vineri, 16 aprilie 2021

Medalion literar / Șlefuitorii de cuvinte – Carmen SYLVA

Se obișnuia, în familiile princiare și nobiliare, ca în locuințele acestora, fie că erau palate sau castele, să fie construite saloane cu destinații din domeniul culturii. Aici se produceau mulți artiști de primă mână ai vremii: compozitori, soliști, poeți, actori, pictori ș.a. Din aceste evenimente, ce se organizau destul de des, ne dăm seama că marile familii erau mari iubitoare și susțină­toare ale artei.

Într-un asemenea ambient, unii reprezentanți ai marilor familii cochetau cu creația artistică, având rezultate remarcabile. Un asemenea reprezentant a fost și fosta Regină a României, Elisabeta. Aceasta și-a luat pseudonimul li­terar Carmen Sylva (în latinește „cântecul pădurii”) la insistențele soțului său, Regele Carol I.

Carmen Sylva s-a născut la data de 29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied, Germania. Ea era fiica lui Herman, principe de Wied. La vârsta de 26 de ani a venit în România pentru a se căsători cu Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmarin­gen. După ce Carol I a fost proclamat rege și soția sa, Elisabeta, a devenit regină, în afară de implicarea sa în activități sociale și caritabile, a fost și o susținătoare înfocată a artelor și a actelor filantropice. În jurul său au crescut tineri artiști, cum au fost George Enescu și Elena Văcărescu. Tot ea a sprijinit financiar activitatea lui Nicolae Grigorescu și a lui Vasile Alecsandri. În anturajul ei s-au mai aflat Mite Kremnitz și Titu Maiorescu, prin intermediul cărora l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, a cărei admiratoare era.

S-a apucat de scris prin anul 1789, pe ascuns, ca mod de consolare după moartea unicului copil. Despre refugiul în scris spunea: „Scrisul consolează mai bine decât religia și torturează mai bine decât Inchiziția”. Talentul ei ­li­terar a ajutat-o să publice diverse opere în limbile franceză, engleză, germană și română. În epocă i se spunea „regina scriitoare”, fiind autoarea unor basme, povestiri, romane, lucrări memorialistice, poezii.

A fost și o bună traducătoare, tălmăcind din opera lui Pierre Loti, care a spus despre ea: „Acea prințesă și poetă germană încântătoare, adorabilă, își aduce aminte că florile codrului și câmpiile «i-au vorbit»”. A tradus și în germană multe din creațiile lui Vasile Alecsandri, între ei existând o relație de mare prietenie.

Timpul liber, ușurința în mânuirea cuvintelor și talentul au făcut-o să scrie mult. În urma ei au rămas peste 1.000 de poezii, 90 de nuvele strânse în patru volume, 30 de opere dramatice și patru romane. Câteva titluri: „Pelerinajul Dunării”, „Poveștile Pele­șului”, „Cântece din valea Dâmboviței”, „Cugetările unei regine”, „Cântecele mării”. Cel mai mult a scris în limba germană, uneori cu caractere gotice. Din germană traducerile au fost făcute de Mihai Eminescu, George Coșbuc, Adrian Maniu, Mihail Sadoveanu, Șt. O. Iosif sau Mite Kremnitz.

Se știe despre Carmen Sylva că era printre fețele încoronate care fuma. Acest fapt demonstrează că era o femeie emancipată, ceea ce a făcut-o să lupte pentru emanciparea sexului frumos. Un producător de tutun bucureștean a realizat țigările „Carmen Sylva”. Regina Elisabeta a încetat din viață la data de 18 februarie/ 2 martie 1916, fiind înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeș.

Revenind la scrierile sale, din lectură ne putem da seama că nu era o autoare de top. Versurile sale, putem conchide, au și amprenta traducătorilor români, mulți dintre ei autori de mare forță. Se încadra în modalitatea de a scrie a anilor în care a trăit. Totuși, este de admirat faptul că i-a încurajat și susținut pe mulți creatori, că și-a dedicat foarte mult timp cititului și scrisului. Faceți o comparație cu ceea ce se întâmplă astăzi. Avem conducători cu o cultură îndoielnică, iar prin bugetul alocat se demonstrează teza că nu le pasă de cultură, Educație și Sănătate. Avem în Regina Elisabeta un model de altruism, un model de mecenat, un model de urmat. Un altfel de model german.

Furtuna zice…

Furtuna zice: Eu cunosc

Pe oameni că le sunt dușmană!

Iar bruma zice: îi cunosc

Și eu, că-n suflet le fac rană!

Dar soarele râdea: îi cunosc

Mai bine eu, că le dau hrană!

Rugăminte

Mai ia-mă-n poală, mamă dragă,

Că-i noapte-acum de tot,

Și-așa-i de lung și larg iatacul –

Mi-e somn de nu mai pot.

Să-mi cânți și cântecul de-aseară

Să-mi spui și basme-apoi

Cu zmei, să ne zbârlim iar, mamă,

De frică amândoi.

Și când mi s-or închide ochii

Ușor tu să mă pui

În pat cum faci când stai plecată

Zici: puiul mamei, pui!

Negură

Sub cer senin plutește ușor

O negură, spre apus, spre apus

Un brad stă singur, visător,

Și-ar vrea să fie odată nor

Și el pe sus.

Din cer ea vede amaru-i chin,

Și aripile încet îi cad:

Din cauza largului senin

Ea vine acum, se lasă lin

Spre bietul brad.

Acu-l sărută buze moi,

Și-așa de mult l-au răcorit.

Din ochii suri ea cerne ploi,

Și-n păru-i blând apoi

Ea l-a învelit.

El n-a îndrăznit nici un cuvânt

Să-i zică nu! El e barbar –

Ea pleacă-ncet pe un val de vânt;

El stă și plânge din pământ

Spre ceruri iar.

Cântec

Bun atâta de n-ar fi

Vinul pe cât este,

Noi de veselie am ști

Numai din poveste.

Și frumoase așa cum sunt

Să nu fie fete,

Ce-ai găsi pe acest pământ

Scump și drag, băiete?

De n-ar fi în suflet foc

Iar în guri cântare,

N-ar fi-n lume râs și joc,

Numai întristare.

Dar fiindcă sunt și-au fost

Toate, și-au să fie

Crede-mă că-i nebun de prost

Cel ce nu le știe.

loading...