Actualitate

Martie 2021, luna neagră a șoselelor buzoiene

Martie a fost cea mai neagră lună din ultimii, cel puțin, trei ani pe șoselele din Buzău. Dacă în primele două luni și jumătate ale anului nu au lipsit accidentele rutiere grave și chiar mortale, cinci persoane pierzându-și viața după ce au fost lovite de mașini sau au fost implicate în evenimente rutiere ca șoferi sau pasageri, în doar o săptă­mână din a doua parte a lunii martie au murit în accidente șase oameni.

Seria accidentelor mortale a fost deschisă luna trecută, pe 16 martie, de un tânăr șofer de TIR din Ialomița pe șoseaua de Centură a municipiului Buzău. În timp ce se deplasa pe Șo­seaua Nordului spre Calea Eroilor, șoferul de 26 de ani a scăpat autotrenul de sub control, acroșând o ­autouti­litară care circula din sens opus, la volanul căreia era un conducător auto de 57 de ani, din București. În urma impactului, vehiculele implicate în accident au fost proiectate în afara părții carosabile și, din păcate, pasagera din autoutilitară, o femeie de 54 de ani, soția șoferului, a decedat pe loc.

O zi mai târziu, în seara de 17 martie, un alt eveniment rutier mortal avea loc pe drumul național ce leagă Ploieștiul de Buzău. O tânără din Dâmbovița a pierdut controlul mașinii cu volan pe dreapta pe care o conducea spre casă și a acroșat un autoturism ce se deplasa regulamentar. În urma impactului, mașina lovită s-a răsturnat în șanțul de pe marginea șo­selei. Șoferul, o femeie de 59 de ani, profesoară de fizică la Școala nr. 1 din municipiul Buzău, a murit pe loc. Loganul pe care Maria Răducan îl conducea înspre Buzău a fost izbit fix la ieșire din Istrița de Jos de un BMW înmatriculat în Buzău, dar în care se afla un cuplu de dâmbovițeni. Autoturismul era cumpărat din Buzău în ziua fatidică, iar tinerii din Dâmbovița se întorceau acasă. Loganul în care se afla profesoara de fizică și soțul ei, fost judecător la Tribunalul Buzău, s-a dat peste cap și s-a oprit pe plafon în șanț. Dacă pasagerul a fost rănit ușor, pentru șoferiță nu s-a mai putut face nimic.

În seara următoare, s-a înregistrat un alt accident mortal. Un autoturism condus dinspre Nehoiu către Buzău de către un șofer în vârstă de 42 de ani, din Nehoiu, a surprins și accidentat în localitatea Chir­lești un pieton de 49 de ani, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă. Accidentul s-a soldat cu decesul pietonului la scurt timp după impact.

Cel mai cumplit accident rutier în ultimii doi ani a avut loc însă pe 23 martie, pe DJ102H. Un șofer în vârstă de 52 de ani, din Scutelnici, în urma unei depășiri insuficient calculată, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile. Trei colegi de serviciu care se aflau pe bancheta din spate și-au pierdut viața pe loc. Pasagerul din față a fost transferat în stare gravă la un spital din Capitală, iar șoferul, cu răni ușoare, a rămas internat la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

A fost cel mai grav accident rutier după cel din 2019 de pe DN2B, la trecerea peste calea ferată de la Bâlhacu, unde un microbuz plin cu pasageri a fost lovit de tren.

Astfel, dintre cei 11 morți în accidente rutiere de la începutul anului pe șosele din județul Buzău, șase au fost în numai o săptămână din luna martie, fiind atins în câteva zile numărul de decedați din primele trei luni ale anului trecut.

Dacă, anul trecut, reducerea numărului de evenimente rutiere soldate cu victime se numără prin­tre efectele colaterale ale restricțiilor din pandemia de Coronavirus, iată că anul acesta polițiștii rutieri nu mai sunt la fel de optimiști. Spre exemplu, în 2020 s-au înregistrat în județul Buzău cu 31 la sută mai puține accidente rutiere grave decât în 2019. Totodată, la fel de mult a scăzut și numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma evenimentelor rutiere. Scăderi au fost înregistrate și în ceea ce privește numărul persoanelor decedate, 33, dar și al persoanelor rănite grav, respectiv 74. De asemenea, ca urmare a restricțiilor de circulație impuse prin starea de urgență și starea de alertă, pe șoselele din județ s-au înregistrat, față de anii precedenți, mai puține accidente ușoare, soldate doar cu pagube materiale. Principalele cauze care au ­ge­nerat accidentele rutiere, în 2020, în județul Buzău, au fost indisciplina pietonilor, pătrun­derea pe contrasens, viteza neadaptată condi­țiilor de drum și neacordarea priorității de trecere, pieto­nilor sau altor autovehicule.

Astfel, nu viteza ne omoară, ci neatenția la volan și un stil de șofat imprudent și depășiri insuficient calculate.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker