Actualitate

Lucrările la un tronson din DJ 203K, „la pachet” cu restricții de circulație

Se instituie restricții de circulație în zona sensului giratoriu de la Autorolla, aflat pe DN2-E85, ca urmare a unor lucrări de infrastructură derulate în cadrul proiectului „Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul limită județul Brăila – Robeasca – Vadu Pașii (E85)”. Este vorba, practic, despre reabilitarea tronsonului Vadu Pașii – județul Brăila a celebrului DJ 203K, lucrare executată de la fel de celebra firmă ialomițeană OYL COMPANY HOLDING. Se estimează că lucrările vor dura zece zile, între 15 și 25 mai, iar Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău anunță că, în această zonă, circulația va fi dirijată de către personalul DRDP.

„În perioada 15.05.2023 – 25.05.2023, pe DN 2 km 117+350 (rond Autorolla), se instituie restricții de circulație rutieră în vederea executării lucrării «Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul limită jud. Brăila – Robeasca – Vadu Pașii (E85)», executant S.C. OYL COMPANY HOLDING AG S.R.L., beneficiar Consiliul Județean Buzău. Lucrările se vor desfășura în zona de racordare a DN2 (E85), km 117+350 dreapta cu DJ 203K, km 36+680 – în lungul drumului județean (intersecție amenajată cu sens giratoriu provizoriu). Restricțiile vor consta în dirijarea traficului rutier, cu ajutorul piloților de trafic, de pe un sens pe celălalt, în timpul executării lucrărilor”, anunță DRDP Buzău.

În urmă cu patru ani, era semnat contractul de reabilitare a celui de-al doilea tronson din drumul județean 203 K, în lungime de 37 de kilometri de la intersectia cu DN2-E85 (Autorolla) prin Vadu Pașii, Săgeata, la Robeasca până la granița cu judetul Brăila. Valoarea lucrarilor executate cu bani europeni  este de 66 milioane lei (făra TVA). Conform contractului, termenul de execuție era de 24 de luni de la finalizarea proiectarii (estimată la circa trei luni), iar garanția este de 72 de luni.

Societatea care execută aceste lucrări, OYL COMPANY HOLDING AG din Ialomiţa, controlată de dezvoltatorul local Corneliu Dragomir, este exact aceeași firmă care a câștigat și licitația pentru celălalt tronson din DJ 203K, cel de la Mărăcineni până la Podul Muncii, pe care l-a lăsat neterminat pe porțiunea Potoceni-Pod Mărăcineni.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker