Economic

Ministrul Burduja a promis la Buzău sprijin direcționat pentru energie

Ajutor doar pentru românii vulnerabili

Începând cu luna iulie, statul român va renunța la sistemul general de plafonare a prețurilor la energie electrică, urmând să aplice un mecanism direcționat de sprijin pentru consumatorii vulnerabili. Anunțul a fost făcut de Sebastian Burduja, ministrul Energiei, în cadrul unei vizite oficiale în județul Buzău, unde a vizitat parcul eolian Vifor, un proiect de energie regenerabilă aflat în plină dezvoltare.

Ministrul a precizat că ajutorul de la stat nu va mai fi acordat „otova” tuturor cetățenilor, așa cum s-a întâmplat în perioada de plafonare, ci doar românilor care au cu adevărat nevoie, respectiv celor cu venituri sub salariul minim, persoanelor dependente de aparate medicale ori familiilor numeroase sau monoparentale.

În contextul în care România are în prezent un guvern interimar, Burduja a subliniat că ordonanța de urgență care va stabili criteriile de acordare a sprijinului nu poate fi încă adoptată. Cu toate acestea, există timp pentru reglementare până în luna august, când vor sosi facturile aferente lunii iulie. „Ordonanța de urgență va fi adoptată de un guvern cu puteri depline, actualul guvern interimar nu poate să adopte ordonanțe de urgență, așa cum se cunoaște. O variantă ar fi să mergem în Parlament cu proiectul legislativ dacă situația de interimat se prelungește, însă cred că mai avem ceva timp. Nu foarte mult, facturile pe consumul din iulie vor veni în august, deci timp există pentru adoptarea acestei reglementări’”, a declarat ministrul Energiei.

Pe lângă sprijinul direcționat pentru consumatori vulnerabili, Ministerul Energiei susține și reducerea TVA la energie, de la 19 la sută la 9 la sută. O asemenea măsură ar putea aduce o scădere a prețurilor în facturile finale, mai ales într-un context de piață nereglementată. „Reducerea taxării pe energie ar duce la un preț mai mic în facturi, cel puțin în raport cu situația actuală unde cota este de 19 la sută și considerăm că o cotă de 9 la sută pe un preț nereglementat sau liber versus 19 la sută pe un preț plafonat așa cum este în prezent încă nu reprezintă un impact bugetar semnificativ”, a explicat Burduja.

Sebastian Burduja

Întrebat dacă a primit notificări de la furnizorul său de energie, Burduja a confirmat, mărturisind că se încadrează personal la un consum de peste 300 kWh lunar, peste media unui consum casnic standard. Cu toate acestea, el a subliniat importanța alegerii celei mai bune oferte din piață, într-un climat de liberalizare. „Există oferte în jurul valorii de 1 leu pe kWh, ceea ce pentru o persoană sau o gospodărie cu consum mai mare de 300 kWh, recunosc este și cazul meu, dacă își aleg oferta cea mai bună, atunci vor avea o factură cam cu 20 la sută mai mică și ăsta este unul dintre beneficiile unui preț nereglementat și totodată respectăm principiul că sprijinul statului merge către românii care au cu adevărat nevoie de el, nu otova către toată lumea, indiferent de venitul lunar”, a adăugat oficialul.

După 1 iulie, sistemul de sprijin se va schimba radical. Plafonarea generalizată, care nu ținea cont de venitul beneficiarului, va fi înlocuită de un model mai eficient și mai corect social, potrivit ministrului Energiei. În acest sens, autoritățile urmăresc să aloce fondurile publice acolo unde este cu adevărat nevoie.

Măsurile anunțate de Ministerul Energiei marchează o schimbare de paradigmă în politica de sprijin energetic din România. De la o abordare uniformă, statul trece la una targetată, cu beneficii reale pentru cei aflați în dificultate. Cu toate acestea, eficiența noului model va depinde de rapiditatea cu care guvernul (sau Parlamentul) va adopta reglementările necesare, în timp util pentru a evita haosul la primirea primelor facturi din august.

 

Articole similare