Două aspecte stârnesc acum nemulţumiri mari în rândul Opoziţiei: comasarea alegerilor (europarlamentarele cu localele, în luna iunie) şi nou constituita alianţă dintre PSD şi PNL care au anunţat că, la europarlamentare, vor merge pe listă comună. Sunt decizii discutabile, însă în limitele cadrului legal. Iar alianţa este, pe termen scurt, o formulă politică imperfectă, dar indispensabilă acum pentru menţinerea stabilităţii şi rămânerea României pe linia euro-atlantică.
La comasarea alegerilor, PSD şi PNL recurg dintr-un calcul care ameninţă să dezavantajeze partidele mici, dar aceasta nu este, totuşi, o decizie neconstituţională. Rămâne de văzut modul în care îşi vor împărţi locurile eligibile, pe lista comună de la europarlamentare (nu va exista paritate, iar PNL va pierde din mandate, fapt ce e de presupus că va genera tensiuni în interiorul partidului). La fel cum rămâne de văzut reacţia electoratelor celor două partide, care au o lungă istorie de confruntare.
În privinţa alianţei PSD-PNL, numită de unele voci USL.2, există diferenţe faţă de USL în primul rând din punct de vedere al justificării constituirii. În 2012, PSD şi PNL au constituit alianţa ca să ajungă la putere. Apoi au recurs la grave derapaje antidemocratice pentru a schimba peste noapte conducerea ambelor Camere ale Parlamentului, a Avocatului Poporului şi pentru a-l demite pe preşedintele Traian Băsescu. Ceea ce au făcut atunci, în cârdăşie, PSD -, sub conducerea lui Victor Ponta, PNL, sub conducerea lui Crin Antonescu, şi Partidul Conservator, sub conducerea de facto a lui Dan Voiculescu, a fost să pună la cale o lovitură de stat. Din fericire, eşuată. Au urmat apoi, în următorii doi ani, până la alegerile prezidenţiale din 2014, o serie de decizii şi declaraţii politice – mai ales din partea lui Victor Ponta şi al altor voci din PSD –, care vorbeau de la sine despre o îndepărtare de la linia euro-atlantică. PNL-ul ieşise mai devreme din acest joc, în momentul în care, dându-şi seama – ultimul – că a fost tras pe sfoară de Victor Ponta şi PSD, care nu aveau de gând să-l susţină pe Crin Antonescu în cursa pentru prezidenţiale, a rupt coaliţia. Ieşirile antidemocratice ale USL din vara lui 2012, apoi declaraţiile şi deciziile lui Victor Ponta ca premier fuseseră ovaţionate de Vocea Rusiei, canal oficial de propagandă, în limba română, al Kremlinului. În 2024, scopul constituirii alianţei PSD-PNL este rămânerea la putere a celor două partide şi, implicit, menţinerea unei stabilităţi – atât cât permite contextul actual foarte tulbure şi din punct de vedere politic, şi social, şi geopolitic – şi, mai cu seamă, încercarea de a pune stavilă valului populist-extremist la alegerile europarlamentare al căror rezultat poate influenţa rezultatele tuturor celorlalte alegeri.
În al doilea rând, între momentul din 2012 şi cel de acum sunt diferenţe din punct de vedere al situaţiei regionale şi internaţionale, care este dramatică. Ne confruntăm cu războaie, unul chiar la graniţă, care ameninţă să se extindă şi care au ca scop reconfigurarea raporturilor de putere dintre zona occidental-democratică şi cea a autoritarismelor estice. Şi ne confruntăm şi cu o ascensiune îngrijorătoare a extremismului în tot Occidentul, întreţinută de propaganda rusă. În aceste condiţii, unele compromisuri politice interne ori alianţe politice nenaturale între partide democratice opuse ideologic au justificare pe termen scurt şi mediu. Raportat la procentele de reprezentare pe care se bazează acum fiecare partid, raportat la relaţiile dintre ele, singura alianţă posibilă şi care poate întruni o majoritate parlamentară este cea dintre PSD – partidul cu cel mai mare număr de voturi – şi PNL, poziţionat pe locul II, la o distanţă foarte mică de AUR. O alianţă între PNL şi ADU (Alianţa Dreapta Unită, din care fac parte USR, Forţa Dreptei şi PMP) este exclusă. Nu există punte de comunicare între PNL şi Forţa Dreptei / Ludovic Orban, plecat din tabăra liberală după ce fusese umilit la congresul de alegere a preşedintelui PNL şi debarcat de la şefia partidului. Pe de altă parte, nu există punte de comunicare nici între PNL şi USR, care se consideră o victimă a liberalilor, deşi ieşirea de la guvernare a fost o decizie care a trădat imaturitate politică; într-o alianţă de guvernare, mai ales când procentele electorale nu te poziţionează pe primul loc, e nevoie de un grad de toleranţă şi de mici compromisuri, la care USR nu a fost dispus, pierzând guvernarea şi, mai apoi, şi din procentele electorale.
Avem, aşadar, un an cu alegeri atipice, o coaliţie de guvernare criticabilă din „n” motive, dar fără o alternativă viabilă, şi o alianţă politică discutabilă, criticabilă, imperfectă, gândită însă pentru menţinerea ţării pe linia euroatlantică. O situaţie care stârneşte şi controverse, şi nemulţumiri. Partidele democratice din Opoziţie nu au reuşit să preîntâmpine ajungerea în acest punct. Şi, după cum arată procentele de reprezentativitate, nici nu au cum să mai schimbe lucrurile, la alegerile din acest an, pentru a forma majoritatea şi a guverna singure. Rămâne speranţa ca ADU să se poziţioneze mult peste procentele partidelor extremiste la aceste alegeri. Timp de reevaluări, de reconstrucţie, de gândire a altor alianţe politice – necesare toate – va fi din decembrie încolo.
Text publicat în „Puterea a cincea”
