Administrație

Nemulțumire la Haleș. Nu se vor mai ține slujbe în biserica Mănăstirii Bradu

O postare pe Facebook pe un grup constituit la nivelul comunităţii din Haleş, comuna Tisău, a generat o mulţime de comentarii, cu aprecieri pro şi contra unui eveniment ce va fi organizat de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei la Mănăstirea Bradu. Iată, mai jos, conţinutul anunţului:

„Comoara de pe Valea Nișcovului! În data de 26.10.2023 acest ansamblu istoric va reveni la viață! Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei va repune acest monument istoric la loc de cinste!

– se va reactiva Mănăstirea Bradu, cu statut de mănăstire de călugări (monahi);

– pe data de 26.10.2023 ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va oficia slujba de resfintire a mănăstirii și va instala stareț pe părintele Eftimie;

– deja se vad clar îmbunătățiri majore ale ansamblului istoric ce s-au făcut în ultimele luni;

– se dorește ca în perioada următoare să se restaureze și să înflorească acest punct principal de atracție turistică și nu numai, din comuna noastră; Finanțarea necesară, în mare măsură, va fi făcută prin accesarea de fonduri europene și fonduri proprii.

Cei care doriți să participați la acest eveniment sunteți așteptați cu mult drag în binecunoscuta locație, joi, 26.10.2023, începând cu ora 8.00”.

Se pare că un astfel de anunţ a luat prin surprindere pe mulţi dintre enoriaşii parohiei Haleş, pentru că într-un timp foarte scurt contul respectiv a fost asaltat de comentarii, cele mai multe împotriva planului stabilit de Înaltpreasfinţitul Ciprian.

Aceasta pentru că locuitorii satului Haleş foloseau pentru evenimentele/sărbătorile religioase, căsătorii sau înmormântări biserica din incinta ansamblului monument istoric „Mănăstirea Bradu”. De aceea, intenţiile anunţate ale Episcopiei Buzăului şi Vrancei, ca la finalul unui proiect de restructurare şi reabilitare complexul să fie reactivat ca şi locaş monahal, nu au generat prea mult confort în rândul enoriaşilor. La acest moment, ei se tem că vor trece prin experienţa mai puţin plăcută a confraţilor din satul Leiculeşti, care au fost nevoiţi să amenajeze o „cocioabă” (formulare a unuia dintre comentatorii pe Facebook!) unde preotul paroh ţine slujbele religioase şi celelalte evenimente din viaţa comunităţii, în conexiune cu instituţia Bisericii, după ce Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a decis transformarea Mănăstirii Barbu într-un lăcaş pentru maici. De la momentul populării complexului monahal, biserica din interiorul monumentului istoric a fost rezervată doar activităţilor măicuțelor. Enoriaşii, alături de preotul paroh, au fost nevoiţi să improvizeze o biserică, folosind cu preponderenţă material lemnos, situaţie ce a generat, în timp, comentarii nu tocmai favorabile la adresa Arhiepiscopiei.

O situaţie asemănătoare, ce pare a se relua şi în cazul parohiei Haleş, face ca mulţi dintre comentatori să nu fie de acord cu planul mai marilor Bisericii, la nivel de Arhiepiscopie. Iată, comentarii în acest sens:

  • „Când a fost Biserica Bradu mănăstire de călugări? A fost Biserica satului Haleș, eu așa o știu de la bunici! Înțeleg că vă bucurați că Episcopia lui Ciprian vă ia Biserica iar voi o să scoateți bani din buzunar să vă faceți alta?! Bravo, felicitări, sunteți și mândri?”
  • „Acest așezământ este monument istoric. Biserica rămâne pe loc, dar în curtea Episcopiei, iar oamenii vor trebui să își facă o cocioabă precum cei din Leiculesti. Apropo, știți că Biserica din Leiculești are altarul spre nord? Biserica a fost și este în administrarea Episcopiei lui Ciprian și dacă se voia se implicau și până acum. Enoriașii din Haleș se pot implica atât cât le permite situația materială”
  • „Oamenii au pierdut biserica strămoșilor. Punct. Nu văd motiv de sărbătoare”.
  • „Da, asta s-a vrut, să își pună Ciprian încă o mănăstire în palmares și să forțeze hăleșenii să își facă o biserică. Aprobări puteau lua și dacă rămânea biserica satului”.

Fără a putea aprecia numărul celor care sunt total de acord cu proiectul Arhiepiscopiei, indiferent de urmările imediate în viaţa parohiei Haleş, se poate spune că aceştia formează „tabăra pro”. Pe de altă parte, alte comentarii conturează şi o a treia grupare, a enoriaşilor împăciuitori, care nu cred că lucrurile vor degenera, în sensul că Înaltpreasfinţitul Ciprian nu le va interzice accesul în biserica din Complexul istoric Bradu, cel puţin până ce comunitatea, alături de preotul paroh şi autorităţile locale vor construi o altă biserică:

  • „E bine că e salvată, dar nu va mai fi biserica satului așa cum a fost de atâta vreme”
  • „Biserica nu o ia nimeni, rămâne acolo. Se vor săvârși slujbe și vom putea merge în continuare la Biserica Bradu, eu așa cred. În altă ordine de idei, enoriașii de la Haleș nu au arătat prea multă implicare în ceea ce privește întreținerea acestui așezământ”.

Primarul promite ajutor în limita bugetului local

La rândul său, primarul comunei Tisău, Ionel Cristian Mihai, spune că este de partea comunităţii, dar, ca şi autoritate publică locală, nu poate să influenţeze proiectele şi activităţile specifice ale Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei: „Primăria Tisău ajută parohia Haleş la construirea unei biserici noi, dar cheltuielile pentru un  asemenea edificiu depăşesc puterea unui buget de nivelul comunei noastre. De aceea, eu sunt convins că, pe durata lucrărilor, enoriaşii noştri vor putea să meargă la biserica Bradu…”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker