Administrație

Mega-Proiectul pentru aducțiunea gazelor naturale pe Valea Buzăului solicită Acordul de Mediu

Una dintre cele mai mari investiții care urmează să fie implementate în județul Buzău – aducțiunea de gaze naturale pe aproape întreaga Vale a Buzăului, este „scoasă pe teren” într-o primă etapă de evaluare, pentru încadrarea în procedurile standard și obținerea Acordului de Mediu. Prima etapă, care a însemnat, de altfel, lansarea proiectului de investiții, a fost semnarea, la Buzău, a Certificatului de Urbanism.

Etapa de publicitate pentru evaluarea și obținerea acordului de mediu privește întregul traseu al viitoarei conducte magistrale pentru aducțiunea gazelor naturale pe Valea Buzăului. Trans Gaz SA România, titular al proiectului „Conductă de transport gaze naturale pe direcția Bărbuncești-Măgura-Pătârlagele-Pănătău(inclusiv alimentare cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică“ anunță că documentațiile se află în etapa de încadrare, când se supune evaluării impactului asupra mediului și se supune evaluării adecvate de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate(ANMAP)- prin Direcția Județeană de Mediu(DJM) Buzău, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul care presupune amplasarea conductei magistrale în comunele Tisău, Unguriu, Măgura, Pârscov, Viperești, Cislău, Pănătău și orașul Pătârlagele.

Investiția care vizează instalarea magistralei pentru aducțiunea gazelor naturale pe cea mai mare parte a Văii Buzăului este, de altfel, inițiativa actualului președinte al Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, din perioada în care deținea funcția de vicepremier în Guvernul României, condus de social-democratul Mihai Tudose, în anul 2019. Ciolacu l-a convins pe Tudose de necesitatea angajării companiilor mari, autohtone, care activau pe zona rețelelor de transport a resurselor naturale, în speță, gaze naturale, pentru implementarea de proiecte de investiții care să faciliteze realizarea de rețele pentru distribuția gazelor naturale la populație. În acest sens au fost semnate protocoale de colaborare cu cei doi mastodonți – Trans Gaz România și Rom Gaz România, prima dintre companii urmând să fie implicată în implementarea uneia dintre cele mai mari investiții care se vor face pe teritoriul județului Buzău – aducțiunea de gaze naturale pe Valea Buzăului.

La momentul anului 2019, conducerea social-democrată a Consiliului Județean, de atunci, a răspuns inițiativei ex-premierului României, Marcel Ciolacu, și a constituit, la nivelul județului, o asociere între majoritatea comunelor buzoiene, care să faciliteze colaborarea instituțională cu compania Trans Gaz România, dar mai ales, să poată oferi un statut compatibil cu cerințele Uniunii Europene, pentru situația în care viitoarele proiecte de realizarea a rețelelor de distribuție a gazelor naturale, la nivel de comune, să poată obține finanțare inclusiv de la forurile respective.

Una dintre declaraţiile date presei locale, în apropierea campaniei electorale din anul 2024, făcea referire tocmai la ideea de a implementa una dintre cele mai mari investiţii pe domeniul amenajărilor de reţele pentru distribuţia gazelor naturale, beneficiari urmând a fi populaţia şi agenţii economici de la Valea Buzăului, sectorul cuprins între Verneşti şi Pătârlagele, cu terminaţia Pănătău.

 „Primele diligenţe au fost făcute de acum câţiva ani (n.r., 2019) când autoritățile județene l-au invitat pe directorul general al Trans Gaz România la Buzău, în acea şedinţă la Consiliul Judeţean și am încercat ca lucrurile să fie mișcate în sensul dorit, acela ca Valea Buzăului să poată fi beneficiara unor astfel de programe şi investiţii. Tronsonul Verneşti – Nehoiu este un traseu de magistrală, care poate fi făcut de Trans Gaz România. Proiectanţii au fost în teren, s-a trasat conducta, aşa că acum putem vorbi despre o certitudine”, spunea la acel moment ex-secretarul de stat la Ministerul Dezvoltării, Alexandru Stoica.

În această perioadă, proiectul derulează una dintre cele mai dificile perioade de parcurgere birocratică a unor documentaţii tehnice – obţinerea vestitelor avize, de la un număr (ne)definit de instituţii care reprezintă statul român şi „interesele” acestuia în zona de implementare a proiectului. Practic, documentaţiile tehnice premergătoare întocmirii Studiului de Fezabilitate şi a Studiului Tehnic de Proiectare vor avea nevoie de autorizări ale unor instituţii care activează în regim tehnic, economic sau juridic. Etapa de încadrare în derularea unui proiect, cum este cazul celui asumat de Trans Gaz România, pentru Valea Buzăului, se referă, în general, la faza inițială în care un proiect este evaluat pentru a i se stabili tipologia, dimensiunea, domeniul de eligibilitate sau impactul asupra mediului și a comunității. În funcție de contextul proiectului, această etapă are două sensuri principale – încadrarea din perspectiva mediului și a urbanismului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare