Una dintre cele mai utilizate injurii din toată lumea este cea legată de mamă. Este prezentă în aproape toate limbile pământului, semn că este foarte productivă în a obține efectul scontat, de jignire supremă, prin asocierea imaginii ființei celei mai de preț cu diverse contexte ofensatoare. Românilor, în mod particular, le place să-și implice „mama” în diverse sintagme jignitoare, de la jurăminte, la apelative obscene, menite să producă un impact cât mai mare asupra interlocutorului. Deținem una dintre cele mai vaste liste de înjurături, născute prin asocierea mai multor domenii și termeni, aparent fără legătură, dar pe care am reușit să le îmbinăm ingenios, pentru a rezulta expresii ce nici măcar nu au corespondent în alte limbi străine.
Nu suntem, însă, singuri pe lume, căci nici rușii, italienii, englezii sau spaniolii nu se lasă mai prejos. Rușii, în mod special, au comprimat sensul unei ofense legate de „mamă”, astfel încât, să cuprindă fie o declarație de dragoste, fie o insultă. Mă întreb, totuși, când își dau seama în ce sens a fost rostită? Înainte sau după împărțirea pumnilor?
„Mama” este cea care naște cele mai grave conflicte, atunci când sensul termenului este interpretat literalmente. La auzul cuvântului, pumnul se ridică mai repede decât aleargă ghepardul, cel mai rapid animal terestru. „Mama” niciunuia nu scapă, fiind invocată de mai multe ori pe zi, mai în glumă, mai în serios. Chiar și rudele decedate ale „mamei” sunt la mare căutare în repertoriul injuriilor proferate.
Nici elementele religioase nu au fost omise în alcătuirea unor sintagme ofensatoare, iar înaintea „mamei” se pun anafura, grijania, cristelnița sau parastasul, în doze egale de evlavie și de afecțiune, presărate cu un anumit ton al vocii, astfel încât, expresia rezultată să fie cât mai savuroasă.
Și în cazul sportului, „mama” apare în discuție, fiind un element de motivare al echipelor adverse, care se instigă reciproc la atacarea celei mai de preț ființe pentru fiecare. Suporterii echipelor se aliază și scandează, într-o singură voce, îndemnul scurt „Pe ei, pe mama lor!”. Expresia simplă este una foarte puternică, prin faptul că anulează barierele sociale și pune accentul pe un țel comun, iar „mama” devine liantul dintre diverși oameni.
Ne plac înjurăturile, nu doar pentru efectul terapeutic pe care îl au, pentru că ne ajută să ne eliberăm de energia negativă acumulată, ci și pentru doza de amuzament pe care o aduc în conversație. O înjurătură plasată într-un context serios denotă frustrare, supărare sau, din contră, ajută la temperarea spuselor și la receptarea corectă a mesajului.
Ne mai place și faptul că înjurăturile nu au vârstă, fiind printre primele cuvinte pronunțate de copiii mici și printre ultimele rostite de bătrâni. Adesea cei mici sunt puși să repete cuvintele stâlcite, al căror sens nu îl înțeleg, spre amuzamentul celor din jur, care le gustă din plin. Așa încurajăm perpetuarea cuvintelor ofensatoare și ne asigurăm că vor dăinui pentru totdeauna, din generație în generație.
Ironia injuriei de „mamă” rezultă tocmai din oscilarea noastră între a proteja identitatea ființei dătătoare de viață și ponegrirea sa, prin implicarea în diferite exprimări. Nu suportăm să fie invocată de către un străin, dar noi suntem îndreptățiți să folosim termenul. Poate pentru că, în definitiv, nu este despre mama…
