Politic

Predoiu, despre cazul lui Danileț: CSM a riscat foarte mult cu această decizie

Ministrul Justiției, Că­tălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu decizia Consi­liului Superior al Magistraturii de excludere din ­ma­gistratură a judecătorului Cristi Danileț, că ,,CSM a riscat foarte mult cu această decizie, iar dacă acesta este noul nivel de exigență pe care dorește să îl impună în sistemul judiciar la nivel de politică disciplinară, atunci el trebuie impus la modul general și fără excepții”.

,,Cazul domnului jude­cător Danileț este unul care a născut deja controverse și dezbateri aprinse într-un context și așa inflamat de întârzierile și blocajele agendei Justiției în 2021. Sunt conștient că aceste dezbateri vor fi exacerbate prin politizare, ceea ce va adânci și mai mult «faliile» de opinii din sistemul judiciar, fenomen care, la rândul său, va face și mai dificilă sarcina Ministerului Justiției de a lucra și coopera cu acest sistem pe teme sensibile. CSM a riscat foarte mult cu această decizie, iar dacă acesta este noul nivel de exigență pe care dorește să îl impună în sistemul judiciar la nivel de politică disciplinară, atunci el trebuie impus la modul general și fără excepții, pentru a nu crea favoritisme”, a afirmat Predoiu, marți, într-o postare pe Facebook.

El a precizat că este obligat să se abțină de la comentarii pe fondul cauzei, fiind ministru al Justiției. ,,Pe fondul cauzei, atât timp cât ministrul nu are drept de vot în CSM în materie disciplinară, și, pe de altă parte, având în vedere că domnul judecător Danileț a declarat că va ataca decizia CSM în instanță, până la pronun­țarea unei decizii definitive, ministrul Justiției este obli­gat prin natura postului să se abțină de la orice comentarii care ar putea fi interpretate ca presiuni într-un sens sau altul asupra instan­ței de judecată. Este politica mea constantă de a nu comenta cazuri care se află sau se vor afla cu certitudine pe rolul instanțelor de judecată, așa cum, repet, dl judecător Danileț a declarat public. Pe de altă par­te, îmi ­re­zerv dreptul de a face comentarii privind această decizie a CSM, după ce instanța de judecată se va pronunța definitiv”, a adău­gat Predoiu.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, luni, excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Dănileț pentru ,,manifestări pe rețelele de socializare”. Judecătorul a precizat că sancțiunea i-a fost aplicată pentru filmulețe publicate pe TikTok și că va face recurs.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker