Actualitate

Magistrații și juriștii buzoieni fug pe capete de birourile electorale pentru alegerile din septembrie

• Și locțiitorul președintelui Biroului Electoral Județean și-a dat demisia a doua zi după desemnarea prin tragere la sorți de către președintele Tribunalului

Mai mulți președinți de secții de votare din județ, dar și locțiitori desemnați vineri, prin tragere la sorți de președintele Tribunalului Buzău au anunțat ulterior Biroul Electoral Județean că nu vor putea participa la procesul electoral de la sfârșitul lunii septembrie.

19 președinți și locțiitori ai acestora și-au dat demisia, au cerut înlocuirea sau schimbarea circumscripției între persoanele desemnate. Chiar locțiitorul BEJ, judecătorul Mădălina Lăzărescu, și-a dat demisia sâmbătă, fiind înlocuită cu judecătorul Silviu Florentin Grădină.

Ulterior, un sfert dintre șefii secțiilor de votare care au fost trași la sorți în ședința de vineri de la Tribunal s-au retras din procesul electoral. La Pătârlagele, spre exemplu, atât preșe­dintele cât și locțiitorul au cerut înlocuire. În alte 18 comune și orașe s-a întâmplat la fel: Vadu Pașii, Năeni, Nehoiu, Beceni, Blăjani, Cătina, Cozieni, Florica, Glodeanu Sărat, Vâlcelele, Valea Salciei, Merei, iar la Ziduri și Glodeanu Siliștea locțiitorul, respectiv președintele au renunțat la funcții.

La Ghergheasa, Robeasca, Grebănu și Cochirleanca, locțiitorul ori președintele au cerut schimbarea circumscripției.

Amintim că, vineri, jude­cătorul Adriana Nicolae a fost desemnată președintele Biroului Electoral Județean Buzău la alegerile locale de la sfârșitul lunii septembrie, iar locțiitor judecătorul Mădălina Lăzărescu.

Tragerea la sorți pentru desemnarea magistraților care vor coordona la Buzău desfășurarea alegerilor locale a avut loc vineri în Sala Mare a Tribunalului Buzău, sub coordonarea președintelului instituției, judecător Elena Cristina Vlad. Judecătorul Adriana Nicolae este detașată de câteva luni la Curtea de Apel Ploiești, ceea ce înseamnă că va face naveta între județe.

La fel s-a întâmplat și în 2016, când judecătorul Aurel Pușcă, desemnat președinte al BEJ Buzău pentru alegerile parlamentare din luna decembrie, a fost nevoit să se împartă între activitatea de la Curtea de Apel Ploiești, instanță unde activa cu delegație, și activitatea de la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 10 Buzău.

Magistratul activ la Curtea de Apel Ploiești, în urma unei solicitări venite de la această instanță pentru acoperirea deficitului de judecători cu grad profesional de curte de apel.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker