Educație

Hasedeienii din trupa „3,14” s-au calificat la Serile Teatrului Studențesc

Trupa „3,14” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” s-a calificat la Serile Teatrului Studențesc, cel mai vechi festival de teatru de după 1989, anunță profesorul coordonator Dănuț Solcan. Ei vor juca piesa miercuri, 5 aprilie, în București, la Sala Dalles.

Serile Teatrului Studențesc reprezintă cel mai vechi proiect al SiSC (Sindicatul Studenților din Cibernetică) de mare amploare ce se desfășoară inclusiv în prezent. Prima ediție a acestui proiect a avut loc în perioada 13-17 decembrie 1997, la Teatrul „Ion Creangă” și a avut ca obiective principale „trei seri de teatru studențesc, câte două-trei spectacole pe seară (între 17.00-22.00), o petrecere studențească de vineri până… a doua zi dimineață și o dezbatere. Teatru, multă bună dispoziție și un public entuziasmat”. În fiecare an proiectul are onoarea de a colabora cu actori de succes ai teatrului românesc, ce reprezintă membrii din care este alcătuit juriul proiectului.

Festivalul Serile Teatrului Studențesc, ediția XXV, se va desfăşura anul acesta în perioada 3-7 aprilie.

Și alți elevi absolvenți ai Colegiului „B.P. Hasdeu” au experiențe legate de Serile Teatrului Studențesc. Spre exemplu, actorul Ștefan Pavel povestește într-un interviu că are trei participări la acest festival: „Printre primele mele amintiri legate de STS ar fi spectacolul făcut de Alexandru Nagy în care eu, cumva, a trebuit să intru în rolul personajului principal peste noapte. Știam textul, dar nu știam exact ce trebuie să fac și nici nu mi-am făcut prea multe probleme. A fost nebunia vârstei și a fost extraordinar. Am repetat până la 6 dimineața, după care am fost acasă și m-am culcat până la 4 după-amiază, iar la 6 am avut spectacolul și a fost extraordinar. Aportul nu a fost numai al meu și al colegilor mei, ci și al spectatorilor care au fost tot timpul foarte deschiși. Îmi aduc aminte că la „Vest-Est” a fost o întâmplare în care am ținut un monolog, iar după a picat lumina. Nu știu dacă era curentul sau un reflector, dar publicul a râs și a savurat momentul și totul a fost magic”, își amintește actorul Ștefan Pavel. Regizorul buzoian Mircea Anghel are, de asemenea, amintiri plăcute legat de acest eveniment și are un îndemn mobilizator pentru public: „Mergeți la teatru! Mă bucur din toată inima că se întâmplă acest eveniment, căci avem nevoie de teatru mai mult ca oricând și avem nevoie de spectatori, de participanți, de actori, de actanți, de regizori, de scenografi și să învățăm”, a fost mesajul lui pentru concurenți, jurați și în general pentru participanții la Serile Teatrului Studențesc.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker