Actualitate

FOTO / Cum a fost marcată Ziua Independenței Naționale a României în garnizoana Buzău

Miercuri, 10 mai, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea, Râmnicu Sărat s-a desfășurat ceremonia militară și religioasă cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. În cadrul ceremoniei, a fost prezentată semnificația acestei zile pentru România, urmată de o slujbă de pomenire oficiată în memoria eroilor căzuți pentru eliberarea națională.

La activitate au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, reprezentanți ai societății civile, cadre militare în activitate, retragere și rezervă, precum și elevi ai școlilor și liceelor din municipiul Râmnicu Sărat care au depus flori la mormintele eroilor care au luptat pentru independența țării noastre. Activitatea s-a încheiat cu un program de cântece de fanfară susținut de Muzica militară a Garnizoanei Buzău.

Proclamarea independenței de stat a reprezentat încununarea eforturilor politice și diplomatice întreprinse în acei ani pentru emanciparea României de sub suzeranitatea otomană. La 10 mai 1877, moțiunea adoptată de Adunarea Deputaților și Senat a devenit lege prin promulgarea ei de domnitorul Carol I, consfințind în mod oficial apariția noului stat independent. Independența astfel proclamată a fost consacrată și apărată pe câmpul de luptă, prin eroismul și sacrificiile armatei române care, în perioada aprilie 1877-februarie 1878, a contribuit decisiv la războiul purtat împotriva Imperiului Otoman.

Prin semnarea Tratatului de la Berlin, în iulie 1878, independența de stat a României  a fost recunoscută oficial, consolidând astfel drumul spre făurirea și desăvârșirea statului unitar român și evoluția spre modernizare a țării noastre.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker