Sport

Nu era cale de întors

CSM Oradea – HC Buzău 31-36 (16-19)

O singură variantă avea la dispoziţie HC Buzău în deplasarea de la Oradea, în meciul din Sala Sporturilor „Antonio Alexe”, împotriva nou-promovatei CSM, penultima clasată şi fără niciun punct după primele cinci etape. Victoria era tot ceea ce conta pentru buzoieni, pentru a consolida momentul favorabil de după succesul spectaculos în faţa Stelei dar şi, evident, pentru îmbunătăţirea situaţiei din clasament.

Puţini fiori în startul partidei, cu orădenii chinuindu-i serios pe „lupi” în primul sfert de oră, în care s-au şi aflat la conducere. Dar doar atât! Limitele gazdelor au început să devină apoi tot mai vizibile, cu greşeli mari şi în apărare, şi în atac, iar băieţii lui Gabriel Armanu au profitat, au revenit pe tabelă şi au intrat la pauză în avantaj, 19-16.

În repriza a doua, mai ales spre final, controlul buzoienilor a fost total, cu momente în care, este adevărat, orădenii au încercat revenirea. Au fost ţinuţi însă departe, muntenegreanul Glendza a marcat la foc automat, iar deznodământul n-avea cum să fie altul: 31-36, a doua victorie consecutivă şi a treia în primele şase etape şi un loc mai sus în clasament, înaintea următorului meci, de dificultate maximă: miercuri, de la 18.00, la Sala Sporturilor, împotriva ocupantei locului secund, Minaur Baia Mare.

CSM ORADEA: Ţenghea, Turturică – Turcu – 9 goluri, Boşca (6), Kovacs (5), Ivancenco (5), Munteanu (3), Szasz (2), Farcaş (1), Gal, Oargă, Djukic, Aungurenci. Antrenor: George Tăutu

HC BUZĂU: Crăciunescu, Tcaciuc – 1 gol, Manole – Glendza (12), Broască (7), Nosrati (3), Meduric (3), Anton (3), Stroe (2), Juskenas (2), Mitrovic (2), Bejinariu (1), Păncescu. Antrenor: Gabriel Armanu.

Liga Naţională – Etapa a 6-a

  • Minaur Baia Mare – Potaissa Turda 29-25
  • CSM Bucureşti – CSM Bacău 30-23
  • CSM Vaslui – CSM Constanţa 27-30
  • CSM Focşani – Politehnica Timişoara 27-25
  • CSM Oradea – HC Buzău 31-36
  • CSU Suceava – CSM Od. Secuiesc 40-30
  • Steaua Bucureşti – Dinamo Bucureşti – 15 noiembrie

Clasament

  1. DINAMO 18 p.
  2. Baia Mare 15 p.
  3. Constanţa 15 p.
  4. CSM Bucureşti 12 p.
  5. Focşani 12 p.
  6. Turda 9 p.
  7. Suceava 9 p.
  8. Steaua 9 p.
  9. HC Buzău 9 p.
  10. Bacău 6 p.
  11. Timişoara 6 p.
  12. Vaslui 6 p.
  13. Oradea 0 p.
  14. Secuiesc 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker