O elevă de la Liceul de Arte a câștigat trofeul Festivalul Național Concurs „Benone Sinulescu”

Irina Năstăsache, o tânără interpretă de muzică populară, elevă a Liceului de Arte „Margareta Sterian”, a reușit să cucerească scena Festivalului Național Concurs „Benone Sinulescu”, aducând emoție și bucurie într-un cadru de sărbătoare dedicat folclorului autentic. Interpretarea ei valoroasă i-a adus trofeul competiției de care a fost aproape și anul trecut, când evoluția ei a fost apreciată de juriu cu Premiul al II-lea.
Anul acesta s-a pregătit mult mai bine și, în fața unui juriu de elită, din care au făcut parte maestrul Nicolae Botgros și marele naist Gheorghe Rizea, Irina a oferit o prestație memorabilă, încărcată de sensibilitate și dăruire artistică. Momentul ei a fost încununat de aplauze și lacrimi de fericire, atât din partea celor prezenți în sală, cât și a celor care o susțin necondiționat. Cu o emoție sinceră, Irina a interpretat hora „Maria nenii, Marie”, piesă din repertoriul Jenicăi Anton Bercea, căreia îi aduce mulțumiri speciale pentru inspirație și încredere.
Reușita Irinei nu ar fi fost posibilă fără sprijinul neobosit al mentorilor săi, Alina Rădulescu și Ciprian Rădulescu, profesorii săi de la Liceul de Arte, care i-au fost alături în fiecare pas pe drumul cântecului popular. De asemenea, un cuvânt de recunoștință se îndreaptă către organizatori, juriu, pentru implicarea și susținerea unui eveniment de asemenea amploare și valoare. „Este un moment pe care l-am visat de mult timp, și iată că astăzi a devenit realitate. Mulțumesc din suflet tuturor celor care au făcut posibil acest vis!”, a transmis cu emoție Irina la finalul festivalului.
Festivalul Național Concurs „Benone Sinulescu” este o competiție care intră în tradiția locală odată cu Târgul Drăgaica, eveniment cu care este interconectat, fiind o adevărată sărbătoare a muzicii populare românești și o rampă de lansare pentru tinerele talente. Iar Irina a demonstrat că are tot ce-i trebuie pentru a duce mai departe, cu demnitate și har, cântecul popular pe care regretatul interpret buzoian Benone Sinulescu l-a reprezentat cu cinste și l-a încărcat cu semnificații și trăire profundă din comoara sufletului românesc.



