Monden

Marina Nițoiu, de la Meteo la pupitrul știrilor „Focus Sport” de la Prima TV

De la știrile despre vreme, la cele din sport! Începând cu această săptămână, buzoianca Marina Nițoiu a trecut la pupitrul știrilor din sport al postului de televiziune Prima TV, alături de Maria Iordănescu. Cele două vor prezenta patru zile din șapte știrile sportive din cadrul jurnalelor de la Prima TV.

„Sportul este <prima> mea dragoste din televiziune și sunt recunoscătoare că am șansa să o reîntâlnesc. <Bine ai venit în Liga 1!>, cu acest mesaj m-au întâmpinat colegii din redacția de sport. Dar eu cred că redacția de sport este o echipă de Champions League pentru că fac un super jurnal pe care vă invit să-l urmăriți. Sunt știri muncite, scrise de oameni pasionați pentru care sportul înseamnă totul. Nu vorbim doar de fotbal, o să descoperiți că avem știri din aproape toate sporturile dacă deschideți televizoarele pe Prima TV, în fiecare seară, de la ora 18.55 pentru a urmări Focus Sport, de luni, 13 decembrie!”, a fost mesajul transmis de Marina.

Roxana Ghiorghian, cea care a preluat ștafeta de la Marina pentru postul de prezentatoare la meteo a declarat: „Venirea la Prima TV este o schimbare totală pentru mine. Este o provocare, dar promit să aduc un zâmbet senin chiar și în cele mai mohorâte zile. Vă aștept cu voie bună, energie și prognoza meteo. Eu sunt responsabilă cu soarele, restul e de la ANM!”, a glumit Roxana.

Reamintim că, de anul trecut, Marina îi „făcea concurență” soțului ei, Daniel Nițoiu, care prezintă noutățile din rubrica despre vreme la ProTV. Înainte de aceasta, Marina Nițoiu a fost DJ la un post de radio din Viena, de unde s-a întors direct la rubrica despre vreme la Focus, emisiunea de știri de la Prima TV. Ea scria pe pagina sa de Facebook, la momentul respectiv, că „de astăzi îi fac concurență soțului”, și a postat o imagine cu ea de la rubrica meteo.

Să sperăm că va avea succes și cu această nouă rubrică, de sport, pe care o va prezenta de luni până joi, Anca Serea fiind cea care va prezenta în continuare știrile sportive din week-end, de vineri până duminică. La meteo, echipa va fi formată din Georgia Ninu și Roxana Ghiorghian, nou venită în echipă.

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker