Manager al unor firme buzoiene câștigător al cursei pentru șefia Hidroelectrica, declarat respins. Pierdem bani din PNRR
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis, miercuri, să anuleze procesul de numire a unui director general al companiei, potrivit unui anunț transmis către Bursa de Valori București. Membrii Consiliului au decis că Mihai Aniței, care a fost mai mulți ani director general al combinatului Azomureș și Country Manager al grupului elvețian Ameropa, cu operațiuni în zeci de țări, „nu se aliniază pe deplin cerințelor asociate funcției de CEO în acest moment”.
Aniței, care a condus și mari societăți din Buzău, a obținut cel mai mare punctaj dintre toți candidații la acest post, au declarat surse apropiate procesului de selecție. Pe locul doi, aflat și el pe lista scurtă, Radu-Ioan Constantin, inginer și economist, care lucrează din 2008 în Hidroelectrica, pe funcții de conducere în zona de furnizare, a primit același verdict din partea Consiliului de Supraveghere: nu se aliniază pe deplin cerințelor asociate funcției de CEO în acest moment, spun sursele.
Consiliul de Supraveghere a decis reluarea imediată a procesului de selecție, se arată în comunicat. Însă, vineri, pe 28 noiembrie, expiră termenul aprobat de Comisia Europeană, până la care statul român trebuie să numească managerii la mai multe companii energetice, inclusiv Hidroelectrica. Aceasta este o obligație asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Săptămâna trecută, Consiliul de Supraveghere a anulat și numirea unui director financiar.
Mihai Aniței este un cunoscut manager din România, care a condus companii din sectorul chimic, energetic și al infrastructurii industriale. În prezent, el este consultant proiecte energetice și industriale la Osprey Consulting (ianuarie 2024 – prezent). A fost director general la CICH S.A. – Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari (decembrie 2022 – ianuarie 2024), country manager la Ameropa Group Romania (ianuarie 2020 – decembrie 2023), președinte al Consiliului de Administrație la ROMATSA – Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (2021 – 2022), președinte la METACHIM – Federația Patronală a Producătorilor din Industria Chimică (2017 – prezent), membru în Consiliul de Administrație la Nuclearelectrica (2017 – 2023), membru CA la Chimpex SA (2016 – 2023), membru CA la Ameropa Grains (2016 – 2023), membru CA la Oil Terminal (2015 – 2016), membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica (2015 – 2016), președinte al Comitetului Agriculturii pentru Fertilizers Europe (2012 – 2020), director general al combinatului chimic Azomureș (2012 – 2019), director operațiuni Europa pentru Manufacturing EEC, Greif (2009 – 2012), manager industrial pentru Saint Gobain Glass România (2007 – 2009), director executiv și membru al Consiliului de Administrație al Ductil Steel S.A. – Oțelu Roșu și Buzău (2002 – 2007), director general la Fabrica de Zahăr și Amidon AGRANA (1998 – 2002). Mihai Aniței a absolvit Inginerie Mecanică (specializarea Mașini-Unelte) la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (1988 – 1994), iar ulterior a făcut studii de masterat MBA la The OPEN University (1995 – 2001), studii de doctorat în Inginerie și Management la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (2019 – 2024) și studii de masterat (Master of Business Intelligence) la FABIZ, Academia de Studii Economice (2022 – 2024).
Actualul director rămâne pe funcție
„Pentru a asigura continuitatea operațională până la finalizarea selecției, Consiliul de Supraveghere menține măsurile interimare privind preluarea atribuțiilor de CEO și de CFO”, se mai arată în comunicat.
Aceasta înseamnă că rămâne interimar Bogdan Badea. Numele acestuia apare în investigația Recorder care arată că Hidroelectrica a furnizat energie fără factură de 2 milioane de euro pentru instituții religioase și afaceriști cu conexiuni politice. Și în acea perioadă, compania era condusă de Bogdan Badea.
Cum va pierde România bani din PNRR
Dacă până pe 28 noiembrie nu vor fi făcute numiri la companiile de stat, conform principiilor de integritate și independență, România va pierde definitiv bani din PNRR. Hidroelectrica este una dintre aceste companii, iar în cazul acesteia, procedurile au ajuns la final, fără a fi îndeplinite integral obligațiile asumate în fața Comisiei Europene. Banii pierduți se calculează pentru fiecare post rămas neocupat.
Procesul de selecție a început cu întârziere la Hidroelectrica. Comisia Europeană a costatat nereguli atât în privința modului în care s-au desfășurat precedentele selecții la Directorat și Consiliul de Supraveghere. Mai exact, Comisia a constatat patru deficiențe legate de transparență și corectitudine în Consiliul de Supraveghere și două deficiențe în cadrul Directoratului. Ministerul Energiei a revocat, în luna martie, trei membri din Consiliul de supraveghere, fiind începută în vară procedura unei noi selecții.
În cazul Directoratului, Ministerul Energiei susținea că nu poate acționa și că doar Consiliul de Supraveghere o poate face. Comisia Europeană acuza faptul că actualul președinte al Directoratului, Karoly Borbely, era membru în Consiliul de Supraveghere și făcea parte din Comitetul de nominalizare și remunerare (CNR) când a fost făcută selecția pentru Directorat. A demisionat din Consiliul de Supraveghere după ce procedura de selecție începuse.
De asemenea, Comisia a considerat că Marian Fetița, cel care a fost numit director financiar, nu a respectat condițiile de eligibilitate impuse în procedura de selecție a Directoratului la data acesteia.
În luna septembrie, cei doi au acceptat să renunțe la funcții, cu condiția primirii unor plăți compensatorii, echivalentul a 24 de indemnizații medii lunare, au declarat surse pentru HotNews. Abia atunci a putut fi demarată o nouă procedură de numire. Cei doi fuseseră selectați în toamna anului 2023, în urma acelei proceduri considerate incorecte de către Comisia Europeană.
Ce reprezintă Jalonul 121
Mai multe companii energetice trebuie să treacă, până în 28 noiembrie 2025, printr-un proces transparent și corect de selecție a noi manageri, pentru ca România să poată obține suma de 228 milioane de euro din PNRR, Jalonul 121 privind guvernanța corporativă.
Sunt vizate 13 companii energetice, însă în cazul a două dintre ele Ministerul Energiei susține că nu poate face schimbarea directorilor așa cum solicită Comisia Europeană, potrivit unei informări făcute în luna septembrie de Ministerul Energiei.
Este un jalon întârziat din cererea de plată 3. Comisia Europeană a decis, anul trecut, suspendarea parțială a plăților din PNRR, pe cererea de plată nr. 3. Decizia legată de managementul companiilor energetice a fost menținută în luna mai, Comisia precizând că suma va fi pierdută definitiv dacă jalonul nu va fi rezolvat până pe 28 noiembrie 2025, termenul limită.
Suma totală pe care România trebuie să o primească din acest jalon este de 228 milioane de euro din PNRR. Suma poate fi scăzută dacă Jalonul este îndeplinit parțial.
Companiile vizate de Comisia Europeană în ceea ce privește managementul corporativ sunt Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, SN Nuclearelectrica SA, Conpet, Romgaz, Oil Terminal, Electrocentrale Craiova SA, Midia Green Energy SA, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S., Compania Națională pentru Controlul Cazanelor Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR), Eurotest și Radioactiv Mineral Măgurele SA, Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică Proiectare Mine pe Lignit S.A, Complexul Energetic Valea Jiului S.A.




Tipic romanesc este acceptat dosarul dar ,,nu corespunde cerintelor si ramine unul cercetat penal!!e bine.pacat ca dragos pislaru min mipe nu a trecut o fraza.. dupa ce a semnat pnrr ..neindeplinirea sarcinilor adika accesarea fond pnrr sa raspunda penal..altfel ..noi ce sa facem necunoasterea legilor sau abaterile nepedepsite egal nereguli sau infractiuni sa traits bine cu incompetentii in functie.