Sport

Metalul, derby după derby. Cu Liești, pentru primul loc

Liga a 3-a a ajuns la etapa a 3-a, care aduce celor două echipe buzoiene partide diametral opuse. Prima în scenă va intra CSM Rm. Sărat, vineri, cu o partidă pe teren propriu care nu ar trebui să îi pună probleme, pentru ca a doua zi Metalul să dispute un veritabil derby pentru prima poziție în clasament.

CSM RM. SĂRAT –  DINAMO BACĂU, vineri, de la ora 17.00

După ce va fi trecut peste amărăciunea înfrângerii în ultimele minute în derby-ul județean cu Metalul, de la Buzău, CSM Rm. Sărat are parte, la revenirea în fața propriilor suporteri, de un adversar numai bun pentru refacerea moralului. Nou-promovata Dinamo Bacău se întoarce după numai două etape în județul nostru, primul contact, cu Metalul, fiind brutal: 0-5. Pentru râmniceni este, așadar, ocazia perfectă de a-și adăuga în clasament trei noi puncte într-o partidă în care se pune, eventual, doar problema scorului.

SPORTING LIEȘTI –  METALUL BUZĂU, sâmbătă, de la ora 17.00

Postură fericită în care se găsește Metalul, după disputarea primelor două etape ale noului campionat. Echipa buzoiană luptă să-și păstreze prima poziție, pe care o împarte chiar cu adversara de sâmbătă, Sporting Liești. Și gălățenii au avut un start perfect de campionat, cu o victorie de nimeni anticipată, împotriva Oțelului, urmată de o alta, la Făurei, după un joc intens, 4-3. ,,Ar fi de vis o victorie la Liești, este o echipă care a câștigat și a doua etapă, după victoria cu Oțelul. Oricum era o echipă incomodă, dar acum cu atât mai mult, odată cu venirea a 5-6 jucători de la Oțelul Galați, care au experiența și valoarea necesare chiar și de a termina pe primul loc în Liga a 3-a. Jucând fără presiunea promovării, cred că o să aibă evoluții tot mai bune”, a spus, pentru OPINIA, antrenorul Metalului, Vali Stan, înaintea partidei de la Liești.

Liga a 3-a, Seria a 2-a – Etapa a 3-a

• CSM Rm. Sărat – Dinamo Bacău

• Aerostar Bacău – Oțe­lul Galați

• Sporting Liești – Metalul Buzău

• Sportul Chiscani – CS Făurei

• Viitorul Ianca – CSM Focșani

 

Clasament

1.METALUL 6 p.

2.Liești 6 p.

3.Aerostar 4 p.

4.CSM Focșani 4 p.

5.Oțelul 3 p.

6.CSM Rm. Sărat 3 p.

7.Ianca 3 p.

8.CS Făurei 0 p.

9.Dinamo Bacău 0 p.

10.Chiscani 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker