Politic

Lungu: Comuna Vernești va avea variantă ocolitoare

Cozile formate pe DN 10, în apropiere de comuna Vernești, vor dispărea în curând, pentru că autoritățile intenționează să construiască o variantă ocolitoare care să preia traficul format în zonă. Vestea a fost transmisă de către deputatul social-democrat buzoian Romeo Lungu, care a transmis că decizia a fost luată în urma unor discuții atât cu autoritățile, cât și cu cetățenii, în urma cărora au ajuns la concluzia că un alt drum reprezintă cea mai bună soluție.

Astfel, vor fi eliminate trecerile de la nivel cu calea ferată, iar noul drum va facilita accesul la viitoarea Autostradă A7. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a cerut Primăriei Vernești și Consiliului Județean Buzău să facă un parteneriat de colaborare pentru întocmirea documentației tehnice și construirea propriu-zisă a noii artere de drum. Finanțarea se va face cu fonduri provenite fie din Programul Operațional Transport 2021-2027, fie din Planul Național de Redresare și Reziliență. Lucrările la noua variantă ocolitoare vor începe efectiv după ce Primăria Vernești și Consiliul Județean Buzău vor emite hotărârile de consiliu aferente.

Romeo Lungu

„Veste bună pentru localnicii din Vernești și cei care tranzitează zona, deopotrivă. Comuna va beneficia de o variantă ocolitoare. În urma discuțiilor cu cetățenii și factorii decidenți, am ajuns la un acord benefic pentru toată lumea: construirea variantei de ocolire Vernești. Având în vedere necesitatea de a crește siguranța rutieră pe DN10 în dreptul localității prin eliminarea trecerilor la nivel cu calea ferată, dar și asigurarea accesibilității comunei la Autostrada A7, CNAIR a cerut Primăriei Vernești și Consiliului Județean Buzău să facă un parteneriat de colaborare pentru elaborarea documentației tehnice și construcția efectivă a variantei. Astfel, traficul va fi deviat, iar cozile interminabile din comună vor dispărea. Așteptăm ca Primăria Vernești și Consiliul Județean Buzău să dea hotărârile de consiliu, astfel încât construcția variantei de ocolire să intre în linie dreaptă. Banii vor proveni fie din Programul Transport (PT 2021-2027), fie din PNRR”, a transmis deputatul Romeo Lungu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker