Sport

Metalul reia azi pregătirile. Iarnă cu amicale tari

Vacanța a luat sfârșit pentru fotbaliștii Metalului, care au programată, astăzi, reunirea lotului. Antreno­rul Vali Stan a stabilit și planul de bătaie pentru următoarea perioadă, pentru cele aproximativ două luni rămase la dispoziție până la reluarea campionatului. Pregătirea va fi făcută exclusiv pe plan local, cu antrenamente și meciuri amicale, fiind stabilite teste cu FC Buzău U19 (23 ianuarie), CSM Rm. Sărat (30 ianuarie), Unirea Slobozia, CS Blejoi și FCSB 2 (4 martie, la Buzău).

„Cantonamentul o să îl facem așa cum l-am făcut aproape de fiecare dată, la Buzău, pentru că noi nu suntem un club care face cheltuieli nejustificate. Din păcate, în perioada de iarnă este cam greu să aduci jucători, pentru că contractele se întind pe întregul an competițional, până pe 30 iunie în mod normal. Cu toate acestea, ne-ar mai trebui un fundaș central, un mijlocaș lateral și cel puțin un atacant, dacă nu chiar doi. Avem câteva nume, acum să vedem dacă se concretizează măcar două. Este mai greu pentru că există din păcate și o concurență la nivelul Ligii a 3-a în sensul cine dă salariul mai mare, iar noi nu ne permitem un salariu mare, ci unul mic, pe care să-l dăm la timp”, a declarat antrenorul Metalului, Vali Stan.

Altfel, primăvara este așteptată cu mare interes de cea mai veche echipă din fotbalul buzoian, aflată în fața unei mari provocări: play-off-ul Ligii a 3-a, un prim pas din cei doi necesari pentru promovarea în Liga a 2-a! Cu trei etape înaintea finalului sezonului regulat, Metalul ocupă locul 3, de play-off, cu trei puncte mai mult ca locul 5, sub linie, ocupat de CSM Rm. Sărat. Primă­vara se anunță teribilă, din cele trei meciuri rămase din sezonul regulat, două sunt cu CSM Focșani și Oțelul Galați, adică exact echipele de deasupra ei.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker