Actualitate

Mijloacele de transport public trebuie dezinfectate de cel puțin două ori în fiecare zi, începând de mâine. Măsura valabilă și pentru sălile de jocuri de noroc

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis astăzi măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 în județul Buzău.

Astfel, începând cu data de 11.11.2020, operatorii economici de transport public de călători (transport urban, transport intrajudețean/interjudețean și în regim taxi) au obligația de a efectua dezinfecția mijloacelor de transport în comun, de cel puțin două ori pe zi, cu firme autorizate de către direcțiile de sănătate publică. Operatorii economici vor face dovada, prin înscrisuri, că dezinfecția a fost efectuată  de firme specializate.

Tot de miercuri, operatorii economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc (n.r. excepție fac municipiul Buzău, și comunele Odăile și Amaru unde aceste activități – unde există – sunt interzise în perioada când incidența cazurilor depășește 3/1000 locuitori) au obligația de a efectua dezinfecția spațiilor comune și a aparatelor de jocuri electronice, de cel puțin două ori pe zi, cu firme autorizate de către  direcțiile de sănătate publică. Operatorii economici vor face dovada, prin înscrisuri, că dezinfecția a fost efectuată  de firme specializate.

Măsurile stabilite vor fi aplicate pe toată perioada stării de alertă. Verificarea respectării măsurilor va fi efectuată de către reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – Inspectoratul Teritorial nr.7, Direcției de Sănătate Publică Buzău și Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău.

 

 

Un comentariu

  1. Buna seara! Nu gasesc aceasta hotarare ! Va rog din suflet, ma puteti ajuta cu un link?

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker