Sănătate

Numărul deceselor, în continuă creștere

Valul 4 al pandemiei de Covid-19 face tot mai multe victime la Buzău. Luni, conform ultimei raportări a Direcției de Sănătate Publică, Buzăul avea peste 600 de decese, mai exact 606.

În urmă cu două săptă­mâni județul nostru depășea pragul de 500 de decese, ceea ce înseamnă că în mai puțin de o lună Buzăul a pierdut 100 de persoane infectate cu Covid-19. Numărul cazurilor din ce în ce mai mare și aglomerația din spitale au dus la creșterea deceselor provocate de valul patru al pandemiei de coronavirus.

În ultima săptămână, numă­rul cazurilor de Covid-19, dar și cel al deceselor, a explodat atât la nivel național, cât și la nivel local, cauza fiind atât răspândirea accelerată a virusului, dar și numărul redus al persoanelor vaccinate, România fiind codașă în Uniunea Europeană la acest capitol. Cel mai mare număr de decese a fost raportat în data de 21 octombrie, când Direcția de Sănătate Publică informa că 21 de buzoieni au pierdut lupta cu virusul. Tot atunci a fost înregistrat și cel mai mare număr de cazuri noi, respectiv 534.

De cele mai multe ori persoanele care erau infectate cu Sars-Cov-2 și au decedat aveau și alte comorbidități care i-au făcut să devină mai  vulnerabili în fața virusului, dar au existat și cazuri în  care persoanele nu erau cunoscute cu alte boli.

Începând cu 22 octombrie, numărul cazurilor noi de Covid-19 a început să scadă. Cu toate acestea, numărul deceselor se men­ține încă ridicat.  În raportul de luni au fost consemnate 14 decese, iar trei dintre pacienți nu erau cunoscuți cu alte boli, semn că virusul le-a fost fatal. Cei mai mulți pacienți care sunt infectați cu virusul dezvoltă forme severe ale bolii și au nevoie de oxigen.

Chiar dacă numărul cazurilor noi a început să scadă la Buzău, în urmă­toarele zile putem asista la depășirea pra­gului de 20.000 de persoane infectate de la începutul pandemiei. Luni, numărul acestora era de 19.267, iar 15.562 s-au vindecat. De asemenea, la începutul acestei săptămâni, 518 persoane erau în carantină la domiciliu, iar alte 2.731 erau în izolare, conform datelor transmise de DSP.

La Buzău situația este dramatică

În Spitalul Județean de Urgență Buzău sunt atât de mulți pacienți care au nevoie de un pat la Terapie Intensivă încât aceștia sunt internați pe paturile destinate copiilor. Motivul pentru care cei din conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău au decis să se facă internări și pe locurile de la ATI destinate copiilor este că la Buzău nu sunt copii într-o situație atât de gravă încât să necesite internare la ATI, din fericire.

Chiar dacă la Nehoiu, devenit spital Covid-19, ar trebui să ajungă pacienții care au o formă mai ușoară sau cel mult medie, au fost înregistrate primele decese. Este vorba despre doi pacienți care au fost transferați la Nehoiu de la Brașov, iar starea lor s-a înrăutățit. De săptămâna trecută aceștia erau internați la Terapie Intensivă, pentru că la Spitalele din Brașov nu s-a putut găsi niciun loc pentru a fi transferați acolo, așa cum este protocolul. Astfel că pacienții au decedat în spitalul din Nehoiu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker