Cine l-a împins în faţă pe Nicolae Ciucă, forţând organizarea unui congres PNL, înainte de termen, şi intrarea lui, ca singur competitor în cursă, este posibil să fi făcut, din nou, o alegere greşită. Spun din nou pe de o parte pentru că artizanul pare a fi acelaşi cu cel care l-a împins în faţă pe Florin Cîţu, anul trecut, iar pe de alta, pentru că riscă să fie o a doua mişcare greşit calculată, cu efecte care ameninţă să se răsfrângă asupra partidului.
În spatele acţiunii de împingere spre preşedinţia PNL a lui Nicolae Ciucă pare a fi tot preşedintele Klaus Iohannis, deşi nu a făcut nicio referire la subiect, deşi nu a participat la congresul PNL din 10 aprilie, aşa cum a făcut la cel din septembrie 2021, când l-a susţinut făţiş pe premierul Florin Cîţu în competiţia cu Ludovic Orban. Atunci, preşedintele Iohannis a girat practic mandatul reprezentantului „echipei câştigătoare”, un grup aliniat în spatele lui Florin Cîțu – printre ei fiind şi arivişti, cabotini, revanşarzi, oameni care au dovedit că sunt dispuşi inclusiv să sfâşie partidul pentru binele propriu, iar unii dintre ei se remarcă acum aliniaţi şi în spatele lui Nicolae Ciucă. Un apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă s-a dovedit o carte câştigătoare pe care şeful statului mizase în 2015, când l-a numit şeful Statului Major al Armatei Române. Un general care, spre deosebire de majoritatea covârşitoare a generalilor români, fie ei din Armată, Interne sau servicii speciale, şi-a obţinut gradele pe merit, datorită participării în teatre de operaţiuni din Angola, Bosnia şi Herţegovina, Afganistan ori Irak. Un ofiţer care se bucură de încrederea şi aprecierea NATO, iar asta tot datorită misiunilor la care participase. Astfel, pasul următor în cariera lui Nicolae Ciucă a fost învestirea ca ministru al Apărării, în 2019, apoi, după trecerea în rezervă, intrarea în politică, în PNL, în 2020, unde a candidat imediat după aceea, cu derogare, pentru un loc în Senat, fiind desemnat apoi premier interimar, iar ulterior premier cu puteri depline.
Propulsarea lui în funcţia de preşedinte al PNL, chiar dacă nu a fost contestată, ba mai mult susţinută de o majoritate covârşitoare a liberalilor, vine cu un risc care ameninţă să se răsfrângă asupra partidului. Aşa cum s-a întâmplat anul trecut. Campania electorală internă dezagreabilă care a precedat alegerile pentru şefia PNL, cu atacuri la persoană la care nici adversarii politici ai PNL nu au recurs, cu declaraţii agresive şi obraznice care au rupt punţi de comunicare şi intra-, şi interpartinică, apoi congresul intens criticat din cauza partipris-ului făţiş al lui Klaus Iohannis faţă de Florin Cîţu, fractura intrapartinică generată de demisia ulterioară a lui Ludovic Orban din PNL şi înfiinţarea de către acesta a unui partid poziţionat în aceeaşi zonă ideologică au diminuat procentele cu care PNL este creditat în intenţia de vot. La niciun un an de la alegerile parlamentare din decembrie 2020, care plasaseră PNL pe locul secund, cu puţin peste 25 la sută, şi îi conferiseră postura formării unei coaliţii de guvernare, în toaman anului 2021 partidul fusese adus de „echipa câştigătoare”, cu contribuţia preşedintelui Klaus Iohannis, în situaţia de a avea emoţii că va reuşi să-şi treacă prin Parlament propriul guvern, de a fi la mâna tuturor. Acum, după şase luni de la acel congres, un sondaj Avangarde, ale cărui rezultate au fost date publicităţii la finalul lunii martie, indică un procent de 16 la sută pentru acest partid – la mare distanţă faţă de PSD, creditat cu 35 la sută, şi la doar un procent avans faţă de AUR, 16 la sută –, semn că strategia care a vizat desemnarea noii conduceri liberale a fost greşită. La fel alianţa cu PSD, rămasă ulterior singura variantă de a se menţine la guvernare. Cu toate acestea, în octombrie 2021, la o lună după congres, Florin Cîţu, a fost scos din cărţile pentru Palatul Victoria chiar de omul care îl susţinuse, preşedintele Klaus Iohannis; era de aşteptat în context ca Florin Cîţu să piardă masiv şi din autoritatea în partid, şi din susţinerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene cărora nu mai avea ce să le ofere, iar un congres extraordinar pentru alegerea unui nou preşedinte al partidului era previzibil încă de atunci, în speranţa că va mai îndrepta lucrurile.
Totuşi, mişcarea de acum, de alegere a unui nou preşedinte al PNL în cadrul unui congres extraordinar, organizat în termen record de doar câteva zile, un congres în faţa căruia s-a prezentat un singur candidat, ridică semne de întrebare. Şi în privinţa necesităţii, şi a oportunităţii acestuia – o problemă care ar fi suferit amânare într-o perioadă în care toată atenţia este îndreptată spre războiul din Ucraina şi spre efectele pe care le poate avea implicit asupra României –, şi în privinţa şanselor reale de a creşte în sondaje în perspectiva lui 2024. Problema nu o reprezintă, aşa cum spun pe ton panicard, adversarii politici ai PNL, cariera militară a lui Nicolae Ciucă, acesta fiind general în rezervă, nu activ, ci problemele de integritate care planează asupra lui: suspiciunea de plagiat în teza de doctorat – mina din raniţa sa de general – şi tertipurile la care a recurs pentru a împiedica analizarea ei. A-l împinge pe Nicolae Ciucă în faţa PNL înainte de a avea un verdict oficial este un calcul politic riscant. În cazul unui verdict oficial de plagiat, situaţia ameninţă să se răsfrângă şi asupra imaginii partidului şi să-i acutizeze problemele de încredere publică. Iar dacă mai pierde nişte procente, PNL riscă să alunece în irelevanţă politică şi spre un dezastru electoral, în 2024.
Text publicat în „Puterea a cincea”
