Actualitate

Nașterea Maicii Domnului. Tradiții și credințe de Sfânta Maria Mică 

Sântămăria Mică, sau Precista Mică, 8 septembrie, este sărbătoarea de încheiere a anotimpului cald, momentul când, prin tradiție, oamenii treceau de la pălărie, la căciulă și urmau multe schimbări. Țăranii făceau, și fac încă, în acestă perioadă diverse activități: culegeau ultimele plante de leac, băteau nucii, începeau culesul strugurilor și semănau grâul, orzul și secara.

Maica Domnului are în calendarul ortodox 9 zile de pomenire, începând cu Buna Vestire din martie și terminând cu „Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana”, la final de decembrie.

Două zile dintre aceste nouă sunt cele mai cunoscute, fiind situate la „hotarul” dintre finalul verii și începutul toamnei.

Nașterea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică pe 8 septembrie, fiind prima mare sărbătoare din anul bisericesc (an care începe la 1 septembrie). A fost fixată în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit.

Pe 15 august creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (numită popular Sântămăria Mare), iar pe 8 septembrie este Nașterea Maicii Domnului (Sântămăria Mică).

Sărbătoarea de încheiere a anotimpului cald

În tradiția populară se considera că vara începe la Onofrei (Cuviosul Onufrie cel Mare) și se termină la Sântămăria Mică (8 septembrie). Toamna se încheie la Sf Nicolae.

Septembrie este prima lună a calendarului biblic, iar românii îi spuneau acestei luni în mod popular Răpciune, cu înțeles de răcire a timpului și exista și o zicală: „În luna Răpciuni/Cad copiii pe tăciuni”, sensul fiind că se strângeau în jurul focului.

„Sărbătoarea de încheiere a anotimpului cald, zi de hotar pentru vară, este socotită Nașterea Maicii Domnului, Sântămăria Mică, sau Precista Mică, 8 septembrie. Odată cu schimbarea vremii, oamenii își schimbau ținuta vestimentară, , iar păsările migratoare își încep călătoria spre alte tărâmuri, mai calde, semn că vara s-a sfârșit”, scrie Narcisa Știucă, în cartea „Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri”.

Despre Sântămăria Mică ca hotar astronomic între vară și iarnă scrie și Ion Ghinoiu în cartea „Calendarul țăranului român – Zile și mituri”: „hotar marcat de închiderea pământului pentru reptile și insecte, de plecarea păsărilor migratoare spre țările calde, de schimbarea pălăriei cu căciula, de târgurile și iarmaroacele unde se vindeau și se cumpărau produse specifice sezonului”. Țăranii făceau în acestă perioadă diverse activități: culegeau ultimele plante și fructe de leac, băteau nucii, începeau culesul strugurilor și semănau grâul, orzul și secara.

Iată ce scrie Ion Ghinoiu despre semnificațiile religioase ale sărbătorii și despre o legendă: „Conform tradiției creștine, Fecioare Maria a fost născută miraculos. Părinții ei, Ioachim, descendent al unui neam împărătesc, și Ana, descendentă din neamul lui David, erau defăimați și huliți că nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munți, iar femeia lui, stearpă și neroditoare, în grădină, să le dea rod sfânt pântecelui. După unele legende populare, Ana ar fi rămas însărcinată, mirosind sau sărutând o frunză de păr sau o floare”.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare sărbătoare, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul. În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită. În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker