Educație

Număr record de pensionări în învățământul buzoian

Peste 100 de dascăli buzoieni au solicitat ieșirea la pensie. Numărul mare de pensionări în învățământul buzoian este provocat de teama de îmbolnăvire, de condițiile de desfășurare a actului educațional, care se rezumă la învățământul online, dar și de legislația care, în acest moment, garantează pensii mai mari. Potrivit

legis­lației în vigoare, ieșirea la pensie până la sfârșitul acestui an calendaristic aduce un venit mai bun pentru cadrele didactice care au profesat zeci de ani.

„Avem aproximativ 105 cereri de pensionare înregistrate. Cu siguranță, putem lua în discuție și oportunitatea privind cuantumul pensiei, dar nu trebuie să uităm că și în primăvară, când colegii noștri cu vârsta de pensionare au solicitat prelungirea de activitate, valoarea punctului de pensie era aceeași. Deci, cred că numărul record de pensionări din învățământul buzoian se explică în primul rând prin modalitatea de desfă­șurare a actului educațional în această perioadă de pandemie”, a declarat Ion Dobre, liderul Sindicatului Învăță­mântului Preuniversitar (SÎP) Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker