Mihai Sălcuțan: „Nu am vrut să am domiciliul în Basarabia, pentru că acolo este România, și nu pot să cer să am domiciliul în țara mea”

În încercarea de a găsi OMUL, Diogene din Sinope umbla ziua în amiaza mare cu o lumânare în mână, pe străzile Atenei. El anunța prin gestul său simplu și direct o temă de reflecție de o profunzime de neega­lat în filosofie: OMUL.
Parafrazând, putem spune că în încercarea de a găsi calea de unire a Basarabiei cu România, avocatul Mihai Sălcuțan a construit, de 30 de ani încoace, poduri de Prut și umblă, și aici dar și dincolo de Prut, cu făclia învierii naționale, din care, anual, un strop de lumină se revarsă în cadrul Festivalului de epigramă „Cât e Buzăul de mare”, festival care face, dacă nu definitiv, măcar în plan spiritual, să dispară granița dintre frații români. În cartea denumită simbolic „Poduri de Prut”,  avocatu Mihai Sălcuțan explică multe dintre demersurile făcute de OAMENII care s-au înhămat la munca de a construi „poduri” către frații de peste Prut, lucru deloc simplu, pentru că, spune av. Mihai Sălcuțan în cartea sa <Poduri de Prut>, „au fost întâmpinate multe obstacole, cele mai multe atunci când ne așteptam mai puțin. De la staționări îndelungi la graniță pentru a ni se permite trecerea din țară în țară, de la multe ore până la o zi, de la controale vamale în exces, înțelese ca fiind făcute anume pentru a ne fi testată limita răbdării și a ne descuraja pe viitor, de la formalitățile exasperante cerute pentru trecerea cărților prin vamă și până la indiferența și obtuzitatea decidenților din jur, răuvoitori sau incapabili a înțelege rostul lucrării noastre”.
Reamintim că Mihai Săl­cuțan, scriitor, publicist, epigramist, avocat, vicepreșe­dinte al Uniunii Epigramiștilor din România, fost director al Prefecturii Buzău, cetățean de onoare la Buzău și dincolo de Prut, iubitor de patrie și de neam, este organizator al celui mai mare festival de epigramă din țară, „Cât e Buzăul de mare”, un festival de ținută, care se impune prin participarea unor personalități ale vieții literare, prin dezbaterile literare interesante, prin valoarea epigramelor prezentate, și, mai ales, prin prezența epigramiștilor de peste Prut. Ca o recunoaștere a valorii festivalului buzoian, la Buzău se înmânează premiile Uniunii Epigramiștilor din România și premiile Concursului Național de Epigramă „Mircea Trifu”.
Despre cât este Buzăul de mare, dar și despre podurile durate peste ani între cele două maluri ale Prutului, începând cu primul, cel de carte, în ce constau ele, cine și cum au fost ridicate, a relatat într-un interviu, în exclusivitate pentru OPINIA și OBSERVATORUL DE NORD, avocatul de origine basarabeană, Mihai Sălcuțan.

Rep: Basarabia e în sufletul dumneavoastră dinainte de 1989. De la cine ați aflat primele lucruri despre Basarabia?

Av. Mihai Sălcuțan: Basarabia este pământ ro­mânesc, este o parte a Moldovei mai mare decât aceea dintre Prut și Carpați. Este un pământ care a fost al strămoșilor noștri și, ca cetățean responsabil al acestei țări, consider că trebuie să ne preocupe soarta acestui spațiu românesc, care trebuie să se întoarcă la patria mamă, la România. Așadar, de când am descifrat – e drept, nu de pe băncile școlii -, pentru că nu se învăța, nu era în programa școlară ceva despre Basarabia pe vremea când am învățat eu, și de la profesorii care știau în afara orelor de curs, când se întâlneau cu noi să ne povestească despre acest tărâm, absolut minunat românesc.

Am învățat de la profesori, de la părinți – pentru că părinții mei sunt de origine basarabeană -, și de la cei care  au fost nevoiți să plece în fața invaziei sovietice la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial din casele lor, de pe pământurile lor și să se refugieze în țară și bineînțeles toate povestirile lor le-am pus cap la cap și așa am conștientizat și eu că fac parte din acel spațiu la care ne referim.

Rep:  Ați scris multe cărți. Una dintre ele, de care îmi amintesc acum, este „Cumpă­na dreptății”. Aceasta și altele le-ați lansat aici, dar și în Basarabia.

Av. Mihai Sălcuțan: Toate cărțile mele, și sunt peste 20, au fost lansate atât la Buzău, dar și la Soroca, pentru că piatra de temelie a relațiilor dintre Buzău și Soroca a fost pusă în anul 1993, împreună cu Alex. Oproescu, directorul de la acea vreme a Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”. Vorbim de lansări și acolo și aici și au fost foarte multe. Ele sunt 22 sau 23, cărți de autor,  dar sunt mai multe pentru că sunt și cărți în colaborare, cărți pe care le-am îngrijit.

Cărțile sunt pentru toți. Eu le dedic tuturor celor care vor să le citească. Lor, moldovenilor, am grijă să le duc cărțile, să le lansez acolo. Ei se bucură, pentru că în cercul de prieteni pe care îl am sunt oameni de elită, de cultură, oameni care vor să țină pasul cu  realitatea culturală din România. Orice carte, nu numai a mea, și a scriitorilor buzoieni, începând cu Dan Puric – e foarte iubit la Soroca -, și alții se bucură de succes acolo.

Rep: Ce cărți aveți la sertar?

Av. Mihai Sălcuțan: Zilele trecute am luat de la tipografie „Umbra codrilor de altă dată”, un volum de eseuri, 260 de pagini, cu o prefață a domnului academician Mihai Cimpoi, și mă gândesc când și unde să o lansez, acum fiind și o situație specială din punct de vedere sanitar. De lucrat, lucrez la cartea cu Nigrim, cred că se va numi „Nigrimiada”.

Aveți o relație de prietenie cu mai multe instituții de cultură de peste Prut, pentru că lansările de carte nu au avut loc numai la filiala Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”

Podul de neam și suflet românesc pe care l-am creat începând cu anul 1993, creat pe baze solide, temeinice, a funcționat și s-a dezvoltat datorită relațiilor de prietenie care s-au stabilit cu oamenii de acolo. Fără relații personale, fără a stabili punți de legătură, de emoție între oameni nu poți construi nimic. Ei m-au invitat și la liceele din Soroca, la Casa de Cultură din Soroca și chiar în afara municipiului, în raionul Soroca, în comune.

Rep: Sunteți membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova…

Av. Mihai Sălcuțan: Sunt membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, pentru că nu îndeplineam condițiile cerute. Nu am avut niciodată domiciliul în Republica Moldova, nici nu am vrut să obțin un asemenea domiciliu. L-aș fi putut obține. Sunt cetățean de onoare al Raionului Soroca. Sunt decorat cu Meritul Civic de către președintele Nicolae Timofti al Republicii Moldova, o distincție cu totul specială, dar nu am vrut să am domiciliul acolo pentru că eu consider și am considerat întotdeauna că Basarabia este România și nu pot să cer să am domiciliul în țara mea, când deja îl am. Alții s-au grăbit, au făcut acest lucru, negândind că practic fac un rău, în opinia mea,  interesului național, care înseamnă să ne unim pentru vecie într-o bună zi când va fi plinirea sorții. Am distincții ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, am premiul „Relații culturale” în 1997, desfășor activități și în cadrul Uniunii acolo. În fiecare an am câteva deplasări care sunt și la Soroca și la Chișinău, dar și în  teritoriul Republicii Moldova.

Rep:  Printre multele distincții se numără și diplome oferite de jurnaliști. Una dintre le v-a fost oferită de OBSERVATORUL DE NORD.

Av. Mihai Sălcuțan: OBSERVATORUL DE NORD este un ziar care  a trecut de un deceniu de la fondare. Este cel mai important ziar din municipiul Soroca. Este un ziar extrem de implicat în viața comunității. Și nu putea să omită prezența noastră acolo, care este, zic eu, și importantă și semnificativă și destul de frecventă. Eu sunt de multă vreme corespondent legitimat și public în OBSERVATORUL DE NORD.

Rep:  Dumneavoastră ați reușit o unire culturală când ați realizat Festivalul de Epigramă „Cât e Buzăul de mare”. întotdeauna ați avut invitați de peste Prut. Niciodată nu a avut loc fără ei.

Av. Mihai Sălcuțan: Festivalul de Epigramă „Cât e Buzăul de mare” a debutat în anul 2000. Anul acesta ne pregătim de ediția XXI, ediții neîntrerupte. Și la acel moment la care vă referiți, unirea culturală era făcută de mult. Eu consider că în primii ani după 1993 și noi, buzoienii, dar și alți oameni de cultură care au înțeles că unirea trebuie făcută la nivel cultural înainte de unirea politică era deja făcută. Și, într-adevăr, prietenii mei au participat, an de an, la festivalul de la Buzău, și vorbesc despre epigramiști, vorbesc despre domnul academician Mihai Cimpoi, care acum este președintele de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, a fost și președinte executiv ani de zile; la nivel înalt au fost reprezentați oamenii de cultură din Republica Moldova la Buzău.

Rep: Ați făcut acest demers cu festivalul, care este o emblemă a Buzăului, în calitate de buzoian, dar și de vicepreședinte  al  Uniunii Epigramiștilor

Av. Mihai Sălcuțan: Sunt vicepreședinte al Uniunii Epigramiștilor din Ro­mânia. Președinte al Cenaclului „Nicolae Grigore Mihă­escu–Nigrim” din Buzău, care a împlinit 20 de ani, anul trecut. Festivalul l-am făcut din dorința de a afirma Buzăul în spațiul cultural românesc. Dacă noi, oamenii care ne considerăm a iubi cultura și cartea, a iubi spiritualitatea buzoiană, cea care a fost și cea prezentă, nu facem lucruri concrete, nu știu dacă altcineva le va face. Am găsit un sprijin din partea municipalității și festivalul se bucură de  o apreciere unanimă. Este în  primul în țară, considerat nu de mine, ci de cei care au  scris și au spus că este „un festival de formula unu”. Premiile UR, un fel de Oscaruri ale epigramei românești, se dau la Buzău, tocmai ca o recunoaștere a valorii festivalului nostru al valorii epigramei buzoiene.

La anul, în 2021, se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigore Mihăescu–Nigrim, și 70 de ani de la decesul lui. Va fi un eveniment cu totul deosebit, Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim fiind o personalitate extrem de valoroasă, din păcate, în opinia mea, puțin cunoscută. Are două doctorate: unul în Filozofie și științe literare, unul în științe Politice, primul la Bruxelles, al doilea la Paris, a fost profesor de elită, scriitor, poet, dramaturg, eseist, compozitor.

El a fost un om avut, un om cu avere, cu vie la Gura Sărății, în comuna Merei, unde s-a născut și a trăit. Nu a părăsit Gura Sărății, deși a fost și deputat în Partidul Conservator condus de Alexandru Marghiloman. A avut o publicistică impresionantă nu numai în țară, dar și în străinătate, în Franța, Belgia, Statele Unite. El a condus și un ziar conservator la Buzău, între 1905 și 1908. Un om valoros, ignorat pentru că a fost chiabur, căruia i s-a confiscat, în 1948 averea: pă­mântul, conacul, tot. Trimis în derizoriu. Din păcate, oamenii care au urmat nu s-au aplecat asupra lui suficient. Rămâne să împlinim noi, considerăm începând cu anul acesta, și împlinind la anul multe pentru reabilitarea memoriei lui Nigrim.

Rep:  Când va avea loc festivalul anul acesta?

Av. Mihai Sălcuțan: Festivalul de anul acesta „Cât e Buzăul de mare”  va avea loc între 8 și 10 mai, cu spectacol de gală pentru public, sâmbătă, 9 mai, ora 17.00, la Sala mare a Consiliului Județean. Sperăm să nu avem probleme cu „viruși și coronaviruși” și alte impedimente exterioare. Noi  suntem în plin proces de pregătire. Concursurile  sunt lansate. Am început să primim lucră­ri­le.

Rep: Ce prietenii v-au marcat? Vorbiți-ne despre prietenii de acolo.

Av. Mihai Sălcuțan: Prieteni sunt foarte mulți. Lista este amplă; relațiile s-au dezvoltat continuu. Am cunoscut oameni. S-au întreținut relații, dar oamenii care au pus umărul cu pasiune și iubire de țară și de neam au fost despre care am văzut că ați scris, adică Ana Bejan, director al Liceului „Constantin Stere” – un nume simbol pentru români, pentru unirea care s-a făcut în anul 1918 -,  apoi de deputat și de prefect, a contribuit la stabilirea parteneriatelor multidisciplinare care le-am stabilit între județul Buzău și județul Soroca – pentru că a fost trei ani, între 1999 și 2002 -,  județe și în Republica Moldova, raionul Soroca, apoi la nivel de municipii și multe alte proiecte.

Rep: Ați mers cu foarte multă carte în Republica Moldova

Av. Mihai Sălcuțan: Prima carte pe care am dus-o noi acolo s-a petrecut în 1993 în intervalul 1 iulie, când am semnat protocolul de înființare a bibliotecii și până 16 noiembrie când am inaugurat filiala minunată pe care o are Biblioteca ,,Vasile Voiculescu”. Nu a fost o carte de beletristică, o carte generală, dicționare, a fost carte necesară în Basarabia anului 1993, când practic toată literatura, și cea românească, era cu litere chirilice, se tipărea la Moscova. Noi am dus carte cu grafie latină, o carte pe care o dorea cititorul basarabean, pe care o aștepta și pe care a îndrăgit-o datorită bunelor relații – bune puțin spus, cred că ar trebui să folosesc un superlativ aici – cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei tot ce apărea aici, prin grija ierarhilor, primeam și eu un set și îl duceam la Soroca unde, într-adevăr și cartea religioasă este bine reprezentată.

 Am făcut parte din Adunarea Eparhială, dar și din Consiliul Adunării Eparhiale, organism restrâns, dar nu numai atât, am făcut parte – și asta s-a întâmplat 20 de ani-, am avut cinci mandate, am fost în Adunarea Națională Bisericească trei mandate, am fost un mandat secretarul Adunării Naționale Bisericești, acesta fiind un parlament al Bisericii Ortodoxe Române și am fost și în Consiliul Național Bisericesc, adică unul din cei șase bărbați de lângă patriarh. A contat foarte mult și acest lucru în ceea ce spuneam înainte.

Rep:  Toate drumurile de suflet duc la Soroca…

Av. Mihai Sălcuțan: Drumul de suflet duce la Soroca. Drumurile sunt multe, dar drumul de suflet poate să fie și o uliță, poate fi o potecă, dar face parte din sufletul nostru, ne atrage deosebit pe motivații sufletești și de orice altă natură. Soroca este un simbol pentru neamul românesc, este una din cetățile care împlinesc cununa de cetății ridicate în Evul Mediu de ștefan cel Mare, de Pentru Rareș, Alexandru cel Bun, de oamenii care au pus pieptul la hotar, cum zice poetul; mă refer la Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei, a  Hotinului, Soroca, Cetatea Albă, o salbă de cetăți care apăra țara; faptul că Cetatea Sorocii este în picioare așa cum a fost, este bine conservată, mai mult, a fost restaurată, este și un simbol puternic pentru neamul românesc, al rezistenței, al dârzeniei cu care strămoșii noștri au înțeles să-și apere pământul. Soroca este un oraș turistic, după Chișinău este al doilea  oraș turistic. Are multe atracții turistice.

Ștefan cel Mare este personajul istoric reprezentativ pentru istoria Moldovei nu numai a Basarabiei, ci a întregii Moldove. El este cinstit într-un mod special. Există o statuie a lui Ștefan cel Mare în Chișinău, există și în alte orașe ale țării, dar el este permanent comemorat pe 2 iulie, când a fost înmormântat, în anul 1504. în consideră un simbol, un reper, La statuia lui de la marginea parcului central din Chișinău sunt flori proaspete în permanență; căsătoriile se oficiază obligatoriu și cu un drum pe la statuia lui Ștefan cel Mare; tinerii pornesc în viață în costumație de miri făcându-și poze la statuia lui Ștefan cel Mare.

Rep:  Planuri de viitor peste Prut?

Av. Mihai Sălcuțan: În ultimii ani, am dezvoltat parteneriate educaționale. Practic toate liceele din Buzău au parteneriate cu omologii lor din Soroca. Avem parteneriate și la nivel de gimnazii. La Buzău este Școala nr. 1 „Căpitan Av. Mircea T. Bădulescu”, și la nivel de comune, și gimnaziile din Merei, Vernești, Țintești au parteneriate cu colegii lor din Basarabia. Ne-am înălțat lăsând parteneriatele la nivel de județ, de raion, în grija celor care le-au luat, adică a conducătorilor noștri, ale administrației publice locale, au dezvoltat proiecte foarte frumoase acolo și noi  ne ocupăm de copii, să-i învățăm istoria adevărată a neamului româ­nesc .

Filiala Basarabia a Bibliotecii „Vasile Voiculescu” a cunoscut o atenție din partea Bibliotecii Județene în special în primii zece , când ctitorul filialei, Alex. Oproescu, s-a ocupat de acest lucru. După aceea și actualul director al Bibliotecii a continuat să sprijine filiala. Biblioteca este frumoasă. Are în jur de 20.000 exemplare. A fost renovată anul trecut. Arată foarte frumos.