Cultură

Medalion literar – Șlefuitorii de cuvinte – Petre STOICA

Criticul Marius Chivu a spus despre Petre Stoica că este „probabil cel mai mare poet postbelic pe care lumea încă nu l-a citit”. Eu aș mai adăuga faptul că nu a fost descoperit (încă) de publicul larg cititor.

Petre Stoica s-a născut la data de 15 februarie 1931 în localitatea Peciu Nou din județul Timiș și a fost poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil, fiind considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară. Aparține, în spirit și gândire, „generației ’60” – fiind unul dintre intemeietorii ei -, care i-a cuprins pe Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag, Modest Morariu ș.a.

A absolvit Liceul C.D. Loga din Timișoara (1950) și Facultatea de Filologie a Universității București, secția româno-germană (1954). A lucrat, cu preponderență, în presa lite­rară după facultate. A debutat cu poezie, simultan, în anul 1956, în revistele „Steaua” și „Tânărul scriitor”, iar în anul 1957 a publicat prima sa carte, e­vident de versuri, „Poeme”.

A colaborat la presigioase reviste literare precum: „Viața românească”, „România literară”, „Tribuna” ș.a. și a publicat constant cărți de poezie. În același timp s-a remarcat ca un traducător neobosit și de succes din operele unor poeți germani, austrieci și nordici (Georg Trakl, R. M. Rilke, Yvan Goll ș.a.). Versurile sale au apărut  în reviste, antologii, volu­me colective sau de autor în Europa, Statele Unite și America de Sud.

A fost, datorită valorii scrierilor sale, un permanent premiat: Premiul Uniunii Scriitorilor în anii 1976, 1980, 1991 și 2001, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, 1994, a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler și a fost numit cetățean de onoare al orașului Jimbolia și al municipiului Botoșani. Între anii 1957 și 2008 a publicat peste 43 de volume, proprii și traduceri. Același Marius Chivu, într-o prezentare a volumului antologic-postum „Singurătatea nobleței ei”, îl descria admirativ și cu multă dragoste: „Poet din familia unor Adrian Maniu, Leonid Dimov sau Emil Brumaru, Petre Stoica face figura unui boem anonim, deopotrivă domestic și oniric, intim și suprarealist, comic și grav, care descrie peisaje și scrie elegii în spații desuete și periferice”.

După ce a lucrat până în anul 1995 în București se mută în Jimbolia unde înființează Fundația Cultura­lă Româno-Germană „Petre Stoica”, iar în anul 2007 s-a inaugurat, întemeietor fiind Poetul, Muzeul Presei „Sever Bocu”.

În urma unor probleme de sănătate, Petre Stoica a decedat pe data de 21 martie 2009, în Jimbolia.

Din punctul meu de vedere, chiar dacă nu am citit destul din opera sa, poezia lui este una deosebit de valoroasă în ciuda întinderii sale pe distanța a mai mult de 50 de ani. Ea a ținut tot timpul pasul cu generațiile care s-au succedat sau mai bine spus gene­rațiile care i-au urmat au ajuns la aceleași valori. Eu cred în poezia sa, așa cum cred că aceasta va dăinui mai mult decât își închipuie unii. Vă fac invitația să-i (re)descoperim versurile sale deosebite. Ne va face o bucurie imensă.

 

 

Viața

Strugurii se tescuiesc. Curge viață și miere.

Albinele cad în mustul dulce:

această jertfă viața lor scurtă o cere.

Fata privește. Peste creștetul ei se lasă gutui

mici clopote luminoase. Le culege.

Ele nu sună. Cad surd în șuștare.

Inima bate. Bate inima ascunsă

sub sânul cald, ca-n palmă ca o vrabie.

Belșugul curge în soare și tăcere.

Seara se lasă, rece ca o sabie.

 

Șambelan la curtea coniacului

lui Mircea Scarlat

Doamne cât de trist am fost aseară

literele mele au luat-o razna prin ploaie

m-a salvat în cele din urmă credeți-mă

amintirea unei vieți trăită de mult

eram șambelan la cur­tea coniacului

scriam partituri de dragoste și iarna

mă duceam la french cancan pe atunci

stăpâneam și aerostate cu heliu parcă mă văd

suflând în trâmbiță deasupra orașului

în prezent sunt un biet poet premiat

cu frunze de urzici Doamne cât de trist

am fost aseară pe când alergam prin ploaie

după ultima literă

 

Civilizație originală

Cizma de cauciuc numărul 50

care mi-a strivit mașina de scris

mărșăluiește glorioasă spre cetatea

unde se predă alfabetul gângăvelii

iar fluturele este declarat dușmanul poeziei

 

Doar atât

Am un dulăpior de cărți

mai am

trei portrete cu priviri criminale

o sobă țărănească umilă ca un psalm

câteva nuci cu miezuri amare

un calendar fără an fără zile

somații de plată

și multă multă zăpadă în curte

după plecarea ta calmă

doar atât mi-a rămas

cer iertare mâinilor care vor veni să mă ducă

Articole similare