Criticul Marius Chivu a spus despre Petre Stoica că este „probabil cel mai mare poet postbelic pe care lumea încă nu l-a citit”. Eu aș mai adăuga faptul că nu a fost descoperit (încă) de publicul larg cititor.
Petre Stoica s-a născut la data de 15 februarie 1931 în localitatea Peciu Nou din județul Timiș și a fost poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil, fiind considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară. Aparține, în spirit și gândire, „generației ’60” – fiind unul dintre intemeietorii ei -, care i-a cuprins pe Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag, Modest Morariu ș.a.
A absolvit Liceul C.D. Loga din Timișoara (1950) și Facultatea de Filologie a Universității București, secția româno-germană (1954). A lucrat, cu preponderență, în presa literară după facultate. A debutat cu poezie, simultan, în anul 1956, în revistele „Steaua” și „Tânărul scriitor”, iar în anul 1957 a publicat prima sa carte, evident de versuri, „Poeme”.
A colaborat la presigioase reviste literare precum: „Viața românească”, „România literară”, „Tribuna” ș.a. și a publicat constant cărți de poezie. În același timp s-a remarcat ca un traducător neobosit și de succes din operele unor poeți germani, austrieci și nordici (Georg Trakl, R. M. Rilke, Yvan Goll ș.a.). Versurile sale au apărut în reviste, antologii, volume colective sau de autor în Europa, Statele Unite și America de Sud.
A fost, datorită valorii scrierilor sale, un permanent premiat: Premiul Uniunii Scriitorilor în anii 1976, 1980, 1991 și 2001, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, 1994, a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler și a fost numit cetățean de onoare al orașului Jimbolia și al municipiului Botoșani. Între anii 1957 și 2008 a publicat peste 43 de volume, proprii și traduceri. Același Marius Chivu, într-o prezentare a volumului antologic-postum „Singurătatea nobleței ei”, îl descria admirativ și cu multă dragoste: „Poet din familia unor Adrian Maniu, Leonid Dimov sau Emil Brumaru, Petre Stoica face figura unui boem anonim, deopotrivă domestic și oniric, intim și suprarealist, comic și grav, care descrie peisaje și scrie elegii în spații desuete și periferice”.
După ce a lucrat până în anul 1995 în București se mută în Jimbolia unde înființează Fundația Culturală Româno-Germană „Petre Stoica”, iar în anul 2007 s-a inaugurat, întemeietor fiind Poetul, Muzeul Presei „Sever Bocu”.
În urma unor probleme de sănătate, Petre Stoica a decedat pe data de 21 martie 2009, în Jimbolia.
Din punctul meu de vedere, chiar dacă nu am citit destul din opera sa, poezia lui este una deosebit de valoroasă în ciuda întinderii sale pe distanța a mai mult de 50 de ani. Ea a ținut tot timpul pasul cu generațiile care s-au succedat sau mai bine spus generațiile care i-au urmat au ajuns la aceleași valori. Eu cred în poezia sa, așa cum cred că aceasta va dăinui mai mult decât își închipuie unii. Vă fac invitația să-i (re)descoperim versurile sale deosebite. Ne va face o bucurie imensă.
Viața
Strugurii se tescuiesc. Curge viață și miere.
Albinele cad în mustul dulce:
această jertfă viața lor scurtă o cere.
Fata privește. Peste creștetul ei se lasă gutui
mici clopote luminoase. Le culege.
Ele nu sună. Cad surd în șuștare.
Inima bate. Bate inima ascunsă
sub sânul cald, ca-n palmă ca o vrabie.
Belșugul curge în soare și tăcere.
Seara se lasă, rece ca o sabie.
Șambelan la curtea coniacului
lui Mircea Scarlat
Doamne cât de trist am fost aseară
literele mele au luat-o razna prin ploaie
m-a salvat în cele din urmă credeți-mă
amintirea unei vieți trăită de mult
eram șambelan la curtea coniacului
scriam partituri de dragoste și iarna
mă duceam la french cancan pe atunci
stăpâneam și aerostate cu heliu parcă mă văd
suflând în trâmbiță deasupra orașului
în prezent sunt un biet poet premiat
cu frunze de urzici Doamne cât de trist
am fost aseară pe când alergam prin ploaie
după ultima literă
Civilizație originală
Cizma de cauciuc numărul 50
care mi-a strivit mașina de scris
mărșăluiește glorioasă spre cetatea
unde se predă alfabetul gângăvelii
iar fluturele este declarat dușmanul poeziei
Doar atât
Am un dulăpior de cărți
mai am
trei portrete cu priviri criminale
o sobă țărănească umilă ca un psalm
câteva nuci cu miezuri amare
un calendar fără an fără zile
somații de plată
și multă multă zăpadă în curte
după plecarea ta calmă
doar atât mi-a rămas
cer iertare mâinilor care vor veni să mă ducă
