Politic

„Mocanu, șef la PNL“ sau operațiunea „scăpați de Avrămescu“?

Senatorul Vlad Pufu a anunțat, vinerea trecută, că s-a răzgândit în privința demisiei din funcțiile de conducere pe care le-a obținut în urma alegerilor interne din PNL Buzău, și revine ca prim-vicepreședinte al organizației județene și ca președinte al organizației municipale. El va ocupa, însă, cele două funcții cu caracter interimar.

Reamintim că fostul deputat Adrian Mocanu a fost numit, pe 11 decembrie 2023, președinte interimar al organizației județene a Partidului Național Liberal. Odată cu plecarea fostului deputat Gabriel Avrămescu – acum aflat în structura de conducere a Autorității de Supraveghere Financiară – din poziția de președinte al PNL Buzău, și senatorul Vlad Mircea Pufu a demisionat din toate funcțiile de conducere pe care le deținea în PNL Buzău. „Conducerea PNL a decis să schimbe președintele organizației județene, și era normal, cum am început un proiect în urmă cu trei ani și am făcut parte dintr-o echipă, să îmi închei și eu mandatul aici. Deocamdată, sunt demisionar din toate funcțiile politice pe care le-am deținut, prim-vicepreședinte al PNL Buzău și președinte al organziației municipale PNL Buzău. Acțiunea pe care am luat-o la cunoștință (…) face parte dintr-un
proces mai amplu, de fuziune a tuturor fracțiilor care mai erau pe dreapta politică. La Buzău era una dintre cele mai bune filiale din țară ale PMP, și atunci logica electorală așa s-a concretizat, uniunea sub un singur proiect, PNL cu o conducere nouă”,  a spus  senatorul Vlad Pufu.

La finalul anului, pe 23 decembrie 2023, președintele Mocanu și prim-vicepreședintele demisionar Vlad Pufu au participat împreună la o întâlnire informală cu peste 370 de aleși locali de la PNL, USR, PMP, ALDE și ProRomânia, alături de reprezentanții organizațiilor de seniori, femei și tineret din PNL. „PNL Buzău se mărește, iar finalul de an și începutul unuia nou, în care vor fi patru rânduri de alegeri, regăsește filiala într-un pol de unitate. Peste 370 de aleși locali de la PNL, USR, PMP, ALDE și ProRomânia, alături de reprezentanții organizațiilor de seniori, femei și tineret din PNL, au luat parte la o reuniune de sărbători, în care am pus cu toții la punct viitoarele strategii pe care le vom adopta în 2024. Am vorbit în intervenția mea despre cât de importantă este unitatea echipei, pentru că numai așa vom putea demonstra, după alegerile de anul viitor, ce înseamnă dezvoltarea județului Buzău într-o viziune liberală. Exemple și modele de succes despre ceea ce înseamnă o administrație liberală avem la Cluj, Bihor, Ilfov și așa mai departe (…) Sudarea echipei este primul și cel mai important pas, iar coagularea forțelor de dreapta în jurul PNL poate aduce ceea ce își doresc toți buzoienii: dezvoltarea județului așa cum numai o administrație liberală o poate face!”, scria Pufu pe pagina sa oficială de Facebook.

Cum a plecat Avrămescu

În aceste condiții, „cutremurul” prin care a trecut organizația județeană a Partidului Național Liberal la finalul anului trecut pare a avea, începând de vinerea trecută, o cu totul altă conotație. Respectiv totul seamănă cu o operațiune prin care liberalii – buzoieni și de la centru – au izbutit să scape de Avrămescu de la conducerea organizației județene, dat fiind că prestația acestuia din poziția respectivă a fost mult sub așteptările tuturor. O prestație care ar fi bătut în cuie PNL Buzău pe ultima poziție pe țară din punctul de vedere al rezultatelor electorale.

Conform unor surse interne, lui Avrămescu i s-ar fi reproșat în permanență că luările de poziție publice ale unui președinte de organizație județeană nu trebuie să se axeze în principal pe numărarea gropilor din asfaltul din municipiul Buzău și să critice, până la exasperarea inclusiv a membrilor de partid, orice acțiune sau virgulă pusă greșit de primar. Aceasta în condițiile în care realizările din primii trei ani de mandat ale deputatului Avrămescu, liderul liberalilor din județul Buzău, reprezentant al unui partid politic aflat full-time la guvernare în aceeași perioadă, sunt cât se poate de subțiri, de anvergura giratoriului din plastic de la Spătaru.

În ziua instalării lui Adrian Mocanu în poziția de președinte al PNL Buzău, Avrămescu a anunțat că demisia i-a fost solicitată de liderii de la centru ai partidului, întrucât Partidul Național Liberal doreşte o coalizare a forţelor de dreapta în jurul său, iar una din condiţiile celor de la Partidul Mișcarea Populară a fost să obțină funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene liberale. Astfel, Avrămescu a spus că a ales să nu se pună în faţa unui proiect naţional şi a decis să facă un pas în spate, urmând să se axeze pe proiectele personale şi să activeze politic alături de PNL la nivel central. „Mă voi ocupa de proiecte personale, voi activa politic la nivelul administraţiei centrale, voi fi alături de PNL în continuare, dar nu pot să fac echipă decât cu persoane cu care sunt compatibil din punctul de vedere al educaţiei şi al modului în care ne-am dezvoltat de-a lungul timpului”, a declarat Gabriel Avrămescu.

Bineînțeles că retragerea fără gălăgie a acestuia din fruntea PNL Buzău nu s-a făcut degeaba, el fiind recompensat cu funcția de prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), o funcție plătită extrem de bine. Elena Doina Dascălu, fostul prim-vicepreședinte ASF încasa un salariu de 38.477 lei și o indemnizație de membru al Consiliului ASF în valoare de 19.665 lei; în ultima sa declarație de avere, din vara anului trecut, Dascălu a menționat un venit anual de 713.489 lei din indemnizația de la ASF.

Și prefectul s-a lepădat…

Prestația lui Avrămescu la conducerea organizației județene a Partidului Național Liberal – aceea de a-și acoperi prin gălăgie lipsa de realizări în folosul buzoienilor – a avut, de-a lungul timpului, un singur susținător, respectiv prefectul Daniel Țiclea. De altfel, se spune că ocupantul celui mai înalt fotoliu de la Casa Albă ar fi intenționat să-și părăsească postul imediat după demisiile lui Avrămescu și Pufu, dar ar fi fost sfătuit de „partenerii” din PSD să renunțe la idee. Aceasta pentru că social-democrații au întrezărit posiblitatea ca în locul lui Țiclea să se trezească cu un prefect precum Leonard Dimian ori chiar cu Adrian Mocanu în persoană.

Drept pentru care Daniel Țiclea nu a întârziat să își manifeste recunoștința, nu mai departe de săptămâna trecută, când, prezent la o emisiune la Campus TV a admis că reabilitarea Bulevardului Unirii a fost o reușită. Mai mult, el a recunoscut că problema locurilor de parcare de pe aceeași arteră nu reprezintă o criză atât de importantă și fără rezolvare, așa cum încerca să prezinte lucrurile fostul său mentor, Gabriel Avrămescu.

Întrebat cum i se pare Bulevardul Unirii după reabilitare, prefectul a spus: „Hai să recunoaștem că acum arată a bulevard. E felul meu asumat de a spune ce cred. Sunt în continuare de părere că poate era mai bine ca benzile de autobuz să fi rămas pe banda întâi. Lângă bordură. Fără să fie adus călătorii în mijloc. Dar dacă așa a fost proiectul… Totuși, sunt nevoit să recunosc că acum Unirii seamănă a bulevard”. Legat de același subiect, Țiclea și-a turnat și puțină cenușă în cap: „Și eu am spus că nu știu unde își vor duce buzoienii toate mașinile de pe Unirii. Uite că le-au dus!”.

Preluarea președinției organizației județene a Partidului Național Liberal de către fostul deputat Adrian Mocanu nu reprezintă o garanție că PNL se află în fața unui pas înainte. În primul rând că noul președinte este un campion al migrației politice, performanța lui Mocanu fiind de opt formațiuni politice (PSD-UNPR-PSD-PSRo-PMP-ALDE-PMP-PNL), la care se adaugă și tentativa de a prelua conducerea organizației județene a Alianței pentru Unirea Românilor. 

De asemenea, experiența ultimelor două campanii electorale pentru alegerile locale (2016 și 2020) arată un Mocanu care a procedat la fel precum Avrămescu, atacurile constante asupra lui Constantin Toma conducând, în final, la creșterea scorului acestuia și al Partidului Social-Democrat, în detrimentul partidelor pe care le conducea la datele respective, PSRo și PMP.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker