Demult, tare demult, pe când se băteau urșii în coade iar lupii se luat de gât cu mieii… ați înțeles ideea, oamenii obișnuiau să stea la cozi pentru a-și cumpăra ziare. Pare de necrezut azi, dar chiar așa se întâmpla. Iarna, se tropăia și se sufla-n mâini în jurul chioșcurilor, în timp ce vara, dacă te trezeai după 7.30, aveai mari șanse să nu mai prinzi publicația preferată. Deși pare arhaic, cam asta era modalitatea de a obține știri și informații înainte de epoca preamăritului internet. Bine, în România se stătea la coadă pentru aproape orice, dar asta e o altă poveste.
Printre cele mai râvnite jurnale era Sportul, vreme îndelungată singurul cotidian de profil din țară. Cele doar câteva pagini se străduiau să acopere cam tot ce se întâmpla în viața sportivă din spațiul carpato-danubiano-pontic, lucru greu de realizat, întrucât în România se mânca sport pe pâine. Nu la televizor, ci pe terenuri, fie ele de fotbal, handbal, rugby sau tenis. De gimnastică sau atletism, nu vă mai povestesc. Dacă pâinea era mai puțină, numărul competițiilor era unul uriaș, pentru o țară mică, din blocul de est. De aici, munca grea a gazetarilor, oameni nevoiți să cearnă atent conținutul care trebuia să încapă în cele doar patru pagini ale ziarului.
Înainte de Sportul, sau Sportul Popular, așa cum s-a numit o perioadă, a fost, însă, Gazeta Sporturilor. Înființat în 1924, da, acum aproape un veac, ziarul apărea de patru ori pe săptămână iarna și de trei ori vara. Până în 1947, când au venit comuniștii la putere și n-a mai apărut deloc. Sportul Popular, ulterior Sportul, i-a luat locul până la căderea regimului Ceaușescu.
Pe 23 decembrie 1989, pe când comunismul se prăbușea, colectivul unicului cotidian de sport decidea să boteze ziarul „Gazeta Sporturilor”. Publicația a funcționat timp de trei decenii neîntrerupt, cu toate că a trecut prin mâinile mai multor societăți. A purtat, de-a lungul anilor, o concurență cum rar a existat în România, cu ProSport, spre deliciul milioanelor de cititori. Tirajele erau de ordinul sutelor de mii, iar informația, de cea mai bună calitate. De la momente de aur ale sportului autohton, până la blaturi, campionate contestate sau dramele care au marcat fenomenul sportiv.
Între timp, ProSport nu mai funcționează de mult pe print, ultima ediție scoasă la chioșcuri datând de prin decembrie 2013. Un deceniu mai târziu, ultimul bastion al jurnalismului sportiv pe tipar, închide, de asemenea printul. Motivația oferită de holdingul care deține GSP a fost una seacă: Pentru că… BANI! „Din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediţia tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum şi a creşterii preţurilor la hârtie şi la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor şi GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică. Consecinţa acestor transformări este închiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore. Concomitent cu inchiderea diviziei de print a Gazeta Sporturilor, RSMG îşi afirma decizia clară de a se concentra 100%, în viitor, pe platforma digitală GSP.ro. Ultima ediţie tipărită a Gazeta Sporturilor a fost publicată astăzi, 1 noiembrie 2023”, anunță compania, într-un comunicat de presă.
Decizia surpriză vine la numai o lună de la demiterea lui Cătălin Țepelin, redactor-șef care părăsea clădirea în aplauzele colegilor. La scurt timp după eveniment, jurnaliștii GSP au făcut front comun cu cei de la Libertatea, semnând o scrisoare publică prin care se opuneau demiterii lui Țepelin și dezvăluind că totul s-a petrecut după ce au refuzat să arate în avans articolele despre firmele de jocuri de noroc, clienți publicitari ai trustului. Pumnul în gură e mai evident decât mișcarea de rotație în jurul Soarelui, întrucât și aia mai are contestatari.
Cert este că viitorul, dacă mai există unul, al presei tipărite din România e, cel puțin zilele astea, subiect de mare îngrijorare în industrie și nu numai. Provocările sunt tot mai mari, cele mai multe din cauza schimbărilor tehnologice și a preferințelor de consum. La fel de cert, dacă acest cuvânt ar avea grad de comparație, România nu va mai avea mult timp (niciodată să nu zici „niciodată”!) un cotidian de sport puternic.
Acum, măcar suntem ca englezii. Nici ei n-au ziare de sport. Măcar de-am avea performanțele lor.
