Medalion literar / Șlefuitorii de cuvinte – George ASTALOȘ

Cred că nu este iubitor al literaturii să nu fi auzit de marele dramaturg român George Astaloș, însă, sunt convins, nu mulți știu că este și un mare poet. În afara acestor două genuri a mai scris proză, eseuri, memorialistică, cri­tică și teorie literară și a fost traducător.

George (Gheorghe) Astaloș s-a născut la București la data de 4 octombrie 1933. „Eu sunt român de origine germană. Tata și mama sunt din Bucovina”, se confesa într-un interviu. După absolvirea școlii generale, studiază la Liceul Catolic „Sf. Andrei”, din București, pe care îl absolvă în anul 1951. În același an se înscrie la Școala Militară de Topo­grafie, devenind ofițer. Nu stă prea mult în armată, demisionând în anul 1964 când era deja căpitan, pe motiv că vrea să se dedice scrisului.

Debutul său literar se produce în anul 1948 cu poezie în revista școlară „Falanga” a Liceului „Mihai Viteazul”. Adevăratul debut are loc în anul 1970, când îi apare volumul cu piesele de teatru pe care le scrisese până atunci „Vin soldații și alte piese”. Acesta a primit premiul Uniunii Scriitorilor. Piesa care dă titlul volumului a fost pusă în scenă și jucată la Teatrul Casandra în stagiunea 1968/1969. Tot în anul 1970 îi apare și volumul de poezii „Șodron”. Spiritul protestatar, de frondă, se regă­sește în volumul de poezii „Poemele retorice”, publicat abia în anul 1991, și în ciclul „Blue Jeans”. Cenzura era în toate, după cum se știe.

În anul 1971 este invitat la un congres în Slovenia, unde președintele Congresului din Franța îl anunță că îi va acorda o bursă din partea guvernului francez. În același an se stabilește definitiv în Franța, iar în anul 1976 primește cetățenia france­ză.

George Astaloș este autorul a peste 40 de volume din genurile literare enumerate la început și a 25 de piese de teatru. Acestea au fost jucate la Washington, Paris, Copenhaga, Ottawa, Londra, Dortmund, New York, Tel Aviv, Lyon, Bruxelles și pe alte mari scene ale lumii. De exemplu, piesa sa „Caviar, vodkă și bye-bye” a fost prezentată în peste 40 de metropole.

Până să se stabilească în Franța, George Astaloș a fost un vajnic membru al grupării de boemi singaporeni, adunați de Tudor George-Ahoe. Din anturajul creat în modesta câr­ciumă din Piața Rosetti au mai făcut parte scriitorii Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Florin Pucă, Teodor Pâcă, George Mărgărit, Daniel Turcea ș.a. Unii dintre ei erau mai mult în trecere pe acolo, însă George Astaloș, cu mai vechii corifei, era un stâlp de bază al singaporenilor. Aici a legat prietenii care au rezistat în timp, altele s-au destrămat la sfârșitul anilor ‘60, când oficialitățile vremii au des­tructurat grupul.

Imensul succes avut de George Astaloș la nivel mondial nu avea cum să nu fie răsplătit. În anul 2003 Președinția României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer. Tot în același an Fundația și revista „Antares” i-au acordat Ordinul Cavalerilor Danubieni în rang de ­Ca­valer al Literelor și medalia de aur. Dintre distincțiile internaționale consider că cea mai importantă a fost Ordinul „Palmes Academique” decernat de Academia Franceză, când i s-a acordat distincția de ­Ca­valer al Ordinului Artei și Literelor din Franța, în anul 2013.

În ultimii săi ani de viață, marele scriitor român, împreună cu soția sa, Helene, au trăit în România, la București, în apropierea Parcului Cișmi­giu. În toamna anului 2013, la Festivalul Internațional de ­Li­teratură „Titel Constantinescu” de la Râmnicu Sărat, Constantin Marafet a avut geniala idee de a-l invita pe marele scriitor. La puțin timp, la aproape jumătate de an, George Astaloș trecea în eternitate, la data de 27 aprilie 2014. Odată cu el și opera sa care este imensă.

peluze de solzi

tu

apariție surprinzătoare

de solstițiu

nici răsărit sângeriu

nici apus tremurând

doar un lanț de vectori

de mărimi cardinale

izbucnind într-un câmp

de revoltă

nici melci nisipoși

nici cochilii deschise

doar pântec promis

răscolit de dorințe

ezitând între flux și reflux

aici

în mai mult ca eternul acvatic

te aștept răstignit

pe imense

peluze de scoici

a fost

a fost

explozie de aripi

răzvrătite

și de penaj febril

rupt de-nălțimi

icar de miere

aversă de lumină

avalanșă solară

ai fost

chiar tu

cu ce sevă

cu ce sevă

sau cu ce lumină

mi se-adapă privirea

ce ecou pierdut

îmi dospește în liniște

ce resort nevăzut

îmi animă mișcarea

și ce forță malignă

îmi despoaie cuvintele

de sens

colind

de urarea mea

de bine

nu te poți apăra

de urarea mea

de frumos

nu te apără nimeni

din urarea mea

de dragoste

nici Dumnezeu

nu te poate

ÎNTOARCE

limba

să dai la curve

și la preoți cântec

cu bucuria de-a ști să faci daruri

ce păcătoasă e o gazdă de hoți

să te împarți din zaruri câte șase

ce joc teribil pentru unul ca mine

și ce ascuțită limba canarului

să știi să pierzi cu patru ași în mână

câtă sfială într-o singură pereche de ochi

și ce aprigă firea război­ni­cului

fiți buni

și găuriți-mi carapacea

cât încă stau cu fața la perete

că dacă mă întorc pe negândite

și îmi albește părul

VĂ UCID