, oamenii alături de care muncim zi de zi și care, prin dăruire și profesionalism, contribuie produsele quality pe care le aveți zilnic în față: OPINIA print și on-line. De aceea astăzi, în zi de 8 Martie, vi le prezentăm pe colegele noastre, cele care fie se ascund în spatele semnăturilor din ziar și de pe site, fie se zbat zilnic ca angrenajul nevăzut al redacției să funcționeze cât mai bine. Am fost onorat să primesc acceptul lor de a spune câteva cuvinte despre fiecare, însă mult mai important este ceea ce au ele a vă spune!
Ana ENE, manager marketing
Fără îndoială, Ana, managerul de marketing, este cel mai serios și de nădejde colaborator pe care l-am avut vreodată. A venit în redacția OPINIA în mai 2017, în calitate de „fata de la publicitate” și, într-un timp relativ scurt, s-a transformat în „șefa banilor”. De care ține mai ceva decât de cei din propriul buzunar. De o corectitudine și de o cinste impecabile, Ana este atât de perfecționistă încât mă gândesc cu groază la ce oră din noapte s-ar mai tipări ziarul dacă ar avea atribuțiuni pe linie redacțională. Nu are atribuțiuni în acest domeniu, în schimb are idei care, multe dintre ele, au schimbat fața și conținutul ziarului. A introdus bunul-simț în relațiile cu clienții, iar în ceea ce privește puterea de muncă… am uneori senzația că doarme cu laptopul sub pernă. Dincolo de ușa redacției, Ana este o familistă desăvârșită și o prietenă de nădejde.
Salutare, sunt Ana (Rozi pentru apropiați), nepoată, fiică, soție, mamă, prietenă, dar și o bună colegă, sper eu. Sunt „aia mică” de la marketing, nu omul care trăiește din scris, de aceea o sa vă rog să-mi acceptați limbajul de zi cu zi și deloc academic. Fără să folosesc cuvinte prea mari sau unități de măsură, fără să dau degeaba din pix și din gură, sunt fata care aduce bani la ziar. Când am primit propunerea de a ne promova noi, pe noi, mi s-a părut fain, dar imposibil, fiind destul de autocritică în ceea ce mă privește. Bun, să începem cu începutul… Sunt Ana Ene, am 32 ani, soție de 10 ani și mămica Raniei. De 6 ani fac parte din Redacția OPINIA, îmi place să-mi fac treaba bine și să produc bani, dar cel mai mult îmi place să-i cheltui. Nu pot să spun că am vreo pasiune anume, dar îmi place să fac câte puțin din toate: să citesc, să mă plimb, să atârn la seriale pe canapea, să fac shopping online, îmi place rutina, liniștea, pastele cu ton, vinul demisec și parfumurile, dar nu-mi place să-mi beau cafeaua în oraș, nu-mi place să-mi fac prieteni noi, nu-mi place să fiu pusă în fața faptului împlinit și nu mai am deloc toleranță la minciună și prostie. M-a întrebat un prieten zilele trecute care este vârsta la care aș vrea să rămân. Am zis că asta, acum pentru că mă simt împlinită și liniștită. Nu sunt un om al planurilor pe termen lung, aproape nici al celor pe termen scurt, dar mi-aș dori ca pe viitor să fiu mai bună cu mine și cu cei din jur, mai tolerantă, mai înțelegătoare și mai puțin exigentă. Probabil că asta înseamnă să fiu mai puțin femeie pentru că inversul a ceea ce ne dorim de fapt, face parte din ADN-ul nostru, nu? Cu drag și stângăcie!
Andreea TUDOR, redactor-șef
Când am primit, în februarie 2021, pe mailul redacției, un CV din partea unei absolvente de Comunicare și Relații Publice la Universitatea București, aflată în primul an de masterat, CV în care scria că își dorește să lucreze în presa scrisă, am crezut că mă aflu în fața unei glume reușite. Pentru că, în proporție covârșitoare, tinerele de vârsta ei care se apleacă asupra mass-media vor neapărat… „pe sticlă”. Am chemat-o la o discuție mai mult din curiozitate. Gluma părea să se îngroașe în momentul în care mi-a spus că este interesată de mondenități. Apoi discuția a devenit serioasă în momentul în care mi-a spus că poate scrie orice. Au urmat câteva zile „de probă”. Și așa a apărut Andreea, care la jumătatea verii aceluiași an devenea redactor-șef. A învățat în câteva luni cât nu reușesc mulți în ani întregi; sau într-o viață. Și nu doar a învățat să scrie bine la ziar, ci a prins din mers „cu ce se mănâncă” această meserie. S-a prins rapid că a fi șef înseamnă să fii ca toți ceilalți colegi, dar să ai mai multe responsabilități. Și că oricând ți se poate sparge câte ceva în cap, exact când ți-e lumea mai dragă. Și, să nu uit!, a adus în paginile OPINIA ceea ce mă chinuiam să aduc de vreo opt ani: o rubrică economică cu bătaie locală scrisă profesionist.
Ei, uite că a sosit momentul să o fac și pe asta. Eu sunt Andreea, fata din spatele materialelor de Economie, Sănătate și al unora de Eveniment, și tot eu sunt cea care «șlefuiește» materialele înainte ca voi, cititorii, să le vedeți zilnic pe site-ul și în ziarul OPINIA; așa că, dacă mai vedeți greșeli, să-mi fie cu iertare, e omenesc, nu? Totuși, eu mă străduiesc să nu fie! Cât despre mine, îmi place să călătoresc și să descopăr locuri noi, mai ales din România. Aș pleca în vacanță în toate zilele care se termină în „i”… știți ce zic. Sunt o familistă convinsă, de altfel și zodia spune asta despre mine. Deci dacă e vorba despre vacanță, cu siguranță e cu familia sau cu prietenii apropiați. Poate că și de asta m-am căsătorit la o vârstă fragedă, la 24 de ani, după o relație frumoasă de 6 ani. Timpul liber îmi place să mi-l petrec… cum altfel decât cu familia? Știți expresia „Netflix and chill”?, ei bine aceasta sunt eu într-o zi ploioasă de duminică. Iubesc dansul, acesta este și motivul pentru care prietenii îmi spun adesea că sunt «sufletul petrecerii». Deci, dacă vedeți la o petrecere pe cineva care nu se mai oprește din dans e posibil să fiu eu. Tot eu sunt cea care nu se dă înapoi de la nimic atunci când vine vorba de mâncare. Iubesc dansul, dar la fel de mult iubesc și mâncarea, fără de care nu pot trăi. Da, am zis-o și pe asta! Îmi plac mult dulciurile; pot spune că sunt o gurmandă adevărată. La fel de bine mănânc și șorici, șuncă, slănină, babici, și dacă mai pui și puțină ceapă lângă… mamă, mamă! După câte v-am povestit, probabil vă imaginați că sunt cât Casa Poporului. Și dacă tot am vorbit atât despre mâncare, parcă mi s-a făcut și foame…
Mihaela LUNGU, redactor
După o jumătate de an de la apariția Andreei, povestea s-a repetat: CV pe mailul redacției, de la o studentă în ultimul an, la Filologie de data aceasta, la Universitatea Transilvania din Brașov, care voia să se angajeze… tot în presa scrisă. Mihaela a parcurs aceleași probe ca și Andreea și, uite așa, mi-a demolat un mit, nu urban, ci personal: acela că absolvenții de Filologie nu sunt potriviți pentru presa scrisă. (Nu vreau să îmi amintesc ce experiențe ciudate am trăit cu diverși filologi și „filologi”!). Am aruncat-o direct în vâltoarea politicii de pe malurile Buzăului, la propriu chiar: prima ieșire pe teren a fost la inaugurarea podului de la Vadu Pașii, cu panglici tricolore pe ambele maluri ale râului, una cu roșul mai puternic, cealaltă cu galbenul ieșit în evidență. Ne-am întors în redacție, s-a pus pe scris, iar articolul, de o pagină de ziar, a apărut fără intervenții brutale din partea responsabililor din redacție care folosesc pix cu roșu. În timp, s-a specializat pe Administrație și Politică, și a învățat rapid să deosebească derbedeul de omul pus pe treabă. În ciuda prezenței fragile, este un om puternic și dotat cu simțul umorului atât de necesar domeniilor în care s-a specializat.
Îmi place să despic firul în patru, atât în limba română, cât și în limba engleză, să analizez ce și cum se spune, abilitate dobândită dinaintea diplomei de la Facultatea de Litere din Brașov. Apreciez când cititorii îmi corectează anumite greșeli, pe care le iau în calcul, firește, doar dacă sunt exprimate într-un mod civilizat și corect gramatical. Limba română cuprinde zeci de mii de cuvinte pentru a exprima orice – unele unice în lume chiar -, dar alegerea fiecăruia determină și evoluția ulterioară a discuției. E important să «ști» când se adaugă încă un „i” și unde se pune cratima, dacă vrei să dai o lecție cuiva.
Dincolo de a fi redactor la OPINIA, sunt fiica unor oameni simpli de la țară și sora mai mare a unui băiat isteț, care reprezintă lumea mea. Ador scrisul de mână și cărțile vechi, pe care mi le iau adesea de la anticariat. Iubesc Istoria și Geografia, pentru evenimentele relatate de oameni și cele demonstrate de știință. Prefer plimbările la munte, iar marea o privesc doar de la mal.
Apreciez umorul, plasat strategic în conversație sau în scris, pe care îl consider unul dintre cele mai eficiente moduri de a comunica atât lucruri plăcute, cât și mai puțin plăcute. Muzica rock ocupă un loc special în sufletul meu încă din adolescență, alături de folk, iar artiștii români sunt în topul preferințelor la acest capitol: Semnal M, Alternosfera, Celelalte Cuvinte, Luna Amară, Trooper, Cargo etc.
„De ce nu o carieră în televiziune?”, a fost una dintre întrebările care mi-au fost adresate când am ajuns în redacția OPINIA. Pentru că nu sunt adepta expunerii publice, iar rolul omului din spatele paginilor de ziar mi se potrivește mai bine decât al celui din spatele ecranului. Planuri de viitor nu-mi mai fac de ceva timp, ci întâmpin fiecare zi cu zâmbetul pe buze.
Valentina BUCUR, redactor
Valentina este unul dintre veteranii presei buzoiene, deși nici vârsta și nici mobilitatea sa de invidiat nu arată acest lucru. De formație inginer chimist, ea este un ziarist complet, întrucât stăpânește nu doar puterea cuvântului, ci și pe cea a imaginii și a așezării articolelor în pagina print. Este capabilă să facă singură un ziar, de la primul cuvânt al primului articol, până la produsul finit care ia calea tipografiei. Dacă v-aș spune că face bine și montaj TV, poate că nu m-ați crede… Ne cunoaștem «doar» de 23 de ani, de când lucram împreună la «Șansa Buzoiană». Când s-au aliniat planetele, am reușit să o conving să ni se alăture. Valentina a renăscut în momentul ultimei reorganizări a redacției, când a primit în grijă două domenii delicate: Educația și Cultura. De atunci, este ca peștele în apă, nimic nu o poate opri în a scrie mult, cu simț de răspundere, parcă cu teama de a nu-i scăpa vreun amănunt. Am senzația, în permanență, că nicio manifestare culturală din Buzău nu începe dacă Valentina nu este de față. Văzută prin ochii ei, viața culturală a urbei a căpătat alte valențe: este mai bogată, mai variată, cu oameni dintre care au dispărut vechile rivalități care au făcut ca, mult timp, un ziarist cultural trebuia să știe să înoate bine în ape tulburi. Dincolo de ușa redacției, Valentina este o doamnă cu o familie împlinită, cu o tânără fiică la fel de încăpățânată ca și ea, care știe exact ce trebuie să facă pentru a-și împlini visul.
Jurnalismul este ocupație, meserie, profesie, artă sau știință? Aceasta este una dintre întrebările care se pun adeseori în spațiul public, mai ales de când presa scrisă s-a rarefiat, iar jurnalistul tradiţional de presă tipărită s-a transformat, cum bine spunea cineva, într-o zeitate indiană, Shiva. Pentru mine au fost toate la un loc de la bun început, pentru că acest drum pe care am pornit în urmă cu 23 de ani a reprezentat o schimbare majoră de carieră, de la inginer chimist la cea de jurnalist, de la analize fizico-chimice în laboratoarele de spectrografie și absorbție atomică ale societății de Prospecțiuni Geologice din Capitală, la analiza oamenilor și a faptelor lor, cu cele două ingrediente, binele și răul, adăugate în diferite proporții, în funcție de caracterul fiecăruia, pe marea scenă a lumii.
De la un hobby pe care îl căpătasem după Revoluție, acela de a citi ziarul la prima oră în drum spre locul de muncă – între noi fiind vorba, nu era persoană care să nu citească în acea perioadă un ziar în metrou încă de la prima oră a dimineții -, am ajuns să văd oamenii dintr-o altă perspectivă și să scriu despre faptele lor. La această schimbare a contribuit și decizia mea de a mă întoarce în Buzău, în ’99, moment în care toate fabricile de pe platforma industrială se aflau în așa-numitul proces de privatizare, ceea ce a însemnat, de fapt, câte trei-patru etape de disponibilizări a mii de oameni, care au fost plătiți de stat să plece în șomaj; Buzăul nu mai avea nevoie atunci de tineri ingineri.
Nu mi-a părut rău de această răsturnare de situație pentru că jurnalismul mi-a satisfăcut din plin acea dorință interioară de a căuta și de a afla zilnic lucruri noi. Am ascultat și am învățat zi de zi de la oamenii pe care i-am întâlnit , încât, de multe ori am sentimentul că aș fi trăit cu mult mai mult decât o viață. Și am întâlnit… profesori,medici, directori, polițiști, actori, regizori, ambasadori, țărani, oameni…
Ca orice om, sunt produsul unui proces educațional continuu în care experiența întâlnirii cu oameni deosebiți și-a pus amprenta asupra mea. Poveștile lor m-au bucurat, m-au întristat, m-au intrigat, mi-au oferit din cunoștințele lor, din proiectele lor, din planurile lor de viață, din fericirea lor, și, vrând-nevrând, chiar și o părticică din sufletul lor. La fel s-a întâmplat la întâlnirea cu colegii din presă. Am descoperit niște oameni minunați care trec peste problemele personale pentru a ajunge să se ocupe de problemele semenilor lor. Prima experiență în mass-media a fost și primul job în Buzău. Este vorba despre postul de redactor pe care l-am ocupat la «Șansa Buzoiană», unde am lucrat șapte ani, într-o echipă foarte valoroasă. Am schimbat echipa în 2006, când redactorul șef al ziarului Inspectoratului Județean de Poliție Buzău, „Amprenta”, regretatul jurnalist și poet Nistor Tănăsescu, m-a invitat să mă alătur echipei sale. Aici am avut bucuria să lucrez o vreme și alături de regretatul poet Lucian Mănăilescu, care era, de asemenea, redactor la „Amprenta” și, apoi o vreme cu Leonard Bunilă, care a plecat la TV Sat. După pensionarea jurnalistului Nistor Tănăsescu, până în prezent, am preluat responsabilitatea de a realiza ziarul „Amprenta”, de la redactare până la tehnoredactare și bun de tipar. Am revenit o perioadă cu o colaborare la „Șansa Buzoiană”, unde am făcut parte pentru a doua oară din echipa lui Doru Gheorghiade și, apoi, la invitația Cătălinei Jingoiu, am obținut o colaborare pentru montajul știrilor postului Focus TV.
În ultimii ani, ziarul OPINIA mi-a devenit „acasă”. Directorul ziarului, Călin Bostan – de la care am avut de învățat multe lucruri despre profesie și nu numai, încă de la primii mei pași în această direcție, din vremea în care era redactor-șef adjunct la „Șansa Buzoiană” -, mi-a oferit posibilitatea să-mi pun aici în valoare mai bine calitățile de jurnalist. Așa că iată-mă făcând parte astăzi dintr-o echipă tânără, echipa OPINIA, apropiată de vârsta fiicei mele – studentă la Medicină -, care îmi dă multă energie și îmi menține la cote înalte entuziasmul cu care zilnic îmi duc la bun sfârșit proiectele.
Munca de jurnalist, care înseamnă muncă în slujba buzoienilor, îmi aduce multă bucurie, mai ales că eu pun mult suflet în ceea ce fac, străduindu-mă să lucrez «ca pentru Dumnezeu», așa cum ne îndeamnă duhovnicul Mihail Milea, un preot drag buzoienilor și tuturor celor ce îl cunosc, colaborator la ziarul „Amprenta” încă de la înființarea lui de către regretatul comandant al IPJ Buzău Ion Sultănescu. Scrierile sale din ziarul „Amprenta” le-am așezat între coperțile a două cărți, „Dialoguri non-violență amprentate” și „Convorbiri amprentat”», folosindu-mă de abilitățile mele de tehnoredactor. De aceleași cunoștințe și abilități m-am folosit ca să trimit la tipar două cărți ale poeților polițiști din Poliția buzoiană, „Amprente în versuri” și „Recidiva în versuri”. Tot pentru Poliția buzoiană, la solicitarea șefului Inspectoratului, cms. șef Laurențiu Pantazi, am realizat două albume monografice, singurele din istoria instituției, folosind în mare parte fotografii în care eu am reușit să surprind activitatea polițiștilor buzoieni. De asemenea, am redactat și tehnoredactat și prima revistă a Poliției buzoiene, la împlinirea a 190 de ani de la înființarea sa, pe vremea în care la conducerea IPJ Buzău se afla cms. șef Ion Marin.
Sunt pasionată de lectură, pentru că «îmi pune mintea în mișcare». Este o experiență a gândirii de care nu mă pot lipsi. Îmi place și să scriu, chiar dacă până acum nu am publicat vreo carte. O singură dată mi-am încercat condeiul la un concurs literar și am obținut un premiu drag mie. Este vorba despre premiul al II-lea pentru eseu, înmânat de scriitorul Victor Frunză la concursul național organizat de Biblioteca Județeană și dedicat lui Pamfil Șeicaru, jurnalist, eseist, memorialist, prozator.
Cu dorința de a transforma lumea în bine prin textele scrise de mine, mă las și eu „scrisă” în fiecare zi.
Silvia HERGHELEGIU, redactor
Fără îndoială, Silvia este pata de culoare a redacției, nu atât prin prezență, cât prin domeniul de care este responsabilă: Monden. Nicio vedetă cu origini buzoiene, de respirație locală, națională sau internațională, nu scapă ochiului său vigilent. Și Silvia face parte dintre veteranii presei buzoiene, cu o experiență de ani buni în televiziune și în lumea showbizului. Drept pentru care a împrumutat tot ce este mai bun de la vedetele despre care știe totul: este o doamnă cool, cu un aspect întotdeauna fresh și cu un vibe bun în permanență. Nici nu ai zice că mai are timp să se ocupe de o casă unde o așteaptă soțul și copiii. Și să mai pună o poză-două pe Facebook sau pe Instagram, unde apare la fel de cool, cu aspect fresh și cu același vibe bun. Profesional, Silvia este un om parolist, care își face treburile prompt, fără sincope și fără surprize neplăcute.
Sunt Silvia de la Monden. Ochi verzi, blondă, agitată, cu mai mult de 7 ani de acasă (direct de la Râmnicu Sărat dobândiți). Nu este anunțul fetei de la pagina 5, ci doar o scurtă prezentare a celei care știe toate culorile de pe lume purtate de vedetele noastre, cea care cunoaște ce au mâncat și ce au spus artiști la un pahar-două sau mai multe de… vorbă și cea care le află planurile înainte de a le „bate în cuie”acasă, cu familia. Cea care se ocupă de „bârfa” frumoasă a orașului. Cea care își dorește mereu evenimente mondene în care să ne cunoaștem artiștii, actorii, creatorii de conținut și oameni de maximă calitate. Și cea care iubește agitația, galăgia, se încarcă pozitiv cu tot ceea ce este frumos pe lumea asta și cu zâmbetul mereu la purtător.
Și asta vreau să vă transmit și vouă prin intermediul materialelor mele, puțină cultură, puțin entuziasm, puțină culoare, să vă țin la curent cu tot ce este nou, frumos, de calitate. Și de la ce fac trecem la ce sunt, ca să știți de data asta și despre mine, nu numai despre alții. Sunt mamă de băieți grijulie, soție cicălitoare, dar iubăreață, soră ZEN și colegă energică și săritoare. Am în „curte” trei băieți care-mi ocupă o bună parte din timpul meu liber, Eric, Alex, Ioachim, un soț, Alin, care-mi face toate poftele și mă ține din petrecere în petrecere, niște colegi înțelegători, care-mi fac zilele la muncă ușoare și plăcute, și un frate, Paul, care mi-a insuflat și pasiunea pentru fitness. Îmi plac dulciurile, dar și mișcarea ce vine la pachet cu pofta lor (mulțumesc „man”!), iubesc shoppingul abuziv și vacanțele prelungite, dar și excursiile inopinate. Iubesc scrisul, povestea, comunicarea și culorile, muuuult!
De aceea, încerc mereu prin ceea ce fac, ce scriu și prin ceea ce port să aduc culoare «infomațiilor» din jurul meu! Să fiu EU pata de culoare a zilei voastre! Sper că mi-am îndeplinit misiunea până acum, promit să mai trec cu același zâmbet pe buze peste încă 15 ani de fidelitate pentru OPINIA, pe lângă cei care i-am acumulat până acum! Mă înclin…
