Povestea, reală de altfel, sună cam în felul următor: Gabor şi Janos sunt doi fraţi buni, născuţi în secuime, din aceiaşi părinţi de etnie maghiară. Acasă şi prin sat au vorbit, până în primii ani de şcoală – şcoală maghiară, bineînţeles! – ungureşte. Ajuns la vârsta liceului, pe care îl face la oraş, Gabor învaţă aplicat şi limba română. Atât de bine încât să facă faţă cu brio unei facultăţi la Bucureşti. Apoi se angajează într-o firmă românească din Capitală, de unde este recrutat de o alta, căreia cunoştinţele sale de limbă maghiară îi erau necesare precum aerul. Este plătit foarte bine chiar şi pentru salariile din Bucureşti, s-a căsătorit cu o femeie de etnie maghiară ,,bucureşteană get-beget”, au doi copii care, chiar dinainte de a merge la şcoală, vorbeau perfect trei limbi: engleza, româna şi maghiara. Lui Janos nu i-a trebuit limba română. Şi liceul l-a terminat fără a se putea vorbi inteligibil cu românii. După eşecul de la Bacalaureat, s-a întors în sat, unul dintre puţinele locuri din România unde poate supravieţui fără să ştie limba română. Şi supravieţuieşte. Muncind cu ziua pe la domnii care o mai rup şi pe româneşte. Iar acum, Janos s-a revoltat la apariţia muncitorilor sri-lankezi la brutăria din Ditrău.
Bineînţeles că povestea are mult mai multe aspecte, indiferent de localitatea în care locuieşte Janos sau de confesiunea sa religioasă. Acum avem drept tartore un popă catolic. Dacă pe Janos îl chema Ion şi era dintr-un sat din Vaslui, tartorele ar fi fost popa ortodox. Poate şi pe Ali l-ar fi instigat la fel de uşor muftiul din sătucul din judeţul Tulcea.
Unul dintre aspecte ţine de lipsa forţei de muncă calificate, fie ea, munca, de natură fizică sau intelectuală. Niciun politician român nu s-a arătat preocupat de exodul conaţionalilor săi. În sinea lui poate s-a bucurat: cei care au plecat afară să muncească, fizic sau intelectual, nu ar fi pus, cu siguranţă, botul la nesfârşitele promisiuni sau pomeni electorale. Au rămas în ţară câţiva tăntălăi – ca mine, sau ca dumneata, care citeşti aceste rânduri -, din câteva motive. Eu, de exemplu, m-am îmbătat cu apa rece a speranţei că voi putea contribui la schimbarea în bine de aici, din ţară. Şi, pe lângă noi, au rămas cei care trăiesc bine din salarii de bugetar şi cei care au ca singură sursă de câştig ajutorul social şi alocaţiile copiilor. (Iar ultimii, dacă sunt vrednici, şi muncind cu ziua. Dar şi aceştia sunt din ce în ce mai puţini.) Adică Janos din secuime, Ion din Vaslui sau Ali din Tulcea. Care, de exemplu, nu se coboară într-atât încât să ajungă de râsul satului părăsind crâşma pentru un loc de muncă la brutărie, dar în care se umflă pipota naţionalismului sau a religiei când un venetic – şi cu altă culoare a pielii, pe deasupra! – vine să frământe el pâinea.
O altă problemă este cea a manipulării, una dintre cele mai mari tare ale ultimilor 30 de ani. Se practica şi pe vremea comunismului, când se zvonea că pâinea de 3 lei se va scumpi la 5 lei. Astfel încât atunci când apărea la raft cu 4,50 lei, românul răsufla uşurat. În zilele de astăzi, manipularea a ajuns o politică de stat. O practică politicienii, o practică preoţii, presa, vecinul de alături, şeful de birou, subalternul etc. Arta manipulării a atins asemenea cote încât un singur om, în cazul de la Ditrău, asmute o întreagă comunitate împotriva brutarului care, disperat că nu găseşte angajaţi locali, importă forţă de muncă din Asia. Iar onor statul român găseşte de cuviinţă, ca reacţie la întreg scandalul, să trimită Inspecţia Municii în control la… brutărie!
Despre subiectul în sine nu ar mai fi de spus prea multe. Doar că asemenea manifestări, dar de o mai mică amploare, s-au înregistrat şi în Cluj, şi în Vâlcea, şi în Capitală, după cum aflăm dintr-un documentar HotNews. Şi tot de acolo aflăm de ce unor bieţi oameni precum cei din Sri Lanka li se pare România un adevărat El Dorado. Aflăm tot din aceeaşi sursă că, în respectiva ţară, presa a mediatizat, la un moment dat, cazul unui cuplu sri-lankez, plecat la muncă în Arabia Saudită, el ca şofer şi ea ca menajeră. Angajatorul i-a prins împreună şi, nefiind căsătoriţi ,,cu acte”, au suportat rigorile legii islamice: el a fost spânzurat, ea ucisă cu pietre. La Ditrău vorbim ,,doar” de furia localnicilor împotriva angajatorului, pe când peste bieţii oameni de la brutărie a plouat cu oferte de muncă.
