ActualitateEducație

„Noaptea planetelor”, la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Sărat

Asociația de părinți ETALON, „Științescu” și Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Sărat îi invită pe buzoieni la „Noaptea planetelor”. Evenimentul are  la Școala SMART – Laboratorul de Științe și  cu ajutorul invitaților de la Observatorul Astronomic București, ai cărui reprezentanți vor veni să le arate copiilor, „mai de aproape decât ne-am obișnuit noi, câți pistrui are Soarele , ce face Luna atunci când noi dormim, cum de se învârt stelele așa de repede fără să amețească și unde fug meteoriții”, transmit spun cadrele didactice care s-au ocupat de proiect, și care lansează invitația la „călătorie virtuală cu  prin Univers”; și, cine știe, anunță profesorii, „cei mai norocoși dintre voi poate îi vor zări și pe ghidușii extratereștri”.

Călătoria va avea loc luni, 19 septembrie, începând cu ora 18.30, după cum se arată în mesajul reprezentanților Fundației Comunitare Buzău. Proiectul este finanțat prin Fondul „Științescu” Buzău și implementat de către Fundația Comunitară Buzău (FCBZ), în parteneriat cu Romanian-American Foundation (RAF) și Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR).

„Vă așteptăm în curtea Școlii Gimnaziale <Constantin Brâncoveanu> (fostă Nr. 1 ),  pentru a observa Soarele, Luna, planetele și alte obiecte cerești interesante. Dacă doriți să vedeți cum se montează un telescop, puteți veni chiar și mai devreme cu 10-20 minute. Vom sta până târziu, în noapte, să vedem cât mai mult din spectacolul ceresc.  Așa că, părinți, bunici, copii, pasionați de astronomie sau doar curioși despre mediul care ne înconjoară, vă așteptăm cu drag să privim împreună cerul!”, transmit reprezentanții Fundației Comunitare Buzău.

Școala SMART – Laboratorul de Științe, inițiativă educațională STEAM, câștigătoare la Fondul „Științescu” Buzău ediția 1.0, este un proiect al Asociației de părinți „Etalon” din cadrul Școlii Gimnaziale Nr.1 Râmnicu Sărat din județul Buzău.

Pentru mai multe informații accesați www.buzau.stiintescu.ro

Articole similare