Politic

Marcel Ciolacu și Lucian Romașcanu, întâlnire cu premierul Coreei de Sud la București

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, s-au întâlnit ieri cu premierul Republicii Coreea, Han Duck-soo, aflat în vizită oficială la București. Liderul Partidului Social Democrat a declarat că a discutat cu oficialul sud coreean despre întărirea și extinderea relațiilor cu Coreea de Sud, prin anumite investiții în fabrici sau în energia verde.

„A fost o mare plăcere să mă întâlnesc din nou, de data aceasta la București, cu premierul Republicii Coreea, domnul Han Duck-soo, pentru a continua discuțiile despre proiectele comune pe care le avem. Vom lucra foarte strâns pentru a facilita investițiile greenfield, dar și fabrici de producție ale companiilor sud-coreene în România. În acest sens, am vorbit despre oportunități în domenii precum energia verde sau tehnologiile digitale, despre domeniul semiconductorilor, dar și de sporirea legăturilor dintre IMM-urile dintre țările noastre”, a scris președintele PSD pe pagina sa de Facebook.

Și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a participat în delegația condusă de președintele Camerei Deputaților. Este pentru a doua oară de la începutul lunii mai când Lucian Romașcanu și Han Duck-soo se întâlnesc și discută despre relațiile culturale dintre România și Coreea de Sud. Pe 3 mai, social-democratul buzoian a fost primit de prim-ministrul coreean într-o vizită similară. Ca și atunci, Romașcanu s-a arătat încântat de întâlnirea cu premierul Coreei de Sud:

„Astăzi, 10.05.2023, am avut onoarea de a mă reîntâlni cu ES Dl. Han Duck-soo, prim-ministrul Republicii Coreea. Am făcut parte din delegația condusă de Dl. Ion Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, delegație care l-a primit la Parlament pe distinsul oaspete. Președintele Ciolacu a reiterat principalele direcții de colaborare între cele două țări, subliniind momentul extrem de favorabil al așezării relațiilor noastre într-o nouă dinamică. Parteneriatul nostru strategic, care aniversează anul acesta 15 ani, este cadrul optim pentru o construcție amplă, accelerată, a schimburilor comerciale și culturale, pentru investiții directe ale Coreei în diverse domenii, în România”, a transmis Lucian Romașcanu, pe pagina sa de Facebook.

Cele două evenimente s-au întâmplat în contextul în care anul acesta aniversăm 15 ani de Parteneriat Strategic între România și Coreea de Sud.

Articole similare