Sport

N-aveau cum să lipsească! Simona Stancu va arbitra la Mondialul de la finele anului

Cea mai valoroasă brigadă de arbitri din România nu avea cum să fie trecută cu vederea de la delegările pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin 2023. Simona Stancu și Cristina Năstase vor bifa, așadar, încă un eveniment major al handbalului mondial. Delegarea celor două vine firesc, brigada românească fiind prezentă la mai toate evenimentele importante din ultimii ani, mondiale, europene și mondiale de juniori.

Un număr de 23 de cupluri de arbitraj vor lua parte la ediția cu numărul 26 a Campionatului Mondial feminin, care se va desfășura în Danemarca, Norvegia și Suedia în perioada 29 noiembrie-17 decembrie 2023. Ediția 2023 va fi găzduită, în premieră, de trei țări, Danemarca, Norvegia și Suedia. Acestea au primit statutul de gazde încă din 2017. Trioul Nordic a concurat cu Ungaria pentru dreptul de organizare.

România va evolua în grupa E, urmând  să dispute meciurile la Herning (Danemarca), în compania danezelor, a Serbiei și a selecționatei statului Chile.

Simona Stancu și Cristina Năstase au șanse mari să oficieze la meciurile din fazele superioare, duo-ul românesc având, deja, experiența unor astfel de meciuri cheie. Poate cel mai important reper din activitatea perechii Stancu-Năstase, este reprezentat de Finala Ligii Campionilor 2021. Desemnarea celor două venea atunci pe fondul prestațiilor excelente de la Campionatul European din Danemarca (2020), acolo unde oficiaseră inclusiv la semifinala dintre Norvegia și Danemarca.

Singurul reper important care încă mai lipsește din cartea de vizită a brigadei române este Olimpiada, acolo unde cele două și-ar dori enorm să împartă dreptatea. Evident, prestațiile bune la Campionatul Mondial le-ar putea propulsa pe românce în fruntea listei pentru Olimpiada de la Paris, din iulie 2024.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker