Administrație

Nu am scăpat de pesta porcină: trei focare noi în județ

Trei noi focare de pestă porcină africană au fost identificate în ultima săptămână la nivelul a două localităţi buzoiene, 20 de animale fiind sacrificate, a anunţat Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Unul dintre cele trei focare a apărut într-o exploataţie nonprofesională dintr-o zonă izolată de munte, cu 16 animale afectate.

„În ultima săptămână au fost declarate trei focare de pestă porcină africană; două sunt pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale Pogoanele şi unul pe raza UAT Pănătău. Există o presiune virală mare în zona de câmp şi limitrofă judeţului Buzău. Monitorizăm cu atenţie zona şi facem un apel către populaţie de a respecta condiţiile de biosecuritate în exploataţii. Acum două săptămâni urma să închidem un focar, dar în următoarea săptămână au fost declarate alte două focare la Pogoanele şi unul la Pănătău, fiind afectate un număr total de 20 de capete suine, toate în exploataţii nonprofesionale, 16 doar în Pănătău, într-o zonă izolată de deal, munte”, a declarat pentru „Agerpres” purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca.

În toate cazurile s-a procedat la sacrificarea animalelor bolnave şi dezinfectarea gospodăriilor. „Toate animalele au fost ucise, ecarisate prin grija primăriilor, s-au făcut dezinfecţiile, sunt în curs anchetele epidemiologice. Proprietarul de la Pănătău nu cred că va fi despăgubit pentru că nu a respectat condiţiile de biosecuritate. În zona de munte nu s-au mai înregistrat focare de pestă porcină africană de vreo doi ani”, a mai precizat Moca.

La finele lunii trecute, pe raza județului se înregistrau un focar de pestă porcină africană şi opt focare de tuberculoză bovină active.

Focarul de pestă porcină a fost identificat în luna august într-o exploataţie nonprofesională, iar inspectorii veterinari desfășurau, la acel moment, anchete pentru a stabili dacă acest focar poate fi declarat închis. „La această dată, pe raza judeţului Buzău evoluează un singur focar de pestă porcină africană, în Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Pogoanele. El a fost înregistrat în luna august 2023, dacă în această săptămână nu vor apărea şi alte focare, va fi stins ca urmare a întrunirii tuturor condiţiilor, respectiv a recoltării probelor de sânge din zona de supraveghere şi protecţie a focarului. Focarul a apărut într-o exploataţie nonprofesională, fiind vorba despre două suine. Supraveghem cu atenţie starea de sănătate a animalelor cât şi a oamenilor prin verificarea produselor ajunse în galantare”, a declarat, pentru „Agerpres”, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca.

Alte opt focare de tuberculoză sunt înregistrate la nivelul judeţului, o parte dintre acestea fiind active încă din anul 2022. „Totodată, la nivelul judeţului Buzău sunt active un număr de opt focare de TBC, tuberculoză bovină, respectiv două focare de leuzcoză. Animale bolnave de TBC, sunt peste 100 de capete, vorbim despre o fermă în UAT Amaru şi șapte exploataţii nonprofesionale de pe raza UAT Pogoanele. Aceste focare se sting mai greu în sensul că trebuie să fie efectuate două testări la întreg efectivul de animale, la interval de minim șase luni. O parte dintre focare sunt de anul trecut, o parte de anul acesta. Toate animalele au fost sacrificate, proprietarii îşi recuperează banii după ce sunt abatorizate”, mai precizat reprezentantul DSVSA Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker