Cultură

A murit poetul Ion Gheorghe

Poetul Ion Gheorghe s-a stins din viață luni, la vârsta de 86 de ani, într-un spital din Capitală.

Despre plecarea spre stele a acestui  mare condei al literaturii române, scriitorul Dumitru Ion Dincă spune: „Ion Gheorghe concentrează o întreagă cultură despre destinul colectiv, ingnorând conștient forțele supranaturale care ar stânjeni traiectoria individului. Prin antologicul poem <La căpătâiul gigantului> Ion Gheorghe resuscitează, după cum aminteam mai înainte, universul fabulos al câmpiei în care țăranul, gigantul, domină totul. Poetul nu construiește castele intertextuale lirice, ci îi acaparează pe cititori cu ingeniozitatea și spiritul de observație al detaliului, cum nu o pot face decât câțiva mari creatori, dezvăluind că limba nu este efemeră, poate doar stilul, aspectul exterior al zicerii. El a fost înzestrat cu darul cunoașterii primejdioase a speranței, de aceea poate fi așezat, alături de câțiva mari poeți, la dreapta lui Mihai Eminescu.”

Considerat a fi unul dintre cei mai mari poeți contemporani, acesta s-a născut la 16 august 1935, în localitatea Florica, judeţul Buzău. A absolvit, în 1952, Şcoala Pedagogică din Buzău, iar între 1952-1954 a urmat cursurile Şcolii de Literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti, unde i-a avut colegi pe Nicolae Labiş, Lucian Raicu, Gheorghe Tomozei ş.a., se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

Ulterior s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1970. A lucrat în redacţiile revistelor „Albina” şi „Drumul belşugului”, iar din 1963 a fost corector, apoi redactor la revista „Luceafărul”. A fost, de asemenea, funcţionar la Ministerul Culturii (din 1992), iar între 1994 şi 1996 – ataşat cultural la Ambasada României din Beijing.
A debutat cu versuri în revista „Tânărul scriitor” (1953), iar editorial, în 1957, cu romanul în versuri „Pâine şi sare”. „Poet de substanţă ‘tradiţionalistă’, Ion Gheorghe încorporează, într-o operă amplă şi inegală valoric, variile dimensiuni ale spiritualităţii rurale, exploatând miturile, legendele, ritualurile populare, proiectate frecvent asupra realităţii imediate. Evenimentul actual comunică astfel cu arhetipalul, mentalitatea tradiţională se confruntă dramatic cu istoria, care rămâne obsesia fundamentală a poetului”, se arată în „Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).
Amintim dintre volumele publicate: „Căile pământului” (1960), „Ţara rândunelelor” (1963), „Cariatida” (1964), „Nopţi cu lună pe Oceanul Atlantic. Scrisori esenţiale” (1966), „Zoosophia” (1967), „Vine iarba” (1968), „Cavalerul trac” (1969), „Mai mult ca plânsul. Icoane pe sticlă” (1970), „Megalitice” (1972), „Avatara” (1972), „Poeme” (1972), „Noimele” (1976), „Dacia Feniks” (1978), „Proba logosului” (1979), „Elegii politice” (1980; reeditări în 1982 şi 2002), „Cenuşile” (1980), „Zicere la zicere” (1982), „Scripturile” (1983), „Joaca jocului” (1984), „Şi mai joaca jocului” (1985), „Condica în versuri” (1987), „Zalmoksiile” (1988), „Muzaios” (2001), „Cogaioanele – Munţii marilor pontifi” (2004).
„Versurile lui Ion Gheorghe încearcă să reactiveze o mentalitate tradiţională marcată de existenţa unor forţe misterioase, trecutul nu reprezintă paradisul pierdut, ci obârşia, începutul absolut, în care spaţiu şi timp, cosmos şi logos se dovedesc indisociabile, iar această lume supravieţuieşte în vatra satului”, mai menţionează „Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
Poetul Ion Gheorghe a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1966) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1976), iar pentru „Avatara” a primit Premiul Academiei Române.

 

Articole similare