Sport

Măsuri speciale când va reporni fotbalul în eșalonul secund

• Gloria ar fi în play-out și va lupta pentru salvarea de la retrogradare

Campionatul Ligii a 2-a ar putea continua într-o variantă specială pentru a se încheia și a stabili echipele care vor promova în Liga 1, respectiv cele care vor retrograda în Liga a 3-a.

„Grupul de lucru” al Federației Române de Fotbal, din care fac parte reprezentanți ai tututor eșaloanele fotbalistice din România, inclusiv repre­zentanți ai FRF, LPF și al sindicatului jucătorilor, a avut o ședință în care s-a discutat despre viitorul competițiilor din țara noastră.

Propunerile făcute au dus în final la două variante care pot fi luate în calcul. Prima ar fi ca antrenamentele să se reia după 16 aprilie, iar campionatele de la 16 mai, iar a doua – campionatele să fie repornite de la 13 iunie. În ambele se va merge pe sistem play-off, respectiv play-out. Toate acestea, în varianta în care starea de urgență, decretată de președintele Klaus Iohannis, nu va fi prelungită cu încă o lună.

8 echipe în play-off, 10 în play-out

Potrivit liga2.ro, în Liga a 2-a ar urma să se joace astfel: primele 8 clasate din acest moment vor intra în play-off, în timp ce restul de 10 vor merge în play-out. Echipele își vor păstra în noul clasament punctele obținute până în acest moment, mai puțin pe cele câștigate la „masa verde” în retur cu exclusa Sportul Snagov, unde e cazul.

Cluburile vor juca câte un singur meci împotriva adversarilor din „noul” clasament din care vor face parte, iar ordinea partidelor, acasă sau în deplasare, va fi stabilită prin tragere la sorți. Astfel, în play-off vor fi opt meciuri în total de fiecare echipă, iar în play-out sunt câte nouă jocuri de fiecare. Regulile promovării, respectiv retrogradării vor rămâne aceleași ca în sezonul normal. Primele două clasate acum în play-off vor promova direct, iar a treia clasată merge la barajul pentru promovare. Din play-out vor retrograda ultimele trei clasate din cele zece echipe.

Clasamentul, fără victoriile la ,,masa verde” cu Sportul Snagov

  1. UTA Arad 47 p.
  2. CS Mioveni 39 p.
  3. Tr. Măgurele 39 p.
  4. Petrolul 38 p.
  5. Rapid 37 p.
  6. FC Argeș 35 p.
  7. Metaloglobus 34 p.
  8. Farul 33 p.
  9. ASU Poli Timișoara 32 p.
  10. Călărași 31 p.
  11. SCM GLORIA 30 p.
  12. Viitorul Tg. Jiu 30 p.
  13. Ripensia 28 p.
  14. Universitatea Cluj 27 p.
  15. CSM Reșița 24 p.
  16. Chiajna 24 p.
  17. Csikszereda 22 p.
  18. Pandurii 8 p.

#statiacasa

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker