Administrație

Neagu a refuzat titlul de cetățean de onoare al județului

L-au primit, în schimb, trei consilieri seniori

Ultima şedinţă a Consiliului Judeţean din acest mandat, cu plenul aproape în totalitate întrunit, a avut în debut un moment cu încărcătură emoţională, în care preşedintele în exerciţiu, Petre Emanoil Neagu a supus la vot un proiect de hotărâre, iniţiat de consilierul judeţean liberal Constantin Popa, prin care s-a luat decizia ca trei dintre consilierii judeţeni, seniori, să primească titlul de „Cetăţean de onoare” al judeţului Buzău, pentru activitatea în slujba comunităţii. Doi dintre aceştia sunt social-democraţii Gabriel Baciu şi Cornel Pitiş, alături de ei fiind nominalizat şi consilierul judeţean liberal Liviu Adrian Enescu.

Surpriza momentului a produs-o chiar preşedintele Neagu, care a „refuzat politicos” o propunere asemănătoare, de data aceasta proiectul de hotărâre fiind înaintat de vicepreşedintele Adrian Petre, şeful Executivului Consiliului Judeţean considerând că nu şi-a încheiat activitatea în folosul buzoienilor, pentru că a optat pentru o candidatură pe lista parlamentarilor buzoieni, în perspectiva mandatului 2024–2028, el ocupând locul doi pentru o funcţie de deputat în camera a doua a viitorului Parlament al României, imediat după deschizătorul listei, premierul buzoian Marcel Ciolacu. De altfel, sunt şanse mari ca locul doi ocupat în acest moment de Petre Neagu să devină locul unu, pentru că premierul Marcel Ciolacu este principalul candidat pentru preluarea următorului mandat de preşedinte al României, la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie – 8 decembrie.

 

 

Articole similare